IPJ Arad Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

Ordine de protecție provizorii

La data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii Secției 6 Rurală Beliu au fost sesizați despre un scandal în familie, în Cermei. Din cercetări a reieșit că, un bărbat de 45 de ani, cetățean macedonean, pe fondul unui conflict, și-ar fi agresat fizic concubina. Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protercție provizoriu.
A mai fost emis, de polițiștii orașului Lipova, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 29 de ani, din localitate, care în perioada 24-25 septembrie a.c., și-ar fi agresat fizic soția. Pe numele celui în cauză a fost emis un ordin de protecție provizoriu. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participanții la trafic, a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 86 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 28.000 de lei, din care 16 pentru nerespectarea vitezei legale în localități și în afara acestora.
Au fost reținute 2 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.
Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!

26 Mar 2024 1611

IPJ Arad Acțiune preventivă în zona Gurahonț

06 Feb 2024 455

IPJ AradAcțiune preventivă a polițiștilor rutieri

05 Feb 2024 424

IPJ AradOrdin de protecție provizoriu

01 Feb 2024 496

IPJ AradSancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

22 Jan 2024 392

IPJ AradBănuit de lovire și distrugere, identificat și reținut

18 Jan 2024 371

IPJ AradInfracțiuni rutiere

16 Jan 2024 424

IPJ AradSancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

15 Jan 2024 484

IPJ AradMandat de executare a pedepsei închisorii

11 Jan 2024 416

IPJ AradBănuiți de furt, identificați de polițiști

10 Jan 2024 523

IPJ Arad Infracțiuni rutiere

09 Jan 2024 443

Un tânăr a fost ucis într-o altercație în gara Arad

24 Dec 2023 1099

IPJ Arad Infracțiuni rutiere

19 Dec 2023 556

IPJ AradSancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

18 Dec 2023 464

IPJ Arad Infracțiuni rutiere

15 Dec 2023 497