ISU Bihor Buletin de presă - Atenție la aparatele și instalațiile electrice!

Nr. 139     Oradea, 28.06.2021
                                                                 BULETIN DE PRESĂ

Atenție la aparatele și instalațiile electrice!

Patru incendii de natură electrică produse în doar două zile, în Bihor


 
   În perioada 26 -27 iunie a.c., pompierii militari bihoreni au acționat în patru localități din județ, pentru salvarea bunurilor a patru familii, ale căror gospodării au fost afectate de incendii de natură electrică.
 
  
Primul eveniment de acest tip, produs sâmbătă, 26 iunie a.c., în jurul orei 16.50, la bucătăria unei locuințe situate pe strada Tudor Vladimirescu din Oradea, a fost gestionat de pompierii Detașamentului 1 Oradea, care au reușit să stingă focarele în mai puțin de 15 minute, împiedicând propagarea flăcărilor la celelalte încăperi.
Cauza probabilă a evenimentului a constituit -o efectul termic al curentului electric, produs de un aparat electrocasnic defect (un încălzitor pentru apă).
Flăcările au afectat mobila din bucătărie și un aragaz.
 
Duminică, 27 iunie a.c., în jurul orei 15.05, echipajele Stației de Pompieri Aleșd au intervenit în localitatea Vadu Crișului, unde au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit tot la bucătăria unei case.
Pompierii au stins incendiul în aproximativ 10 minute, salvând celelalte trei încăperi ale locuinței și bunurile aflate în interiorul acestora.
Au ars un frigider, un aragaz, un corp de mobilă de bucătărie și o ușă.
Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un scurtcircuit electric produs la un aparat electrocasnic lăsat sub tensiune (frigider).

 
În aceeași zi, între orele 20.10- 22.00, două echipaje de pompieri militari din cadrul Gărzii 1 Mai au localizat și lichidat un incendiu izbucnit la o casă din Șumugiu, comuna Hidișelu de Sus.
La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau la una din încăperile locuinței și la nivelul holului, cu risc de propagare la celelalte două camere.

În urma producerii evenimentului, generat, cel mai probabil, de un mijloc de iluminat electric lăsat sub tensiune, au ars două aparate electrocasnice, elemente de mobilier din încăperea afectată de flăcări, o fereastră, două uși și scaune de grădină amplasate în hol.
 
 
Tot duminică seara, echipajele Stației de Pompieri Aleșd au stins operativ un incendiu produs, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit, la un tablou electric amplasat pe peretele exterior al unei case din lemn. În urma incendiului a ars tabloul electric și s-au degradat 10 metri liniari conductori electrici.  
 
 
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
 
 
Atenție la aparatele și instalațiile electrice!
 
 
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” reaminteşte bihorenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale şi uneori, din nefericire, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.
 
 
ATENŢIE LA APARATELE ELECTRICE SUB TENSIUNE!
 
• Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: aparate de aer condiționat, mașină de spălat rufe, mașină de spălat vase, fier de călcat, lampă, televizor şi altele asemenea;
• Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
• Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.
• Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent. De cele mai multe ori, acest miros este produs de topirea corpului prizei sau a ştecărului. Treptat, arsura se va extinde pe conductorul de alimentare, acesta schimbându-şi culoarea până când se înnegreşte. Următorul punct va fi aparatul electric sau sistemul electric din perete. Incendiul este iminent.
• Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (radiator, frigider, reşou, aerotermă, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi,  provocând în scurt timp, un incendiu.
• Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.
 
NU IMPROVIZAŢI!
 
•Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
•Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent. Tot la capitolul improvizaţii se regăsesc şi reparaţiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput ori de un vecin bun la toate, diferenţa de tarif nu justifică pericolul la care vă expuneţi.
 
 
INSTALAŢI SENZORI DE FUM!
 
• Dacă în clădirea în care locuiţi nu există senzori pentru fum şi incendiu, puteţi face singur aceasta achiziţie pentru o mai bună protecţie. Dacă aveţi deja un sistem de acest gen, verificaţi periodic funcţionalitatea sa, precum şi starea bateriilor.
• Păstraţi la îndemână un stingător cu pulbere şi verificaţi valabilitatea acestuia. În cazul în care asistaţi la un incendiu electric, nu folosiţi niciodată o soluţie lichidă pentru stingerea focului. Apelaţi numărul de urgenţă 112.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU BihorPeste 200 de pompieri bihoreni la datorie, în perioada minivacanței de 1 Mai și Paște

30 Apr 2024 202

ISU Bihor300 de locuri scoase la concurs la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

25 Apr 2024 396

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 251

ISU BihorO pisică blocată între două clădiri din Oradea, salvată de pompieri

22 Apr 2024 305

ISU Bihor O octogenară rănită a fost salvată de pompieri, în Oradea

22 Apr 2024 248

ISU BihorBilanț

16 Apr 2024 262

ISU Bihor Incendiu la o locuință din Cetariu

16 Apr 2024 286

ISU BihorDouă incendii produse în Bihor, în Oradea și Ortiteag

15 Apr 2024 313

ISU Bihor Incendii în șase localități bihorene

10 Apr 2024 277

ISU BihorIncendiu la un supermarket din Oradea

08 Apr 2024 285

ISU BihorIncendiu izbucnit în zori de zi, într-o gospodărie din Salonta

05 Apr 2024 343

ISU BihorUn pompier bihorean, multiplu campion național la culturism, organizează un eveniment sportiv caritabil, pentru o fetiță grav bolnavă, în Marghita

03 Apr 2024 365

ISU BihorIntervenții ale pompierilor militari bihoreni pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase

29 Mar 2024 325

ISU BihorDoi copilași, blocați în mașină, salvați de pompierii orădeni

26 Mar 2024 330

ISU BihorEchipajele Stației de Pompieri Aleșd, Secției de Pompieri Beiuș și Detașamentului 1 de Pompieri Oradea au acționat pentru stingerea a șapte incendii

25 Mar 2024 348