Control ANPC într-un complex comercial din județul Ilfov. Mai multe companii, sancționate. Ce nereguli au fost constatate (GALERIE FOTO)

Galerie foto: ANPCÎn cadrul programului Academia Comisarilor – dedicat perfecționării activității de control a celor mai tineri colegi, prin acțiuni mixte realizate împreună cu comisari cu experiență - pe data de 28.12.2022, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) București-Ilfov, a verificat respectarea prevederilor legale din domeniu a 11 operatori economici, care își desfășoară activitatea în complexul comercial Cosmopolis, din comuna Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov.
 
Potrivit ANPC, în urma acțiunilor de control, au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare totală de 133.000 lei și 4 avertismente și a fost dispusă măsura opririi temporare a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor, pentru 4 operatori economici.
 
Au fost sancționate următoarele companii:
New Brand Ali Shoes SRL
Bilmer Textile SRL - Restaurant Loc Mama
Artzen Construct SRL – pizzerie și magazin alimentar
Smyrna SRL - Restaurant Hudy
Artima SA - Carrefour Express
Gold Sweet Foods SRL
Cuptorul Sibienilor SRL
Codrut Com SRL
Blue Star Fashion SRL
Pizza Mia Andre SRL - Fabrica de gust 

Dintre abaterile constatate menționăm:
- expunerea spre vânzare, în condiții improprii, a unor produse alimentare
- utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate, cu depuneri de praf în sistemul de ventilatie, rugină, scurgeri de substanță pe zona de expunere,

- existența unui paviment deteriorat, infestație cu insecte, tavan deteriorat, cu urme de mucegai, în camera de depozitare,
- folosirea unor agregate de frig fără geamuri de protecție, cu strat masiv de gheață, cu arsuri de congelare la produse,
- schimbarea stării termice la produse alimentare
- lipsa autizației de funcționare emisă de primărie
- folosirea unor materii prime cu data durabilității minimale depășită
- comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
- folosirea unor materii prime, semipreparate și preparate finite fără etichete cu elemente de identificare si caracterizare, precum și fără data limită de consum
- decongelarea produselor, în bucătărie, la temperatura mediului ambiant
- colectarea reziduală în recipiente fără capac
- depozitarea unor produse direct pe pavinent
- utilizarea unor ustensile de bucătărie neprofesionale și a unor tăvi cu grad avansat de uzură
- nerespectarea vecinătăților alimentelor depozitate, în  acelasi agregat frigorific
- folosirea unor ouă neigienizate, prezentând urme biologice
- lipsa graficului referitor la schimbul uleiului de prăjire
- utilizarea, pentru depozitare, a unor recipiente ce nu sunt destinate reutilizării
- folosirea unor hote și a altor echipamente din zona de gătit neigienizate, cu paviment murdar, cu zone de gresie fisurată/spartă,
- lipsa buletinului de verificare metrologică a cântarului
- lipsa informării referitoare la ingrediente cu potențial alergen, în lista meniu afișată la locul de comercializare
- comercializarea de fructe si legume cu modificări organoleptice: deshidratări, deprecieri, culoare modificată, prezența mucegaiul pe produse
- lipsa traducerii în limba română a informațiilor înscrise pe ambalaj, pentru diverse tipuri de produse preambalate
- lipsa afișării prețului la raft, pentru mai multe tipuri de produse
- practici comerciale înșelătoare prin utilizarea de materie primă inferioară celei declarate (ex.: crema de cacao deși pe etichetă scria ciocolată)
- personalul care își desfășoară activitatea în spațiul de producție nu este echipat corespunzător
- lipsa unui spațiu specific/individualizat pentru depozitarea ambalajelor folosite pentru livrarea comenzilor.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nereguli grave Zeci de operatori economici, verificați de ANPC. "Este primul cartonaş galben de anul acesta, sper să nu ajungem la roşu!" (FOTO)

01 Apr 2023 532

ANPC Mai multe nereguli constatate la Starbucks din București Mall. În ce condiții erau preparate produsele (GALERIE FOTO)

23 Mar 2023 1096

Sute de centre de îngrijire a vârstnicilor din toată țara, amendate de ANPC. Nereguli grave! (FOTO+VIDEO)

24 Feb 2023 1102

Controale ANPC Mergi în Lidl Constanța sau Năvodari? Află ce zone din magazine s-au închis temporar (GALERIE FOTO +VIDEO)

18 Feb 2023 3375

Controale în magazine Lidl din toată țara! Vizată și Constanța. ANPC a aplicat sancțiuni drastice

18 Feb 2023 2305

Verificări în farmaciile Dr. Max! Ce decizie a luat conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului

15 Feb 2023 1389

Bilanțul activităților din primul an de mandat al președintelui ANPC, Horia Constantinescu

26 Jan 2023 888

VIDEO ANPC a intervenit prompt în cazul opririi activității telegondolei din Sinaia

23 Jan 2023 962

Amenzi în valoare de 140.000 lei date de ANPC pentru o companie care vinde bunuri de uz casnic (FOTO)

21 Jan 2023 1059

Peste 2 milioane de lei amenzi, aplicate de ANPC comercianților de jucării din România, înaintea sărbătorilor de iarnă

11 Jan 2023 728

Imagini de la controale Controale ANPC la mai multe restaurante. „Nu suntem pelicanii Europei!“ (FOTO)

07 Jan 2023 1129

Retrospectiva CJPC Constanța - Controale, sancțiuni și amenzi (GALERIE FOTO)

03 Jan 2023 1239

Amenzi pentru o societate care comercializează electrocasnice. Ce nereguli au constatat comisarii ANPC (GALERIE FOTO)

21 Dec 2022 785

Control ANPC la un supermarket. Nereguli grave! (FOTO+VIDEO)

20 Dec 2022 964

Comandamentul de iarnă al ANPC intră în acțiune. Ce zone sunt vizate

12 Dec 2022 866