Destinația Mamaia Constanța, printre preferințele polonezilor la Târgul Internaţional de Turism din Varşovia (GALERIE FOTO)

foto: OMD MamaiaPolonezii iubesc România, transmit reprezentanții OMD Mamaia Constanța! O demonstrează cea de-a treia zi a Târgului de Turism de la Varșovia (Tour and Travel TT Warsaw). Tradițiile, preparatele românești, nămolul de pe litoralul românesc și portul popular au fost apreciate de vizitatorii ultimei zi a evenimentului, care au așteptat cu interes momentele artistice de la standul României.

Unii vizitatori ai desk-ului Mamaia Constanța Black Sea Coast și-au adus aminte cu nostalgie de luna de miere pe care au petrecut-o în urmă cu peste 20 – 30 de ani în stațiunea Mamaia. Bucuroși să regăsească destinația Mamaia în rândul expozanților, multe cupluri și-au promis că vor reveni la Marea Neagră, mai ales că, își doresc să revadă simbolul Constanței - Cazinoul, care anul viitor se va redeschide publicului.
Delegația OMD Mamaia Constanța a avut în ultima zi a evenimentului mai multe întâlniri cu tour-operatori străini din Egipt și Franța, dar și cu jurnaliști, reprezentanți ai mai multor publicații de turism din Polonia, dornici să promoveze și să cunoască destinația Mamaia Constanța:

“Suntem mulțumiți de rezultat, ne-am promovat în Polonia, o piață de peste 40 de milioane de turiști și cu vecinătățile aproximativ 100 de milioane de persoane interesate de acest târg de la Varșovia. Destinația Mamaia Constanța a luat legătura cu operatori de turism, companii aeriene low cost, influenceri, bloggeri, jurnaliști, cât și companii media pentru promovare pe piața poloneză. Produsul nostru principal - soarele, plaja, distracția din stațiunea Mamaia, cât și istoria orașului Constanța... Așadar vom vedea aceste rezultate în sezonul estival viitor și de ce nu, dacă vom face lucrurile așezat și cu logică, încet-încet pe următorii ani s-ar putea - și eu cred cu putere acest lucru, că vom avea turiști polonezi, din țările baltice sau turiști din Germania în destinația noastră turistică”, a declarat George Măndilă, Președinte Destinația de Management al Organizației Mamaia Constanța.

Până în primăvara anului viitor, reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța doresc să selecteze cei mai importanți tour-operatori care au prezentat interes la târgurile de turism din Varșovia și Londra, alături de potențiali parteneri media, care să viziteze orașul Constanța și stațiunea Mamaia într-un info trip, pentru a cunoaște cele mai importante atracții turistice și servicii pe care le oferă destinația noastră.

„România a avut statutul de țară parteneră în cadrul târgului de la Varșovia din acest an, unde au participat peste 500 de expozanți din întreaga lume. Evenimentul a reprezentat oportunitatea de a aduce în atenția turiștilor străini frumusețile naturale și culturale ale României.
Participarea asociației noastre la târgurile internaționale de turism face parte din activitățile OMD-ului pentru promovarea destinației Mamaia- Constanța“ - au mai precizta reprezentanții OMD Mamaia Constanța.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ATIMMT și OMD Mamaia Constanța Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, la Pavilionul Expozițional Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 358

LIVE TEXT+VIDEO OMD Mamaia Constanța, Ministerul Economiei și Turismului și alte instituții din domeniu anunță debutul Sezonului Litoral - Delta Dunării 2024 (Galerie FOTO)

19 Apr 2024 663

Stațiunea Mamaia și Orașul Constanța, nominalizate la Destinația Anului

16 Apr 2024 395

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 560

OMD Mamaia Constanța Destinația Mamaia Constanța - polul distracției de pe litoral în mini-vacanța de 1 Mai și Paște (FOTO)

02 Apr 2024 740

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a bătut palma cu firma impresarului Radu Groza!

27 Mar 2024 760

OMD Mamaia Constanța Viitorul industriei HoReCa se desfășoară la Constanța. Salonul de Dotări Hoteliere marchează 20 de Ani

21 Mar 2024 438

OMD Mamaia Constanța A început etapa de vot public pentru noua identitate vizuală a Stațiunii Mamaia

19 Mar 2024 463

OMD Mamaia Constanța Îndrăgostiți de România, francezii aleg vacanțele pe litoralul românesc și la munte (FOTO)

18 Mar 2024 452

OMD Mamaia Constanța O nouă rundă de înscrieri, în concursul pentru identitatea brandului turistic al stațiunii Mamaia

26 Feb 2024 574

Asociația „Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța” angajează

19 Jan 2024 841

Știri Constanța LIVE VIDEO-TEXT. OMD Mamaia Constanța- „Pentru 2024 avem planuri ambițioase“

21 Dec 2023 1215

OMD Mamaia Constanța vrea să implementeze excursii de o zi cu plecare din Constanța și din stațiunea Mamaia

14 Dec 2023 860

Stațiunea Mamaia își caută identitatea! OMD Mamaia-Constanța demararează concursul național de soluții creative de branding

11 Dec 2023 868

OMD Mamaia Constanța Clădirea Cazinoului de pe faleza din Constanța începe să strălucească! (GALERIE FOTO)

08 Dec 2023 1114