Comunicat de presă DIICOT - 01.04.2015

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Mehedinţi  împreună cu  ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi Timişoara şi Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, Hunedoara şi Buzău au efectuat, la  data de  01 aprilie 2015, un număr de 11 percheziţii domiciliare pe raza  judeţelor  Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Buzău şi Timiş, în cadrul unei acţiuni vizând  destructurarea unUI grup infracţional organizat constituit în vederea săvârşirii de infracţiuni  din domeniul criminalităţii informatice.

    În  cauză, există suspiciunea rezonabilă că  în perioada  2013 – 2014, mai multe persoane s-au constituit într-un grup infracţional organizat  care a acţionat, pe raza  judeţelor  Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Buzău şi Timiş,  având ca scop infracţional  săvârșirea unor infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice.

    Astfel, o parte din membrii grupării, prin fals informatic dar și prin folosirea unor programe informatice au  obținut în mod ilegal, date confidențiale de tip bancar, aplicații de comerț electronic ( Ebay sau PayPal) sau informații referitoare la carduri de credit, folosind tehnici de manipulare a datelor identității unei persoane sau a unei instituții.

    După ce aceste date erau obținute prin accesul fără drept la sisteme informatice, membrii grupării comercializau pe diferite pagini web atât programe informatice care acordau dreptul de acces la diferite servere (SellVNC, RDP, ROOT, DUMPS, CC) dar și date confidențiale bancare, obținute în mod fraudulos.

    Totodată, alți membri ai grupării infracționale,  prin folosirea datelor de cărți de credit obținute (user, parolă,  număr carte de credit, dată expirare, Cod de verivicare-CVV2 şi codul fiscal ) au efectuat operațiuni financiare în mod fraudulos prin încărcarea sau descărcarea unor instrumente de plată electronică precum şi transferuri de fonduri prin utilizarea datelor de identificare ce permit utilizarea unor astfel de  instrumente de plată electronică.

    Prin activitatea infracțională desfășurată gruparea infracțională  a prejudiciat serverele unor companii naționale și internaționale  de telefonie, furnizori de servicii de plată prin internet, companie de servicii financiare, operator din domeniul serviciilor poștale dar și servere guvernamentale din Australia și Columbia.

    Din investigaţiile efectuate până în prezent, exista suspiciunea rezonabilă că  în perioada  2013 – 2014,  prin acest mod de operare, prejudiciul produs în cauză este de  4.500.000 de dolari.

    La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Mehedinţi  vor fi aduse, în vederea audierii,  un numar de 10  persoane.

    Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

    Acţiunea a fost realizată cu sprijinul organelor de poliție din cadrul I.P.J. Mehedinți şi jandarmi din cadrul I.J.J. Mehedinți.

    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 556

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 471

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 386

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 759

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 688

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 506

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 520

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 416

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 598

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 951

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 559

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 489

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 529

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 662

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 637