Valentin Jucan, membru CNA „Antena 3 şi România TV au folosit tehnici de manipulare, informaţii şi ştiri false“

Valentin Jucan, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului, a precizat într-un comunicat de presă că „în spaţiul audiovizual, alegerile prezidenţiale au fost fraudate“. Acesta susţine că Antena 3 şi RomâniaTV au încălcat reglementările audiovizualului în ziua primului tur al Alegerilor prezidenţiale 2014.

„Pornind de la ziua desfăşurării procesului electoral al primului tur de scrutin, constat că posturile Antena3 şi România TV au încălcat reglementările audiovizualului. Aceste televiziuni au folosit pe tot parcursul zilei tehnici de manipulare, informaţii şi ştiri false, toate acestea cu scopul de a favoriza un anumit candidat. Aceleaşi posturi de televiziune, pe toată durata campaniei electorale, au recurs atacuri la persoană, încălcări ale demnităţii umane, moderatorii acestor televiziuni uitând complet de normele audiovizuale şi de deontologia jurnalismului“, scrie Jucan în comunicatul de presă.

Valentin Jucan precizează şi faptul că postul public de televiziune „TVR1, a fost departe de rolul extrem de important pe care îl are, acela de a reflecta corect şi echilibrat această campanie electorală“. „La rându-i, a favorizat un anumit candidat prin modul în care acesta a fost prezentat, atât în cadrul emisiunilor informative cât şi în cadrul servil al emisiunilor de dezbatere. Toate acestea se constituie într-o totală lipsă de informare corectă a publicului, a electoratului, cu atât mai mult cu cât audienţa celor trei posturi menţionate este una extrem de importantă. Manipularea, intoxicarea cu subiecte false, lipsa de dezbateri pe temele cu adevărat importante într-o campanie electorală prezidenţială, denigrarea constantă a unor candidaţi, divizarea românilor în tabere «pro» sau «contra» unui candidat, au ca efecte fraudarea în audiovizual a alegerilor. Toate aceste grave prejudicii care sunt aduse publicului nu s-au manifestat doar în această perioadă, ci de cel puţin doi ani, ceea ce se constituie într-un act premeditat“, a mai precizat Jucan în comunicatul de presă.

Sursa: adevarul.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizia CNA Campania electorală începe pe 10 mai pentru alegerile din iunie

04 Apr 2024 522

O nouă televiziune apare în România! Ce vedete vor apărea pe post

17 Jan 2024 964

CNA Subiectul sesizării și analizării versurilor unor melodii trap, nu a figurat pe ordinea de zi a ședințelor

10 Aug 2023 886

Monica Gubernat, numită în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului

07 Mar 2023 1180

Viorel Hrebenciuc a fost eliberat din închisoare. Fusese condamnat în dosarul Giga TV, alături de fosta șefă CNA, Laura Georgescu

06 Jul 2022 1353

Trei posturi TV, sancționate de Consiliul Național al Audiovizualului. Ce nereguli au fost constatate

28 Apr 2022 1674

CNA Reuniune a autorităţilor de reglementare în audiovizual din Flancul Estic

11 Apr 2022 1270

Posturi de televiziune din Ucraina, retransmise de canalele TVR. "Este foarte important gestul"

10 Mar 2022 1573

CNA va monitoriza emisiunile de miercuri ale televiziunilor de ştiri şi generaliste referitoare la scumpirea benzinei

10 Mar 2022 1698

Amenzi de 50.000 de lei şi 5.000 de lei date de CNA pentru România TV. O ştire punea la îndoială că Mihai Şora ar mai trăi

03 Mar 2022 1683

CNA a interzis postul de televiziune Russia Today în spațiul audiovizual românesc

28 Feb 2022 1479

Televiziunile vor trebui să informeze publicul în cazul difuzării filmelor româneşti realizate înainte de 1989. Care este motivul

01 Feb 2022 1537

CNA Inițiativa AUR privind depistarea „celor mai toxice şi false organe de presă"

27 Jan 2022 1447

Consiliul Național al Audiovizualului. Amendă record pentru un post tv din România

25 Nov 2021 1736

Ordinea de zi a şedințelor de marți, 31 august 2021, și joi, 2 septembrie 2021 - orele 1000

30 Aug 2021 898