O firmă din Timișoara a câștigat o licitație organizată de Spitalul Județean Constanța. Ce presupune contractul (DOCUMENT)



În cadrul unei licitații organizate de Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, contractul „furnizare – sistem drenaj cu vacuum – Lot 2” a fost adjudecat de firma Grazy Price Medical Import Export SRL.
 
Valoarea acestei achiziții este de 24.120 de lei.
 
Conform anunțului, procedura de atribuire a fost negociere fără publicare prealabilă.
 
De asemenea, criteriul de atribuire a fost prețul cel mai scăzut.
 
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța și Grazy Price Medical Import Export SRL au încheiat contractul la data de 5 aprilie 2023, iar rezultatul a fost publicat în SEAP pe 7 aprilie.
 

Despre Grazy Price Medical Import Export SRL

 
Conform platformei Confidas, anul înființării firmei este 2005, sediul este pe strada Mircea cel Bătrân, Timișoara, județul Timiș, iar obiectul de activitate al companiei este comerțul cu ridicata al produselor farmaceutice.
 
Potrivit sursei citate, compania a încheiat 919 contracte de achiziție publică, cu autorități contractante precum: Clinica Polisano SRL, Institutul Clinic Fundeni, Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare, etc. Suma acestor contracte ajunge la 41.899.423,84 de lei.
 

Tot confidas arată că firma a raportat în anul 2021 o cifră de afaceri de 7.387.321 de lei, un profit net de 1.002.675 de lei și nouă angajați.
 
În anul 2020, bilanțul a fost: 8.411.586 de lei – cifră de afaceri; 3.010.325 de lei – profit net și zece angajați.

 
Grazy Price Medical Import Export SRL este condusă de Said Ghanem (cetățean italian) și asociat unic cu un aport de 42.000 de lei, potrivit confidas.
 
Potrivit RECOM, el mai apare în următoarele companii: Cala Centrul de Tehnologii fără Săpătură SA, Revicond Canaltech SRL și Trenchless Universal Supplier & Services SRL.
 
Said Ghanem este administrator în Grazy Price Medical Import Export SRL.
 
El a mai deținut funcția respectivă și în: Casa de schimb valutar N & S SRL, Celi Group Research SRL, Grazy Price SRL, Grazy Price Timișoara SRL Sucursală București și Krioss-Medical SRL. Toate aceste firme sunt radiate în prezent.
 
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a refăcut stocul de consumabile pentru secția de terapie intensivă (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiție de 3,2 milioane de euro la Spitalul Județean Constanța! Licitație deschisă pentru un sistem robotic dedicat intervențiilor ortopedice (DOCUMENT)

12 Apr 2024 544

Cumpărări directe Constanța Spitalul Județean Constanța, asigurat prin Omniasig Vienna Insurance Group SA (DOCUMENT)

31 Mar 2024 602

Ședință CJ Constanța Se modifică structura organizatorică a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța

26 Mar 2024 673

Ședință CJC Se aprobă costurile proiectului „Construire Corp nou - Urgențe - Traumatologie din cadrul SCJU Constanța" (DOCUMENT)

24 Mar 2024 552

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța cumpără oxigen medical lichid. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

06 Mar 2024 740

Cel mai nou şi performant sistem de chirurgie robotică a genunchiului, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa

21 Feb 2024 815

LIVE VIDEO+TEXT Spitalul Modular din curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, inaugurat. Mai multe oficialități, prezente la eveniment (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Feb 2024 1543

UPDATE Atac cibernetic masiv în spitalele din țară! Sunt afectate Spitalul Județean Constanța și Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu" Constanța

12 Feb 2024 1534

Averea și interesele Marietei Stași, membru supleant în CA al Spitalului Județean Constanța (DOCUMENTE)

12 Feb 2024 738

Declarații de avere Enache Bucovală, de la Bueno Comp SRL, membru CA al Spitalului Județean Constanța (DOCUMENTE)

12 Feb 2024 1100

Declarații de avere Constanța Valerica Constantin, director financiar contabil la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei“, averea și interesele (DOCUMENTE)

05 Feb 2024 983

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, la ora bilanțului! Peste 76.000 de pacienți tratați în 2023

10 Jan 2024 721

Tragedie A murit eleva grav rănită după prăbușirea internatului de la Odorheiu Secuiesc

09 Jan 2024 897

SCJU Constanța 15 bebeluși s-au născut în prima zi din anul 2024!

03 Jan 2024 898

Trei tineri răniți într-un accident rutier în județul Sibiu

02 Jan 2024 898