Dezbatere publică despre mai multe legi la sediul Ministerului Afacerilor Interne

  • În cadrul acestor ședințe, conduse de secretarul de stat în MAI, Romeo Simionescu, au fost dezbătute aspectele de interes pentru participanți, aspecte ce vor fi avute în vedere de inițiatorii proiectelor, respectiv Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări și Direcția Generală Management Resurse Umane.
     
În zilele de 16 și 17 noiembrie 2023, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, au avut loc ședințele de dezbatere publică referitoare la proiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul creșterii siguranței rutiere și proiectul Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și substanțe cu efecte psihoactive, respectiv la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și a Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare organizate în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, transmite un comunicat de presă din partea Ministerului Afacerilor Interne.

În cadrul acestor ședințe, conduse de secretarul de stat în MAI, Romeo Simionescu, au fost dezbătute aspectele de interes pentru participanți, aspecte ce vor fi avute în vedere de inițiatorii proiectelor, respectiv Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări și Direcția Generală Management Resurse Umane.

La ședințe au participat reprezentanți ai unor organizații sindicale, organizații patronale, organizații profesionale, organizații neguvernamentale și persoane fizice interesate de proiecte.

Propunerile organizațiilor prezente la ședințele de dezbatere publică vor fi analizate la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne cu responsabilități în domeniu, urmând ca pe pagina de internet a MAI să fie publicată, în termen de 10 zile, minutele ședințelor, precum și modul în care acestea au fost valorificate.

Ministerul Afacerilor Interne manifestă transparență în legătură cu modificarea actelor legislative inițiate, proiectele fiind publicate pe pagina de internet a instituției, la secțiunea Transparență decizională, iar toți cetățenii au astfel posibilitatea de a transmite propuneri referitoare la acestea, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Măsuri dispuse de conducerea Ministerului Afacerilor Interne la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța Ștefan Orza, medaliat la Campionatul Mondial de Kempo

27 Apr 2024 122

Fotoreportaj Costineștiul își deschide porțile pentru primii turiști (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 154

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 219

Cazinoul, Comandamentul Marinei de pe faleza Constanța și MINAC, iluminate deja arhitectural (Galerie FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 501

Momente de senzație la Ziua Porților Deschise, pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea(Galerie FOTO)

26 Apr 2024 414

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 503

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 382

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 529

Primarul din Constanța, dat în judecată de o companie privată! Afaceriștii cer refacerea certificatelor de urbanism pentru mai multe terenuri din Dosarul Retrocedărilor (MOTIVARE)

26 Apr 2024 634

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 361

Licitație de un milion de euro organizată de Sucursala Regională CF Constanța. Sunt vizate lucrări la construcțiile și instalațiile aferente de pe raza SRCF Constanța (D0CUMENT)

26 Apr 2024 398

Expoziția „Constanța anilor '60, '70, '80 - Demolări, Realizări Arhitecturale și Urbanistice” a arhitectului Radu Cornescu poate fi vizitată la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 343

Eurostat Prețul pentru energie în România, printre cele mai mici din UE

26 Apr 2024 301

Maestrul Gogu Neagoe va face parte din juriul Festivalului Internațional Multietnic al Păstoritului, de la Sarighiol Deal, Beidaud și Tulcea

26 Apr 2024 352

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 593