ISU Giurgiu Noul an școlar, în siguranță

Noul an școlar, în siguranță

Siguranța copiilor este prioritară, iar odată cu începerea noului an școlar, pe timpul cursurilor, atât cadrele didactice, cât și elevii trebuie să acorde o atenție deosebită respectării normelor de prevenire a incendiilor. 
Și în acest an școlar, specialiștii ISU Giurgiu vor continua acțiunile de îndrumare și control în instituțiile de învățământ și vor organiza exerciții care au ca scop formarea unui comportament preventiv specific tipurilor de risc, pentru copii și cadre didactice. Pe timpul acestora, va fi exersat modul de comportare în cazul producerii unui incendiu sau cutremur. 36 de astfel de exerciții s-au desfășurat în anul școlar 2022-2023, cu participarea a mii de elevi, profesori și personal auxiliar. 

Reamintim faptul că folosirea incorectă a aparaturii electrice, a sistemelor de încălzire sau fumatul în locuri nepermise pot provoca incendii și de aceea este necesară cunoașterea unor reguli ce pot preveni astfel de evenimente. Măsurile minimale vizează personalul unităților școlare, dar și elevii și se referă la:
  • verificarea, de către personal autorizat, a instalațiilor electrice, de încălzire, a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor și eliminarea defecţiunilor constatate;
  • menținerea liberă a căilor de evacuare și salvare din unitățile de învățământ (coridoare, scări, ieșiri), astfel încât să poată fi folosite în orice moment. Lățimea acestora nu trebuie îngustată prin amplasarea diverselor obiecte;
  • asigurarea accesului la hidranţi, la mijloace speciale de stingere, stingătoare de incendiu etc., pentru o intervenție rapidă;
  • introducerea în laboratoare sau ateliere a materialelor didactice (substanţe, reactivi, etc.) care sunt necesare doar în ziua respectivă;
  • oprirea aparatelor / sistemelor de ventilaţie / climatizare locală, la terminarea cursurilor. La fel și a iluminatului artificial, a alimentării cu energie electrică a calculatoarelor şi a altor aparate sau instalaţii din sălile de curs, birouri, laboratoare, ateliere etc.;
  • golirea coşurilor de gunoi în locurile special destinate, în afara construcţiilor, la încheierea activităţilor didactice; 
  • respectarea regulilor privind fumatul în incinta construcţiilor de învăţământ; 
  • stabilirea unui sistem de anunţare-alarmare în caz de incendiu sau cutremur;
  • instruirea în ceea ce priveşte pregătirea generală în domeniul apărării împotriva incendiilor, cunoaşterea planului de alarmare şi evacuare şi a comportamentului pe care trebuie să îl aibă în caz de incendiu; 
  • afişarea instrucţiunilor pe care elevii şi profesorii trebuie să le cunoască şi să le urmeze în cazul declanşării alarmei de evacuare;
  • asigurarea necesarului de stingătoare, conform prevederilor normelor în vigoare. 

Sfaturi pentru elevi, în caz de incendiu:
  1. Anunțați incidentul primului adult pe care îl întâlniți;
  2. Păstraţi-vă calmul!;
  3. Părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;
  4. Urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare. Viaţa este mai importantă!;
  5. Când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici cadrele didactice vor face prezenţa. 
  6. Aşteptaţi intervenția pompierilor.
Pentru informații suplimentare accesați următorul link: 
http://www.isugiurgiu.ro/doc/prevenire_situatii_de_urgenta_in_scoli.pdf

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU GiurgiuPompierii giurgiuveni încheie săptămâna în mijlocul copiilor

26 Apr 2024 246

ISU GiurgiuÎn siguranță, de Sărbătoarea Floriilor

26 Apr 2024 285

ISU Giurgiu Informare meteo de precipitații

25 Apr 2024 245

ISU Giurgiu Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

24 Apr 2024 348

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 282

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 308

ISU GiurgiuMai bine pregătiți, încă de la grădiniță

22 Apr 2024 255

ISU GiurgiuPompierii, alături de giurgiuveni la Zilele Municipiului

22 Apr 2024 265

ISU GiurgiuMeseria de pompier - admirată de copii

12 Apr 2024 275

ISU GiurgiuAu continuat sesiunile de instruire în domeniul acordării primului ajutor

12 Apr 2024 218

ISU GiurgiuDouă incendii de vegetație uscată, în ultimele ore

11 Apr 2024 248

ISU GiurgiuIncendiu într-un apartament din municipiul Giurgiu

04 Apr 2024 479

ISU GiurgiuCoșurile de fum necurățate - pericol de incendiu

03 Apr 2024 304

ISU Giurgiu10 ore de vânt puternic, mâine, în județul Giurgiu

01 Apr 2024 324

ISU Giurgiu În siguranță, de Paștele Catolic

29 Mar 2024 348