IPJ ArgeșAcțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice

Nr. 196 din 20 martie 2024
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice
 
 
Polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost legitimate 898 de persoane, au fost verificate 669 de autoturisme și au fost efectuate 362 de testări cu aparatele etilotest sau Drugtest.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 311 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 62.000 de lei, dintre care 270 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 37 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
În cadrul celor 36 de filtre rutiere instituite, au fost reținute 29 de permise de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.
 
  •  
 
Conduceau cu viteză excesivă
 
 

În ziua de 19 martie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr, de 19 ani, din Pitești, care conducea cu viteză excesivă un autoturism, pe strada Nicolae Dobrin din Pitești,  fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 127 de km/h (pe un tronson de drum cu limita de 50 km/h).
Ca urmare a abaterii, cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile.
  •  
 
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un tânăr, de 23 de ani, din Cetățeni, care conducea cu viteză excesivă un autoturism, pe DN 73D,  fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 124 de km/h (pe un tronson de drum cu limita de 50 km/h).

Ca urmare a abaterii, cel în cauză a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.485 de lei, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile.
 
  •  
 
În ziua de 19 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat, de 41 de ani, din Pitești, care conducea cu viteză excesivă un autoturism, pe DN 65B, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 125 de km/h (cu 55 mai mult decât limita legală pe tronsonul respectiv de drum).
Ca urmare a abaterii, cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
 
  •  
 
Acțiuni de menținere a ordinii publice în Pitești, în ultimele 24 de ore
 
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii de ordine publică din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au desfășurat acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, prevenire a faptelor contra patrimoniului prin verificarea oganizării pazei, precum și creștere a gradului de disciplină rutieră.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii piteșteni de ordine publică au aplicat, în total, 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.370 de lei, fiind reținut un permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare. Dintre sancțiunile aplicate, 19, în valoare de 700 de lei, au fost conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, iar 36, în valoare de 3.670 de lei, au fost conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Polițiștii au acționat pentru depistarea și sancționarea actelor de cerșetorie, precum și a persoanelor care practică prostituția stradală, fiind legitimate 168 de persoane și verificate 88 de autoturisme.
Cu aceeași ocazie, au fost purtate discuții și cu privire la modificările legislative referitoare la modul de pedepsire a unor infracțiuni rutiere, precum și cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe cu efect psihoactiv.
 
  •  
 
Depistat conducând fără drept și sub influența alcoolului
 
 
În noaptea de 19 spre 20 martie a.c., în jurul orei 02:30, polițiștii Secției 2 Poliție Pitești au depistat un bărbat, de 26 de ani, din județul Olt, care conducea un autoturism pe str. Nicolae Labiș din Pitești, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Având în vedere că rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificării în bazele de date ale Poliției Române, a reieșit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 și 336 alin.1 din Codul Penal, iar verificările continuă.
 
  •  
 
Nu a respectat culoarea roșie a semaforului
 
 
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un bărbat de 41 de ani, din București, care conducea un autoturism pe raza orașului Mioveni, și nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune.
Ca urmare a celor constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.
 
  •  
 
Mandat pus în executare de polițiști
   
 
În ziua de 19 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Câmpulung au pus în executare un Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Argeș, cu privire la un bărbat de 30 de ani, din Bughea de Jos, condamnat la un an și 7 luni de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de efectuarea fără drept de operațiuni comerciale cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.
Bărbatul a fost încarcerat.
 
  •  
 
Activități de combatere a delictelor silvice
 
 
În ziua de 18 martie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș, alături de specialiștii Gărzii Forestiere Ploiești - Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș au  continuat verificările privind un agent economic cu sediul pe raza comunei Pietroșani, cu activitate din domeniul silvic, existând suspiciuni privind faptul că la mai multe transporturi de material lemnos, fotografiile încărcate în sistemul SUMAL 2.0 nu erau ale mijlocului de transport cu care a fost realizată activitatea.
Din verificări s-a stabilit că, în perioada august 2023- ianuarie 2024, reprezentantul societății a emis 8 avize de însoțire a materialului lemnos, și a transportat în baza acestora, cantitatea totală de 251,445 m.c. de material lemnos, diverse specii, fără a realiza fotografii direct asupra mijlocului de transport, ci asupra altor medii sau dispozitive electronice, fotografiile fiind încărcate în aplicația informatică SUMAL 2.0.
Ca urmare a celor constatate, societatea a fost sancționată contravențional, cu amenzi în valoare totală de 30.000 de lei, conform Legii 171/2010, fiind luată măsura complementară a confiscării valorice a cantității de 251,445 m.c. material lemnos diverse specii și sortimente, cu o valoare de 84956,15 lei.
 
