IPJ Cluj Știre de presă - 25.10.2022

Nr.176560/354 din 25 octombrie 2022
 
 
 
CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC
 
 
 
La data de 24 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, sprijiniți de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, au desfășurat 6 percheziții domiciliare, în municipiile Cluj-Napoca și Bistrița, la locuința unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
 
În urma activităților, polițiștii au descoperit și ridicat aproximativ 21 de grame de CMC, 5 telefoane mobile, substanțe anabolizante și un cântar electronic.
 
În baza probatoriului administrat a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, a doi tineri, de 22 și 24 de ani, din municipiul Bistrița, respectiv municipiul Cluj-Napoca.
 
Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie - octombrie, ar fi procurat și distribuit  consumatorilor din aceste județe droguri de risc (cannabis) și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
 
În cursul acestei zile, cei doi vor fi prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
 

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud, jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca și reprezentanți ai Direcției Regionale Vamale.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ ClujActivități educativ-preventive la Grădinița și Școala Gimnazială „Ștefan Pașcu” din comuna Apahida.

27 Apr 2023 386

IPJ ClujPercheziții domiciliare

13 Apr 2023 336

IPJ ClujConducea un vehicul neînmatriculat și fără a deține permis de conducere

11 Apr 2023 346

IPJ ClujPercheziții pentru infracțiuni de furt

10 Apr 2023 377

IPJ ClujAcțiune pe autostrada A3

13 Mar 2023 437

IPJ ClujCercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată

02 Mar 2023 339

IPJ Cluj Depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice

28 Feb 2023 374

IPJ Cluj Știre de presă - 07.02.2023

07 Feb 2023 352

IPJ Cluj Buletin de presă - 27.01.2023

27 Jan 2023 470

IPJ ClujȘtire de presă - 16.01.2023

16 Jan 2023 463

IPJ ClujȘtire de presă - 13.01.2023

13 Jan 2023 530

IPJ ClujȘtire de presă - 14.12.2022

14 Dec 2022 660

IPJ ClujȘtire de presă - 12.12.2022

12 Dec 2022 495

IPJ ClujȘtire de presă - 09.12.2022

09 Dec 2022 535

IPJ Cluj Știre de presă - 21.11.2022

21 Nov 2022 607