A fost desemnat un nou administrator special al societății Carsium Edil SRL




UAT Hârșova, reprezentată de primar, asociat unic al Carsium Edil SRL aflată în procedură de insolvență a adoptat decizia nr. 1/09.05.2023, prin care Ștefan Neculae a fost desemnat administrator special al societății.

Desemnarea lui Ștefan Neculae Ştefan şi lui Ionuţ-Aurelian Tiţa, pentru reprezentarea societăţii în relaţia cu BRD Group Societe General SA, Raiffeisen Bank SA și Trezoreria orașului Hârșova cu semnăturile A pentru Ionuţ-Aurelian Tița şi B pentru Ştefan Neculae.

Tiţa Ionuţ-Aurelian este asociat coordonator al S.P.R.L. Eurolevel Partners, RFO 0424, cu sediul în Constanţa, str. Ion Lahovari nr. 30A, et. 2, judeţul Constanţa, care în numele și va reprezenta societatea Carsium Edil SRL la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în vederea înregistrării menţiunilor privind prezenta decizie şi ridicarea documentelor justificative în acest sens.
 
Decizia UAT Hârșova, reprezentată de primar, asociat unic al Carsium Edil SRL a fost publicată în Monitorul Oficial partea a IV-a, nr.2.620 din data de 15.06.2023.
 
Tribunalul Constanța a dispus, la solicitarea Raven Group Security SRL, deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea Carsium Edil SRL, cu sediul social în Hârșova, strada Decebal.
 
Tribunalul a desemnat provizoriu, pe practicianul în insolvenţă Eurolevel Partners SPRL, în calitate de administrator judiciar.
 
Instanța a fixat termen de judecată la data de 5 septembrie 2023.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri justiție Constanța Doi procurori de la Parchetul Judecătoriei Constanța, delegați la PJ Hârșova

26 Apr 2024 420

Știri Constanța Autoturism oprit pe o stradă din Hârșova! Ce a descoperit Poliția?

25 Apr 2024 529

Oină ONSS 2024 Echipa Școlii nr. 1 Târgușor, a Liceului ,,Ioan Cotovu” Hârșova și a Școlii ,,Grigore Moisil” Năvodari, calificate la fazele finale (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 787

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 955

Originar din Hârșova, județul Constanța La mulți ani scriitorului de science-fiction, George Ceaușu

21 Apr 2024 478

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 926

Firme Constanța Asociați noi în Iusti Bistro Cafe SRL, din Hârșova

16 Apr 2024 462

Acțiune împotriva pescuitului ilegal pe Dunăre Poliția Transporturilor Navale intervine într-o operațiune în zona Hârșova - Ghinărești (FOTO)

13 Apr 2024 556

Primăria Hârșova a bătut palma cu Electro Bulgaru BMS SRL! Ce prevede contractul și care este valoarea

11 Apr 2024 461

Județul Constanța Pescuit ilegal pe fluviul Dunărea între orașul Hârșova și satul Vadu Oii (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 429

Spitalul Orășenesc Hârșova, obligat să achite peste 15.000 de euro pentru medicamente! Dosarul, în rercurs la Curtea de Apel Constanța

11 Apr 2024 376

Știri Constanța Tânără din Hârșova agresată și răpită de acasă de fostul iubit și rudele acestuia. Suspecții au ajuns după gratii

06 Apr 2024 738

Big Brother, la Hârșova! Primăria va instala peste 150 de camere video pe străzile din localitate! (DOCUMENT)

05 Apr 2024 630

Spitalul Orășenesc Hârșova, în proces cu DSP Ialomița, pentru analizele de apă potabilă! Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare

04 Apr 2024 509

Declarații de avere Constanța Doinița Cristian, secretar general al orașului Hârșova (DOCUMENT)

03 Apr 2024 586