Comunicat DIICOT

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj  împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul  Brigăzii de Combate a Criminalităţii Organizate Craiova - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj au efectuat la data de 16.07.2015,  un număr de 14 percheziţii domiciliare  pe raza județelor Gorj, Mehedinţi, Dolj, Cluj, Timiş şi municipiului Bucureşti în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în traficul de droguri de risc.    În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2014-2015, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, membrii grupului infracţional organizat  au procurat ilegal atât din România, cât şi din Republica Serbia şi Bulgaria  medicamente cu efecte psihoactive pe care le-au comercializat pe raza judeţelor Mehedinţi şi Gorj, cu sume cuprinse între 25-60Ron/cutie, în raport de concentraţia comprimatelor.
    Din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că activitatea infracţională era structurată pe paliere, începând cu procurarea, distribuirea, vânzarea şi transportul acestor medicamente din România în Norvegia, unde erau comercializate    prin intermediul membrilor grupului.
    S-a stabilit că membrii grupului  procurau drogurile de risc  de la dealeri de medicamente care la rândul lor le obţineau de la diferite depozite de medicamente din România. Ulterior, medicamentele  erau  distribuite către alţi membri ai grupului infracţional ce îsi desfăşura activitatea infracţională pe raza judeţelor Mehedinţi şi Gorj  şi care asigurau  finanţarea şi apoi transportul în afara ţării.
    Cu ocazia percheziţiilor domiciliare, au fost găsite şi ridicate 55.000 de comprimate de medicamente având în componență substanțe cu efect psihoactiv, 200.000 de țigarete fără timbru fiscal, 30.000 de lei, precum și o armă cu glonț de calibru 8 mm.
    Suportul de specialitate a fost asigurat de către  Serviciul Român de Informaţii.
    Acţiunea a fost realizată cu sprijinul  ofiţerilor de poliţie judiciară  din cadrul BCCO Craiova, BCCO Timişoara, BCCO Cluj şi  BCCO  Bucureşti.
    Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul   IPJ GORJ.
    Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 532

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 471

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 385

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 757

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 687

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 505

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 520

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 416

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 598

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 947

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 557

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 489

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 529

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 662

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 637