  •  
 
De asemenea, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș, alături de specialiștii Gărzii Forestiere Ploiești - Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș au efectuat verificări privind un agent economic cu sediul pe raza comunei Davidești, cu activitate din domeniul silvic, existând suspiciuni privind faptul că la mai multe transporturi de material lemnos, fotografiile încărcate în sistemul SUMAL 2.0 nu erau ale mijlocului de transport cu care a fost realizată activitatea.
Din verificări s-a stabilit că, în perioada iulie-decembrie 2023, au fost emise 7 avize de însoțire a materialului lemnos, pentru cantitatea totală de 29,82 m.c. de material lemnos de foc diverse specii, fără a fi realizate fotografii direct asupra mijlocului de transport, ci asupra altor medii sau dispozitive electronice, fotografiile fiind încărcate în aplicația informatică SUMAL 2.0.
Ca urmare a celor constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 10.000 de lei, conform Legii 171/2010, fiind luată măsura complementară a confiscării valorice a cantității de 29,82 m.c. de material lemnos, cu o valoare de 7142,72 lei.
 
  •  
 
În ziua de 19 martie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș, alături de specialiștii Gărzii Forestiere Ploiești - Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș au au efectuat verificări privind un alt agent economic cu sediul pe raza comunei Pietroșani, cu activitate din domeniul silvic.
În urma comparării dintre stocul scriptic din aplicația SUMAL 2.0 și stocul identificat în gestiunea agentului economic, a rezultat că societatea nu deține cantitățile de 9,29 m.c. de lemn  de foc -plop, 3,18 m.c. de lemn rotund rășinos și 0,90 m.c. de lemn de foc rășinos. 
Ca urmare a celor constatate, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă de 10.000 de lei, conform Legii 171/2010, fiind luată măsura complementară a confiscării valorice a cantității de 13,37 m.c. de material lemnos,  în valoare de 2636,22 lei.
 
  •  
 
Activități preventive în școli
 
 
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni au desfășurat o activitate informativ-preventivă, la Școala Gimnazială Poienarii de Argeș.
Cu ocazia acestei activități, au fost dezbătute teme privind :
- prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a victimizării în rândul minorilor, dar și cu privire la răspunderea contravențională și penală a minorilor și majorilor;
 - prevenirea consumului de substanțe psihoactive;
- educația rutieră.
Activitatea s-a desfăşurat pe baza unui dialog, fiind abordate problemele specifice temelor prezentate, precum şi alte probleme cu care se confruntă elevii.
La activitate au participat peste 30 de persoane.
 
  •  
 
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au desfășurat o activitate informativ-preventivă, la Școala Gimnazială Valea Danului.
Activitatea a avut ca scop prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a victimizării în rândul minorilor. De asemnea, au fost prelucrate actele normative ce reglementează circulația pe drumurile publice, respectiv principalele reguli ce trebuie respectate de pietoni și bicicliști, indicatoarele și marcajele rutiere și regulile de călătorie cu mijloacele de transport în comun.
Totodată, au fost aduse în discuție și efectele consumului de substanțe psihoactive și a consumului de tutun și alcool.
 
 
          BIROUL DE PRESĂ

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Argeș Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice

16 Apr 2024 308

IPJ ArgeșAcțiuni de reducere a riscului rutier, desfășurate de Biroul Rutier Câmpulung

15 Apr 2024 234

IPJ ArgeșAcțivități de combatere a delictelor silvice

08 Apr 2024 290

IPJ ArgeșAcțiuni de reducere a riscului rutier, desfășurate de Biroul Rutier Câmpulung

03 Apr 2024 355

IPJ ArgeșAcțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni

02 Apr 2024 293

IPJ Argeș Conduceau cu viteză excesivă

21 Mar 2024 299

IPJ ArgeșAcțiuni de reducere a riscului rutier, desfășurate de Biroul Rutier Pitești

08 Mar 2024 378

IPJ ArgeșNu au respectat culoarea roșie a semaforului

19 Feb 2024 386

IPJ Argeș Conduceau cu viteză excesivă

06 Feb 2024 375

IPJ ArgeșAcțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni

05 Feb 2024 364

IPJ ArgeșAcțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice, în ultimele 24 de ore

29 Jan 2024 418

IPJ ArgeșAcțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice

24 Jan 2024 434

IPJ ArgeșAcțiuni în trafic ale polițiștilor rutieri câmpulungeni

23 Jan 2024 380

IPJ ArgeșMandat pus în executare de polițiști

11 Jan 2024 421

IPJ ArgeșSancționați de polițiști

10 Jan 2024 417