MAE anunta deschiderea unei carti de condoleante pentru ambasadorul Alexandru Cornea

alexandru-cornea.jpgMinisterul Afacerilor Externe anunţă că a deschis astăzi, 10 septembrie 2009, o carte de condoleanţe în onoarea ambasadorului Alexandru Cornea (1956-2009), diplomat în cadrul Misiunii Permanente a României la ONU - New York, care a încetat din viaţă la 4 septembrie 2009.

Cei care doresc să îşi exprime condoleanţele sunt aşteptaţi la sediul MAE, Aleea Alexandru nr. 31, holul central, începând cu ora 11.00 şi până vineri, 11 septembrie 2009, ora 18.00.

Decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Comandor (2000) şi cu Ordinul Naţional Pentru Merit, în grad de Cavaler (2002), Alexandru Cornea avea rangul diplomatic de ambasador. A desfăşurat o activitate diplomatică de excepţie, timp de aproape două decenii, în cadrul centralei MAE, al unor misiuni diplomatice ale României în Europa şi pe lângă organizaţiile internaţionale şi în zone de conflict. Prin performanţa profesională deosebită, ţinuta morală şi înaltul patriotism, Alexandru Cornea a contribuit la ridicarea standardului diplomaţiei române.

Alexandru Cornea a îndeplinit misiuni extrem de complexe, precum diplomat la Ambasada României la Moscova (1990-1993), însărcinat cu afaceri la Belgrad în primăvara anului 1999, ambasador la Kiev între 2000 şi 2005, şi a deţinut, în 2001, postul de şef al Grupului de Asistenta OSCE din Cecenia (Federaţia Rusă).

În Centrala MAE a îndeplinit funcţii de conducere, director al Direcţiei Europa II şi, respectiv, Europa Centrala, în perioada 1997 - 1999. Vorbea fluent limbile engleză şi rusă.

Din luna mai 2006, Alexandru Cornea şi-a desfăşurat activitatea diplomatică, cu accent asupra problematicii păcii şi securităţii, la Misiunea Permanentă a României la ONU, New York.

O persoană deosebită, cu o putere de muncă şi cu o rezistenţă arareori întâlnite, perseverent, un prieten adevărat, un susţinător al tinerilor diplomaţi şi un model pentru aceştia, Alexandru Cornea a acceptat fără ezitări cele mai complicate misiuni pe care le-a îndeplinit cu devotament, loialitate şi curaj.

Dispariţia sa prematură este o veste foarte tristă. Alexandru Cornea va rămâne pentru toţi angajaţii Ministerului Afacerilor Externe un exemplu de profesionalism, modestie, colegialitate şi putere de muncă. A plecat dintre noi un diplomat de înaltă ţinută morală şi profesională, care a parcurs o excepţională carieră, un om blând, generos, dar ambiţios şi riguros în tot ceea ce a întreprins, un coleg deosebit care a ales de multe ori, ca mulţi alţii din profesia noastră, să pună interesele României înaintea vieţii personale.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CFR SA printr-o firmă din Constanța, răspuns negativ privind intrarea în legalitate a unei construcții

08 Jan 2023 2320

Vești bune din Italia 10 dintre românii daţi dispăruţi în urma cutremurului au fost găsiţi în viaţă

28 Aug 2016 2947

Voceaconstantei.roCamerele Implantabile, un confort pentru pacienții aflați sub tratament chimioterapic

21 Jul 2016 3162

Poliţiştii constănţeni au desfăşurat activităţi de informare a turiştilor din Vama Veche

07 Jul 2016 3433

Sticla de Aqua Carpatica dispare

23 Jun 2016 4377

Voceaconstantei.ro Hirudoterapia, terapia cu ajutorul lipitorilor

24 Apr 2016 4935

UPDATE 5- Robert Popa, copilul dat dispărut de aseară, a recunoscut că și-a petrecut noaptea la un coleg

26 Nov 2015 4524

Propunere legislativă pentru respectarea utilizării limbii române ca limbă oficială a statului român

31 Aug 2015 2254

Andreea Marta, condamnată în dosarul prostituatelor de lux

21 Jul 2015 5289

Romania Comunista sau ultima din CEE

10 Jun 2015 2246

Astrocafe.ro Horoscopul săptămânal - 27.10.2014 – 02.11.2014

27 Oct 2014 3976

Avionul Air Algerie, disparut de pe radare, s-a prabusit. La brodul navei se afla si un roman

24 Jul 2014 3667

Inspectoratul de Poliţie Al Judeţului Constanţa - buletin de presă

26 Jun 2014 3032

Buletin de presa IPJ

05 May 2014 2940