IGSU Verificările inopinate la operatorii economici au continuat în prima jumătate a lunii ianuarie! Amenzi și obiective închise

foto: pexels
  • 414 operatori economici controlați
  • 14 obiective închise
  • 7.400.000 lei cuantumul amenzilor aplicate
  • cu aproape 10% creștere a numărului solicitărilor pentru emiterea avizelor și autorizațiilor 
Pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, în continuarea acțiunilor desfășurate pe durata sărbătorilor de iarnă, în perioada 02-14.01.2024, inspectoratele pentru situații de urgență județene și București-Ilfov au desfășurat acțiuni de control inopinat la 414 operatori economici din categoriile comerț, turism și alimentație publică.

Pe timpul verificărilor, personalul specializat a constatat 2.133 neconformități pe linia securității la incendiu, sancționate cu 1.423 de avertismente și 544 de amenzi, în cuantum de 7.416.802 lei. De asemenea, controale desfășurate au relevat faptul că 174 dintre obiective funcționau fără autorizație de securitate la incendiu.

Totodată, misiunile derulate de colegii noștri au vizat și obiectivele cu aglomerări de persoane, iar scopul principal urmărit a fost verificarea respectării numărului maxim de utilizatori, a accesibilității căilor de evacuare, respectiv a echipării construcțiilor de instalații de protecție împotriva incendiilor, transmite IGSU. 


Pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, la 14 obiective din municipiul București (1) și din județele Arad (1), Bacău (1), Brașov (2), Cluj (3), Gorj (1), Giurgiu (2), Iași (1), Harghita (1) și Suceava (1) a fost dispusă măsura complementară de oprire a funcționării și aplicate amenzi între 30.000 lei și 100.000 lei. La majoritatea obiectivelor controlate, măsura complementară de oprire a funcționării a fost dispusă în contextul identificării mai multor nereguli de ordin tehnic, principala deficiență fiind neechiparea cu instalaţii de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului, în concordanţă cu valoarea de referinţă.

Întrucât securitatea celor care aleg să își petreacă timpul liber în astfel de locații este primordială, aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare și vor viza inclusiv obiective existente în municipii, orașe și comune din țară.

În prima jumătate a lunii ianuarie, numărul solicitărilor pentru emiterea avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu și protecție civilă înregistrează o creștere de aproape 10%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ceea ce înseamnă că administratorii/conducătorii instituțiilor au fost receptivi la recomandările noastre și manifestă responsabilitate pentru intrarea în legalitate și, implicit, pentru asigurarea climatului de securitate în rândul beneficiarilor.

Readucem în atenție că, începând cu data de 1 ianuarie 2024, procesul de avizare/autorizare a fost optimizat, iar inspectoratele pentru situații de urgență primesc în format electronic documentațiile și răspund solicitanților în același format.

Important de menționat este faptul că funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu reprezintă o încălcare a legii, iar răspunderea revine exclusiv deținătorilor respectivelor construcții.

Caracterul permanent al activității de apărare împotriva incendiilor, stabilit de lege, poate fi asigurat doar prin implicarea reprezentanților obiectivelor existente la nivel național în respectarea în fiecare moment a măsurilor de siguranță, inclusiv a celor care vizează numărul maxim de utilizatori prevăzuți de lege. Nu ne dorim sancționarea încălcărilor, ci constatarea modului în care sunt respectate măsurile de securitate, care să ofere un plus de siguranță pentru fiecare dintre noi, a mai punctat sursa citată. 




Citește și:

Reguli clare de colaborare pentru stoparea importurilor și comercializării mărfurilor neconforme pentru inspectorii vamali și comisarii ANPC

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 295

IGSUBilanțul misiunilor

25 Apr 2024 219

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Apr 2024 216

IGSUBilanțul misiunilor

22 Apr 2024 206

IGSUBilanțul misiunilor

18 Apr 2024 233

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 491

IGSUBilanțul misiunilor

17 Apr 2024 238

La un pas de tragedie din cauza unui zmeu de jucărie!

15 Apr 2024 665

IGSUSiguranța voastră este prioritatea noastră! Peste 4.800 de intervenții în acest weekend!

15 Apr 2024 262

IGSU Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

12 Apr 2024 214

IGSU Activitatea pompierilor din cursul zilei de ieri

11 Apr 2024 259

ISU Harghita9 intervenții ieri, 9 aprilie 2024

10 Apr 2024 325

IGSUCele mai multe intervenții au fost desfășurate în zona București – Ilfov, urmată de județele Bacău, Mureș, Galați și Cluj.

10 Apr 2024 284

IGSUBilanțul misiunilor

09 Apr 2024 261

IGSUMisiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 281