Comunicat de presa DIICOT - 29.07.2015

     La data de 28.07.2015,  procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate au capturat cantitatea  de  333 kg heroină ce era disimulată în rezervoarele a două autotrenuri.

     În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada aprilie 2014 – iulie 2015, inculpaţii Yigit Hakan, Săman George-Solomon, Bîngă Liviu-Constantin şi Sincar Huseyin au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni privind traficul intern şi internaţional de droguri de mare risc (heroină).

    Ca mod de operare s-a reţinut că inculpaţii au efectuat transporturi de droguri pe mai multe rute, din Ucraina şi Turcia spre Europa de Vest, cu tranzitarea României, sub paravanul unor societăţi comerciale ce deţin autocamioane înmatriculate în România şi în care erau amenajate lăcaşuri speciale pentru disimularea drogurilor.

    Din probele administrate în cauză au rezultat date că inculpaţii au procurat cantitatea de aproximativ 333 kg heroină din Ucraina, pe care au disimulat-o în rezervoarele a două autotrenuri intenţionând să transporte drogurile spre Vestul Europei, cu tranzitarea României.

    Astfel, s-a stabilit că cele două autotrenuri în cauză au ieşit din România prin PTF Siret la data de 17.07.2015 cu destinaţia  Ucraina, conduse de către inculpaţii Săman George-Solomon, şi respectiv Sincar Huseyn (cetăţean turc).

    De asemenea, inculpaţii Yigit Hakan şi Saman Gerge-Solomon, au recrutat doi şoferi pentru a transporta drogurile.

    La indicaţiile inculpaţilor Yigit Hakan şi Săman George-Solomon, cei doi şoferi s-au deplasat în Ucraina de unde au preluat cele două autrenuri şi le-au introdus în România, după cum urmează:

    La data de 24.07.2015  autotrenul condus de către suspectul G.M a intrat în România prin PTF Siret şi ulterior s-a deplasat pe teritoriul României până la PTF Petea unde, la data de 28.07.2015, cu ocazia percheziţiei efectuate asupra vehiculului au fost descoperite pachete de heroină disimulate în rezervorul autotrenului.

     La data de 27.07.2015 autotrenul condus de către suspectul D. I. a intrat în România prin PTF Siret şi ulterior s-a deplasat pe teritoriul României până în Bistriţa, jud. Bistriţa Năsăud  unde, la data de 28.07.2015, cu ocazia percheziţiei efectuate asupra vehiculului au fost descoperite pachete de heroină disimulate în rezervorul  capului tractor.

    Potrivit raportului preliminar  de constatare tehnico-ştiinţifică a rezultat  că din cele două autotrenuri a fost găsită şi ridicată cantitatea totală de 333 kilograme heroină.

    Valoarea de piaţă a drogurilor este de aproximativ  40.000.000 de euro.

    Cu ocazia  perchezițiilor domiciliare efectuate pe raza municipiului Râmnicu -Vâlcea, au fost identificate și ridicate 2 autoturisme de lux, mai multe telefoane mobile, calculatoare, laptop-uri precum şi suma de 136.000 de euro.

    Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus  reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Yigit Hakan, Săman George-Solomon, Bîngă Liviu-Constantin şi  Sincar Huseyin urmând să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă.

    Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informații şi Direcţia Operaţiuni Speciale.

    Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, surpriză la percheziții în București! Canabis în borcane de murături (FOTO)

03 May 2024 27

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 448

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 637

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 505

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 413

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 789

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 709

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 527

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 528

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 427

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 610

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 1016

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 571

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 501

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 544