ISU Bihor Incendiu la o gospodărie din Oșorhei, generat de jocul unui copil cu focul

Incendiu la o gospodărie din Oșorhei, generat de jocul unui copil cu focul
Supravegheați copiii și explicați-le pericolul jocului cu focul!


În seara zilei de marți, 19 septembrie a.c., pompierii orădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată în Oșorhei, reușind să salveze locuința familiei afectate de eveniment.
 
Pentru gestionarea evenimentului, sesizat prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 18.10, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a mobilizat imediat, la adresa indicată de apelant, două echipaje de stingere din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și echipajul de pompieri militari paramedici al Detașamentului 2 Oradea, cu ambulanța SMURD a subunității.
Pompierii au localizat și lichidat incendiul, care se manifesta la acoperișul unei anexe, cu operativitate (în mai puțin de 10 minute), reușind să salveze locuința aflată la circa jumătate de metru de focare.
Cercetările efectuate au indicat faptul că evenimentul, soldat cu arderea acoperișului anexei, pe o suprafață de circa 25 de metri pătrați a fost, cel mai probabil, provocat de jocul unui copil, în vârstă de 10 ani, cu focul.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
 
Protejați viața copiilor dumneavoastră!
Având în vedere faptul că, multe dintre evenimentele care pot periclita siguranța celor mici se produc din cauza neglijenței adulților sau a lipsei de cunoștințe a acestora în domeniul prevenirii incendiilor, pompierii militari bihoreni recomandă părinților, bunicilor și tutorilor legali ai copiilor, respectarea următoarelor reguli :
 
•  păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;
• înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;
•  nu îl lăsați singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune;

•  odată cu creșterea, învățați-l cum să utilizeze sursele de aprindere și să se comporte în situații de pericol.
 
Foc Deschis

 • Nu lăsați la îndemână chibrituri, brichete și alte mijloace de aprindere;
•  Nu lăsați focul deschis nesupravegheat; nu îi lăsați să se joace cu focul;
•  Nu le permiteți accesul, nesupravegheați, în depozitele de furaje, șuri, poduri, magazii, grajduri etc., cu mijloace care pot produce incendii.

 
 Instalații Electrice
 • Eliminaţi orice posibilitate de acces la componentele instalaţiilor electrice, precum prize, tablouri electrice etc.;
• Supravegheaţi-i permanent în timp ce folosesc jucării care sunt alimentate direct de la reţea. Este preferabil să cumpăraţi jucării electrice alimentate cu baterii sau de la un transformator cu tensiunea de 12 V;
• Supravegheaţi permanent aparatele electrice sub tensiune și nu le lăsaţi la îndemâna acestora;
• Nu le permiteţi să folosească aparatele electrice de uz casnic (fier de călcat, reșouri, radiatoare etc.) și nu le lăsaţi la îndemâna obiecte conductoare ce pot fi introduse în priză;
•  Verificați periodic jucăriile electrice.
 
Învățați copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:
 • dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
•  dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la 112 (numărul unic pentru urgențe) și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;
•  să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;
• dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;
• atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.

În scopul prevenirii evenimentelor care se pot solda cu rănirea și chiar cu decesul copiilor, încă din anul 2012, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” derulează campanii ample de informare preventivă cu impact la nivel județean și cu adresabilitate directă asupra principalelor cauze ale incendiilor produse la locuințe (FOC – Flăcările Omoară Copii și Campaniile RISC care vizează improvizațiile la instalațiile electrice și de gaze naturale, curățarea coșurilor de fum și suprasolicitarea instalației electrice).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU BihorPeste 200 de pompieri bihoreni la datorie, în perioada minivacanței de 1 Mai și Paște

30 Apr 2024 300

ISU Bihor300 de locuri scoase la concurs la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

25 Apr 2024 419

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 272

ISU BihorO pisică blocată între două clădiri din Oradea, salvată de pompieri

22 Apr 2024 313

ISU Bihor O octogenară rănită a fost salvată de pompieri, în Oradea

22 Apr 2024 259

ISU BihorBilanț

16 Apr 2024 271

ISU Bihor Incendiu la o locuință din Cetariu

16 Apr 2024 297

ISU BihorDouă incendii produse în Bihor, în Oradea și Ortiteag

15 Apr 2024 327

ISU Bihor Incendii în șase localități bihorene

10 Apr 2024 291

ISU BihorIncendiu la un supermarket din Oradea

08 Apr 2024 299

ISU BihorIncendiu izbucnit în zori de zi, într-o gospodărie din Salonta

05 Apr 2024 367

ISU BihorUn pompier bihorean, multiplu campion național la culturism, organizează un eveniment sportiv caritabil, pentru o fetiță grav bolnavă, în Marghita

03 Apr 2024 380

ISU BihorIntervenții ale pompierilor militari bihoreni pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase

29 Mar 2024 345

ISU BihorDoi copilași, blocați în mașină, salvați de pompierii orădeni

26 Mar 2024 349

ISU BihorEchipajele Stației de Pompieri Aleșd, Secției de Pompieri Beiuș și Detașamentului 1 de Pompieri Oradea au acționat pentru stingerea a șapte incendii

25 Mar 2024 360