Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă judecătoria Constanţa 13 Iulie 2015

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: 

La data de 12.07.2015, Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii SANDU GEORGE-ADRIAN, CIOCOIU GEORGIAN-IONUŢ, DUDULICĂ MARIUS-LIVIU şi IONESCU GHEORGHE GIGEL, cercetaţi în stare de reţinere, primul pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, iar următorii pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la furt calificat.

Din probele administrate până în acest moment în cauză s-a reţinut că în noaptea de 10/11.07.2015, în jurul orei 04.00, inculpaţii s-au deplasat în oraşul Năvodari, pe str. Midiei, bloc 54, cunoscând de la inculpatul IONESCU GHEORGHE GIGEL faptul că persoana vătămată P.J., proprietara unui apartament din blocul respectiv, nu locuieşte efectiv în acest apartament, au profitat de faptul că uşa de acces în bloc era deschisă, au pătruns pe casa scării, unde inculpatul IONESCU GHEORGHE GIGEL a rămas la parterul blocului pentru a asigura paza, în timp ce ceilalţi trei inculpaţi au urcat scările până la etajul 4, au utilizat scara de incendiu şi au urcat pe acoperişul blocului, forţând uşa de acces, loc în care inculpaţii CIOCOIU GEORGIAN-IONUŢ şi DUDULICĂ MARIUS-LIVIU au rămas să asigure paza, iar inculpatul SANDU GEORGE-ADRIAN, cu ajutorul unui ham, a coborât până în dreptul balconului aparţinând persoanei vătămate, ale cărui ferestre erau rabatate, a forţat una dintre aceste ferestre şi a pătruns în interior cu intenţia de a sustrage bunuri, fără a sustrage nici un bun, toţi cei patru inculpaţi fiind depistaţi de organele de poliţie, sesizate printr-un apel la serviciul 112 efectuat de un martor ocular.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa a admis propunerea formulată şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premierul Marcel Ciolacu-Am încredere că vom reuși să creștem schimburile comerciale

26 Apr 2024 239

Autoritatea Vamală RomânăReuniunea grupului vamal regional de coordonare dintre România - Republica Moldova - Ucraina

05 Apr 2024 311

MAEConvorbirea telefonică a ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu vice-prim-ministrul pentru integrare europeană și euro-atlantică a Ucrainei, Olha Stefanishyna

11 Mar 2024 480

ISU Giurgiu Pompierul Sam îi va aștepta pe copii în Parcul Alei

01 Mar 2024 321

Deputatul USR Constanța, Stelian Ion “Procurorul șef Marius Voineag trebuie să plece din fruntea DNA!

28 Feb 2024 878

ANOFMLocuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua EURES

21 Feb 2024 391

ITM“Acțiune de control la operatorii de articole pirotehnice”

21 Feb 2024 374

ISU GiurgiuIncendiu violent, la Ogrezeni

09 Feb 2024 564

Ședință de Guvern, joi Prefecți și subprefecți. Proiecte pentru numiri și eliberări

10 Jan 2024 875

Finalizarea proiectului „Creare unitate de producție echipamente de ridicat și manipulat”

06 Jan 2024 543

Primele informații din ancheta ISJ Constanța, cu privire la cazul Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida, unde un bărbat a comis fapte și gesturi obscene

05 Jan 2024 1575

Finalizarea proiectului „Creare unitate de producție echipamente de ridicat și manipulat”

05 Jan 2024 705

Finalizarea proiectului „Creare unitate de producție echipamente de ridicat și manipulat”

04 Jan 2024 543

„Chițac a amânat prezentarea cererii DNA din motive doar de el știute"..PSD Constanța cere convocarea Consiliului Local Municipal

03 Jan 2024 951

Finalizarea proiectului „REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE ȘI DOTARE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ NR.1, OLTINA, JUDEȚ CONSTANȚA”

22 Dec 2023 804