A fost semnat Contractul de Asociere între Primăria Municipiului Tulcea și Spitalul Județean de Urgență Tulcea

Semnarea contractului, Sursa: Primăria Tulcea
Marți, 15 martie, reprezentanții celor două instituții, domnul Nicolae BIBU, City Manager al Municipiului Tulcea și domnul Tudor-Ion NĂSTĂSESCU, Manager SJU Tulcea, au semnat Contractul de Asociere în baza căruia Municipiul Tulcea va contribui la finanțarea unor cheltuieli de personal ale SJU Tulcea, în scopul atragerii medicilor pediatri.


În prezent, SJU Tulcea este deficitar în ceea ce privește asigurarea asistenței medicale pediatrice. În urma discuțiilor purtate între conducerea instituției și managementul spitalului, pentru o funcționare optimă, Secția de pediatrie are nevoie de 5 medici pediatri.

Spitalul Județean a mai avut deficit de personal si in cazul secției ATI, iar aceasta problemă s-a rezolvat prin acordarea unor stimulente financiare, numărul medicilor încadrați crescând de la 2 la 6.

Contractul de Asociere a fost aprobat în cadrul ședinței de Consiliu Local din data de 28 februarie 2022, Primăria Municipiului Tulcea urmând a deconta către SJU Tulcea, pentru fiecare medic pediatru, o sumă în cuantum a două salarii minime brute lunar.

HCL 35/28.02.2022: https://tulcea.cityon.ro/MonitorulOficialLocal/FisaDocumentGeneral/17981
 

,,La această dată, cea mai mare problemă a Spitalului Județean este aceea de a asigura asistență medicală continuă pentru copii. În prezent, secția de Pediatrie are angajați doar doi medici specialiști, însă unul este în concediu de creștere a copilului, față de cinci – șase, cât sunt necesari pentru asigurarea continuității actului medical.

În aceste condiții, facem față cu greu solicitărilor zilnice, iar după amiaza sau în zilele de sămbătă și duminică, când nu este medic pediatru nici în gardă și nici la UPU, copiii sunt trimiși cu ambulanțele la Constanța, lucru anormal atât din punct de vedere organizatoric cât și ca mod de aplicare a actului medical în cazul urgențelor.” (Conducereea SJU Tulcea)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Tulcea Școala Gimnazială Carcaliu, dotată cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale de firmele Woodart SRL și Abitek Devices SRL (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 473

Tulcea Ecologizări, în cadrul programului Săptămâna Verde

26 Apr 2024 358

Una dintre firmele familiei Horga-Cârlig a contestat licitația de modernizare a iluminatului public, organizată de Primăria Greci din județul Tulcea!

21 Apr 2024 471

Fost consilier local din Văcăreni, Tulcea, angajată ulterior în Primăria Văcăreni, proces la Constanța cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 550

Licitații Tulcea Elevii de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din Babadag vor primi, zilnic, pachete alimentare de la SC Complex Anelis SRL (DOCUMENT)

19 Apr 2024 562

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 370

În Tulcea Prima ediție a festivalului „Scrumbii de Florii”, în Satul Pescăresc Tradițional

17 Apr 2024 1097

Licitații Tulcea Primăria Horia a cumpărat un tractor în valoare de 43.000 de euro. Iată de la cine (DOCUMENT)

17 Apr 2024 413

Un profesionist dedicat tuturor comunităților tulcene Roman Jora s-a stins din viață! Povestea maestrului coregraf „fără egal” și al culegătorului de folclor dobrogean

11 Apr 2024 652

Doliu în lumea artistică din Tulcea. Un important coregraf a decedat

11 Apr 2024 537

Tulcea Plantare de arbori la Satul Pescăresc Tradițional

08 Apr 2024 461

Licitații Tulcea Masă caldă oferită la Școala „Panait Cerna“ din Cerna. Cui aparțin serviciile de catering (DOCUMENT)

30 Mar 2024 475

O navă de tip catamaran va transporta pasagerii între municipiul Tulcea și Tudor Vladimirescu (VIDEO)

28 Mar 2024 854

Licitații Tulcea Aproximativ 10 milioane de lei sunt puși la bătaie pentru reabilitarea și modernizarea școlii I.L. Caragiale (DOCUMENT)

26 Mar 2024 613

Licitații Tulcea Extinderea rețelei de canalizare în Jijila, județul Tulcea, costă peste 4,17 milioane de euro! Ce firme și-au adjudecat contractul (DOCUMENT)

25 Mar 2024 602