Depunerea oficială a candidaturii la prezidenţiale Aproape 75.000 de constănţeni au semnat pentru Klaus Iohannis



Zilele acestea au fost pline pentru membrii Alianţei Creştin-Liberale (ACL) din toată ţară şi, implicit, pentru membrii filialei Constanţa.

Target-ul propus de liderii ACL din teritoriu privind strângerea de semnături pentru candidatura lui Klaus Iohannis la prezidenţiale nu doar că a fost atins, dar chiar şi depăşit. Astfel, la Constanţa, Alianţa Creștin Liberală a strâns aproape 75.000 de semnături pentru candidatura la alegerile prezidenţiale a preşedintelui Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis, depăşind în acest fel targetul propus, de 60.000 de semnături. „Mai precis, Filiala Constanţa a Partidului Naţional Liberal a colectat un total de 40.012 semnături, în timp ce Organizaţia Judeţeană a Partidului Democrat Liberal a realizat 34.805 semnături“, precizează reprezentaţii ACL Constanţa. Joi, la ora 16.00, a fost finalizată campania de strângere de semnături pentru candidatul ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis.
„Campania a decurs bine, am reuşit să obţinem un scor foarte bun, chiar am depăşit numărul de semnături pe care, cel puţin PNL, l-a stabilit de la bun început. Am considerat că vom strânge 35.000 de semnături, dar am strâns chiar 40.000“, a declarat co-preşedintele ACL Constanţa, Gheorghe Dragomir. Nu ştiu în mod cert pe ce loc se află Constanţa la nivel naţional privind aceste cifre, deşi, la un moment dat, ne situam pe locul doi“, a mai spus deputatul constănţean.
Astăzi, la ora 13.30, Klaus Iohannis depune oficial dosarul de înregistrare a candidaturii sale la funcţia de preşedinte al României, din partea Alianţei Creștin-Liberale. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Da, este adevărat“ Remus Cernea, primul candidat la alegerile prezidenţiale din 2024 (VIDEO)

23 Feb 2022 2110

Cabinele de vot pentru alegerile prezidenţiale vin de la Cluj

02 Nov 2019 3101

Liderul PSD, Viorica Dăncilă „Cu siguranţă prezidenţiabilul PSD va intra în turul doi al alegerilor şi noi sperăm să şi câştigăm”

13 Jul 2019 1935

Editorial Vine, vine primăvara electorală! Alegerile europarlamentare, un test pentru prezidenţiale

23 Feb 2019 2448

Crin Antonescu Victor Ponta trebuia să demisioneze după eşecul la prezidenţiale

30 May 2015 3002

Stiripesurse.ro EXCLUSIV BOMBĂ - Poliția anchetează frauda electorală la alegerile prezidențiale din 2014

12 Mar 2015 2797

La prezidenţiale, PSD, PNL, PMP, Macovei şi Tăriceanu au încălcat legea finanţării partidelor

29 Jan 2015 2747

Se analizează votul din diasporaIohannis ar putea rechema ambasadori de la post

27 Dec 2014 3141

Votul din diaspora, prilej de dispută în Parlamentul European

11 Dec 2014 2743

Marian Muhuleţ Listele de la toate secţiile de votare vor fi verificate

09 Dec 2014 2757

Pentru ce (nu) au votat constănţenii la prezidenţiale Victor Ponta se bucură de mai multă simpatie decât Radu Mazăre

03 Dec 2014 4097

Situația României în urma alegerilor prezidențiale

24 Nov 2014 2067

Primarii comentează situaţia din PSD Constanţa „Poate că Mazăre aşteaptă următoarele alegeri pentru a pleca. Le va pierde şi pe acelea“

24 Nov 2014 5752

Editorial Alegeri şi ce va urma...

22 Nov 2014 3484

Cum aţi votat la alegerile prezidenţiale 2014?

21 Nov 2014 4251