Declarația de presă a deputatul Gheorghe Dragomir

Copreședintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, comentează, în declarația politică susținută, în această săptămână, în plenul Camerei Deputaților, decizia premierului Victor Ponta de a se opera la genunchi în Turcia. „Exact în ziua în care era așteptat la audieri la DNA, premierul Victor Ponta a plecat să se opereze la genunchiul stâng în Turcia, deși ortopezii afirmă că operația era una ușoară, neobligatorie și uzuală și în România”, afirmă deputatul Gheorghe Dragomir.
Deputatul liberal Gheorghe Dragomir susține că „decizia de a se opera în străinătate, și nu într-un spital românesc, arată că șeful Executivului este conștient de subfinanțarea sistemului de sănătate autohton. Iar încrederea în personalul nostru medical este zero. Astfel spus, în cei trei ani de când se află la guvernare, PSD nu a făcut nimic pentru a remedia condițiile din sistemul sanitar și a-i stimula pe medici să rămână să profeseze în țară. Anual se fac reforme, se implementează câte un program, iar rezultatul este același: spitalele nu au medicamente, nici aparatură performantă, iar medicii părăsesc România pentru a profesa în străinătate din cauza salariilor derizorii”.
De asemenea, parlamentarul PNL de Constanța îl îndeamnă pe premierul Victor Ponta să găsească soluții pentru remedierea problemelor din sistemul de sănătate românesc: „în urmă cu mai mulți ani, un eveniment rutier mi-a cauzat o serie de probleme de sănătate, situație în care m-am lăsat pe mâna medicilor români. Ca cetățean al acestei țări, am avut și am încredere în profesionalismul, experiența și dăruirea cu care își exercită meseria această categorie profesională. Dacă dumneavoastră, domnule prim-ministru Ponta, vă este teamă că munca medicilor din țara noastră este afectată în vreun fel de lipsa investițiilor din spitale și de salariile mizere, faceți ceva în acest sens! Găsiți metode pentru îmbunătățirea condițiilor din spitale! Oferiți salarii decente medicilor noștri!”
Nu în ultimul rând, copreședintele PNL Constanța îi reamintește premierului României că „în timp ce dumneavoastră alegeți să efectuați o intervenție chirurgicală banală în străinătate, doar pentru că acolo aveți parte de liniște și odihnă, în România mii de persoane mor în fiecare an în urma bolilor de inimă, a atacurilor cerebrale, hipertensiunii sau a bolilor de plămâni sau ficat din lipsă de tratament. Și asta în condițiile în care cheltuielile lunare ale Guvernului României pentru sănătate sunt de aproximativ 27 de Euro/locuitor, comparativ cu cele ale Guvernului Germaniei, care alocă peste 230 de Euro lunar pentru fiecare locuitor!”
În ceea ce privește planificarea intervenției chirurgicale exact în ziua în care Victor Ponta era așteptat la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție, deputatul Gheorghe Dragomir consideră că „ne arată cât de mult preț pune premierul României pe demersurile Justiției”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista consilierilor PNL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 559

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 707

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 518

Alegeri Locale Constanța Candidații de la patru partide vor depune luni candidaturile

28 Apr 2024 433

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 616

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 564

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 518

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 802

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 772

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 643

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 684

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 378

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 579

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 464

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 909