Declarații de avere Ce avere are Elena Caraș, șef de tură la DRDP Constanța. Ce mașină are și în ce județ este situat apartamentul în care locuiește (DOCUMENTE)


 
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese a Elenei Caraș documente preluate de pe site-ul oficial al instituției.
 
Declarația a fost completată la data de 12.04.2022.
 
Elena Caraș deține un apartament, situat în localitatea Fetești-Gară din județul Ialomița, în suprafață de 48㎡, dobândit în anul 2020, prin contract de vânzare-cumpărare, al cărui titular este Mihaiu Elena.  
 
Elena Caraș deține și un autoturism marca BMW Seria 3, 320D, an de fabricație 2006, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare.
 
La categoria Bunuri mobile a căror valoare depășește 3.000 de euro fiecare, și mobile mobile înstrăinate în ultimele 12 luni, aceasta a menționat un autoturism în valoare de 3900 euro, înstrăinat la data de 01.02.2022, prin contract de vânzare cumpărare.

La rubrica Datorii, Elena Caraș a menționat un împrumut la Raifaissen Bank, contractat în 2020 și scadent în 2035, în valoare de 100000 euro.
 
Elena Caraș a declarat pe anul fiscal încheiat un venit 50.930 ron,  salariu încasat de la DRDP Constanța, ca șef de tură.

 
Un alt venit este salariul de 36.838, încasat de soțul acesteia, Silviu Caraș, de la Sucursala Regională CF Constanța.
 
În declarația de interese completată la data de 12.04.2022, Elena Caraș a menționat calitatea sa de membru în cadrul Sindicatului Drumarilor Elie Radu.
 
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi cea de interese ale Elenei Caraș.  

 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Ilonei – Irina Dragoe, secretar general, UAT Valu lui Traian. Este acționar în Conpet SA (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 412

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Lilianei Gheorghe, inspector al comunei Corbu (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 523

​Declarații de avere Constanța Ce avere are Violeta Daniela Sasu, consilier principal al comunei Ciocârlia (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 870

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Mariei Isabela Ciorbaru, inspector asistent al comnei Seimeni (DOCUMENT)

19 Apr 2024 419

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Enuței – Felicia Barbu, secretar general al comunei Comana (DOCUMENTE)

15 Apr 2024 483

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Lilianei Michineci, membru în comitetul director la ABADL (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 483

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Iulianei Florentina Ciubuc, secretar general, UAT Murfatlar (DOCUMENTE)

13 Apr 2024 613

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Gabriel Preoteasa, secretar general, UAT orașul Eforie (DOCUMENTE)

13 Apr 2024 539

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei Dinu, secretar general, UAT comuna Albești (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 547

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Irinei Mîniosu, secretarul general al UAT comuna Saligny (DOCUMENTE)

07 Apr 2024 640

Declarații de Avere Averea și interesele lui Laviniu Marian Grigorescu, șef birou la ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 539

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Elenei Giorgiana Falina, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

04 Apr 2024 593

Ce avere are Gigel Gabriel Lupu, șef formație la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral? (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 569

Anca Lungu, economist la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 607

Ce avere are Petrică Iancu, inspector de specialitate la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral -SGA Tulcea (DOCUMENTE)

30 Mar 2024 656