Scandalul Negoiță- Ghiță, o nouă dovadă a luptei baronilor pentru a nu pierde controlul asupra lui Victor Ponta

Așa cum ne-am obișnuit, PSD nu le oferă românilor proiecte sau măsuri guvernamentale consistente, ci doar circ politic. Aceasta pentru că adevăratele preocupări ale social-democraților sunt legate de propriul lor acces la structuri de putere și resurse de bani publici.
Considerăm că lupta recentă dintre Robert Negoiță și Sebastian Ghiță ne arată că, aflați în imediata apropiere a premierului, adică a resurselor și a puterii, cei doi sunt gata să se sfâșie unii pe alții, precum niște lupi asupra prăzii. Prada pe care se bat baronii tineri Ghiță și Negoiță este chiar Victor Ponta. Cei doi par a se lupta, de fapt, pentru puterea pe care fiecare dintre ei dorește să o aibă asupra celui pe care l-au susținut să ajungă premier, iar acum trebuie să le răsplătească din bani publici sprijinul.
Nu putem să nu ne întrebăm cum ar arăta România dacă ar încăpea, prin toate funcțiile importante, inclusiv cea de președinte, pe mâna unui partid cu astfel de lideri.
Reamintim că liberalii au fost primii care au sancționat comportamentul premierului Victor Ponta, care, adus la putere de baroni, este acum la mâna lor și guvernează în interesul acestora.
 
 
14 mai 2014                                Departamentul de Comunicare al PNL Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista consilierilor PNL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 882

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 873

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 590

Alegeri Locale Constanța Candidații de la patru partide vor depune luni candidaturile

28 Apr 2024 436

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 621

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 570

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 519

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 830

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 773

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 643

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 691

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 382

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 580

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 465

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 911