Modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice (document)

ZIUA de Constanţa vă prezintă Ordonanţa de urgenţă nr. 6/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice, în vigoare de la data de 25 ianuarie 2017.

„Având în vedere obligaţiile statului de a garanta şi a asigura cadrul legislativ pentru exercitarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, stabilite prin Constituţia României, republicată, obligaţii care se realizează prin toate structurile sale administrative şi prin instrumentele instituite în vederea sprijinirii eforturilor autorităţilor administraţiei publice locale în dezvoltarea infrastructurii de bază: apă-canalizare, şcoli, spitale, drumuri şi altele asemenea la nivelul tuturor localităţilor, ţinând cont că acest deziderat este asumat de Guvern prin Programul de guvernare 2017-2020 la capitolul «Administraţie publică. Politici regionale»
 
(...)
 
Art. I.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 22 aprilie 2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
 
La articolul 7 alineatul (1), literele c), d) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins: 
„c) realizare/extindere/reabilitare/modernizare/dotare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, respectiv creşe, grădiniţe, şcoli generale, licee, colegii naţionale, precum şi alte unităţi de învăţământ preuniversitar, înfiinţate potrivit legii;
 
d) realizare/extindere/reabilitare/modernizare/dotare a unităţilor sanitare, inclusiv a spaţiilor afectate desfăşurării activităţii unor cabinete medicale/dispensare medicale din mediul rural şi centre medicale de permanenţă;
 
. . . . . . . . . .
 

f) realizare/modernizare/reabilitare de poduri, podeţe, pasaje sau punţi pietonale;".
 
2. La articolul 7 alineatul (1), după litera l) se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins:

 
„m) construirea/modernizarea/reabilitarea/extinderea sistemelor de iluminat public stradal, cu prioritate în mediul rural."
 
(...)
 
Art. IV.
 
(1) Pentru etapa a II-a a Programului naţional de dezvoltare locală prevăzută la art. III, se aprobă pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene credite de angajament pentru perioada 2017-2020 în valoare de 30 miliarde lei, în baza cărora se pot încheia contracte de finanţare multianuale.
 
(2) Creditele de angajament prevăzute în fişa programului "Etapa a II-a a Programului naţional de dezvoltare locală", anexă la bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, rămase neutilizate la sfârşitul exerciţiului bugetar vor fi avute în vedere la elaborarea legilor bugetare anuale şi a rectificărilor bugetare pentru anii următori, cu încadrarea în valoarea maximă prevăzută la alin. (1).
 
(3) În termen de 10 zile de la data aprobării modificărilor efectuate potrivit alin. (2), Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene comunică Ministerului Finanţelor Publice fişa modificată a programului "Etapa a II-a a Programului naţional de dezvoltare locală", însuşită de ordonatorul principal de credite”, potrivit documentului citat, ce poate fi citit integral în secţiunea „Documente”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 608

Liceul Tehnologic „Ion Bănescu“ Mangalia cumpără smartlab cu 100.000 de euro, prin PNRR (DOCUMENT)

01 May 2024 513

Mihai Lupu- „Peste cinci milioane de lei vor merge la mai multe asociaţii şi cluburi sportive din judeţul Constanţa“

30 Apr 2024 413

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 674

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1020

Ședință CJC Regulament de finanţare nerambursabilă din fonduri publice pentru activităţi de tineret de interes local (DOCUMENT)

21 Apr 2024 634

Licitații Constanța Comuna Dobromir investește peste 60.000 de euro, bani europeni, în dotări școlare (DOCUMENT)

17 Apr 2024 412

Angajări Constanța Spitalul Orășenesc Cernavodă scoate la concurs un pot vacant. Iată ce trebuie să faci

17 Apr 2024 517

Licitații Constanța Primăria Medgidia organizează licitație deschisă, pe un milion de euro, pentru dotarea unităților de învățământ din municipiu (DOCUMENT)

10 Apr 2024 578

Locuri de muncă Constanța Primăria Comunei Poarta Albă angajează

08 Apr 2024 694

CJC alocă 1.5 milioane de lei, finanțare nerambursabilă pentru proiectele non-profit din zona socială și de sănătate. Până când pot fi depuse solicitările?

02 Apr 2024 540

Componența comisiei de selecție ale proiectelor non-profit Consiliul Județean Constanța a alocat finanțări nerambursabile de 6 milioane de lei pentru cultură (DOCUMENT)

01 Apr 2024 1410

Se fac angajări la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța

30 Mar 2024 1367

Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

13 Mar 2024 980

Locuri de muncă Constanța Colegiul Comercial „Carol I” angajează paznic. Detalii

13 Mar 2024 679