Angajații Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, mai pregătiți în intervenția la incendiu! Un specialist le-a prezentat responsabilitățile (FOTO)


Angajații Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța sunt, de ieri, mai pregătiți în ceea ce privește intervenția la incendiu!, transmite Primăria Municipiului Constanța prin intermediul unui comunicat oficial

Un specialist le-a prezentat tuturor salariaților SCBI Constanța, atât cadre medicale cât și personal auxiliar, responsabilitățile generale privind apărarea împotriva incendiilor. De asemenea, tuturor angajaților li s-a făcut instructajul cu privire la modalitatea de utilizare a stingătoarelor și a hidranților exteriori.

Nu numai că angajaților li s-au explicat procedurile pe care trebuie să le aplice la apariția unor situații de urgență, dar au și utilizat mijloacele de intervenție în caz de incendiu, pentru că, la finalul instructajului a fost simulat un incendiu pe care aceștia l-au stins.

Acest exercițiu face parte din acţiunile permanente desfășurate cu scopul de antrenare și perfecționare a deprinderilor întregului personal al spitalului asupra modului de acțiune în caz de incendiu., a mai punctat sursa citată. 




Nu trebuie să uităm! Nu avem voie să uităm!

La data de 11 octombrie 2021 a izbucnit incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, care a fost exact ca un vârf de iceberg care lovește în sistemul sanitar fragil, în plină pandemie de COVID-19.

În spital se aflau 113 persoane, iar la Terapie Intensivă erau zece pacienți. Șapte persoane și-au pierdut viața în urma acestei tragedii, iar celelalte trei persoane ce erau internate în Secția de Terapie Intensivă au murit în zilele următoare. Cele șapte persoane decedate în urma incendiului din Constanța sunt Iliana Satcâu (decedată la Spitalul de Boli Infecțioase), Georgeta Alupoaie (decedată la Spitalul Militar), Maria Cristescu (decedată la Spitalul Județean), Paraschiva Datcu (decedată la Spitalul de Boli Infecțioase), Negisar Bevlit (decedată la Spitalul de Boli Infecțioase), Angela Paladi (decedată la Spitalul de Boli Infecțioase) și Maria Stoica (decedată la Spitalul de Boli Infecțioase).

Pacienții se aflau în saloanele ATI, pentru a se salva de Covid-19, iar corpul lor fragil a suferit arsuri sau s-a intoxicat de fum. Imaginile care au apărut în presă la două luni după incendiu sunt încă adânc întipărite. O structură veche de aproape un secol, afectată de un incendiu puternic au format un crunt sfârșit pentru cei internați.





foto: Primăria Constanța 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință CLM Constanța Organigrama Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, modificată pentru înființarea Laboratorului de radiologie și imagistică medicală

25 Sep 2023 486

Dr. Halichidis, la judecată cu Primarul Municipiului Constanța! S-a stabilit data pronunțării

19 Sep 2023 678

Primăria Constanța a eliberat un certificat de urbanism pentru Spitalul de Boli Infecțioase

05 Sep 2023 556

O firmă din Năvodari a încheiat un contract cu Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța (DOCUMENT)

04 Sep 2023 642

Pacienți suspecți de botulism la spitalul „Victor Babeş“ din Timişoara. Cum se manifestă

31 Aug 2023 485

Explozia din Crevedia, în atenția specialiștilor de la INSEMEX Petroșani! Ce tragedii au investigat la Constanța

28 Aug 2023 963

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța achiziționează servicii de pază (DOCUMENT)

19 Aug 2023 700

Licitații Constanța Contractul de consultanță pentru digitalizarea Spitalului de Boli Infecțioase a revenit unui SRL din Capitală

06 Aug 2023 755

Noutăți din ancheta incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța! Urmează eventuale puneri sub acuzare

03 Aug 2023 1667

Începe construcția de zece milioane de euro a noului Spital Modular de la Constanța!

24 Jul 2023 1036

UPDATE. Accident rutier în zona Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța! Primele informații (FOTO+VIDEO)

18 Jul 2023 2561

Legea s-a schimbat anterior depunerii ofertei?! Pe repede înainte, spitalul modular de la SCBI Constanța s-a scumpit cu 8.2 milioane de lei! (DOCUMENTE)

17 Jul 2023 1245

Cinci din cei 12 medici sindicaliști de la Spitalul de Boli Infecțioase au semnat „Demisia din contractele de gărzi suplimentare"

20 Jun 2023 1012

Curtea de Apel Constanța, anunț important! Este vizat cazul medicului Stela Halichidis, managerul demis după incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța!

20 Jun 2023 1783

Protest la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Jun 2023 1369