În Constanța, sistemul de supraveghere funcționează 10.000 lei amendă pentru gunoi aruncat la întâmplare

  • Polițiștii locali din cadrul DGPL Constanța au amendat cu suma de 10.000 de lei o persoană care a aruncat deșeuri menajere pe domeniul public
  • Fapta a fost surprinsă cu ajutorul camerelor de supraveghere, cu ajutorul cărora poliţiştii locali monitorizează în permanenţă întreg municipiul Constanţa şi manifestă toleranţă zero faţă de persoanele care încalcă prevederile legale
 
Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au surprins cu ajutorul camerelor de supraveghere o persoană care a aruncat deșeuri provenite din gospodărie pe domeniul public. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă de 10.000 lei.
 
Conform DGPL Constanța, aruncarea gunoiului la întâmplare, pe domeniul public, duce la suportarea consecințelor.
 
Pentru evitarea situațiilor neplăcute, constănțenii sunt rugați, pe această cale, să nu mai arunce gunoiul pe stradă și să nu mai depoziteze sacii menajeri cu deșeuri pe domeniul public sau la colțurile străzilor, adaugă sursa citată.
 
De asemenea, în conformitate  cu prevederile art.30, alin. 4 din OUG 92/2021 modif.prin Legea 17/2023, persoanele fizice au obligația sa depună deșeurile provenite din gospodărie, pe tipuri, în sistemul de colectare separată a deșeurilor municipale gestionate de către operatorul autorizat.
 
Poliţiştii locali monitorizează în permanenţă întreg municipiul Constanţa şi manifestă toleranţă zero faţă de persoanele care încalcă prevederile legale, ține să sublinieze sursa.
 
„Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetăţenii şi îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislaţiei de mediu la numerele de telefon 0241.484.205 şi 0341/922 sau pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.”, încheie DGPL Constanța.
 
 Citește și
Primăria Constanța sancționează „arta stradală”. Amenzi pentru vandalism

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bărbat de 56 de ani sancționat la Constanța pentru cerșit! Ce poveste „vindea“ individul pentru a primi bani de la cetățeni

29 Nov 2023 635

Controale ale polițiștilor locali, în Constanța Amenzi de peste 60.000 lei au fost aplicate. Cele mai multe au fost pentru aruncarea gunoiului pe domeniul public

24 Nov 2023 465

DGPL Un bărbat a fost descoperit în zona CET, Constanța, cu peste 100 pachete de țigări de contrabandă

23 Nov 2023 751

Constanța Polițiștii locali au păstrat un moment de reculegere în memoria unui coleg de la Pitești, ucis în timpul serviciului

22 Nov 2023 529

UPDATE Șocant! Un elev de la un liceu din Constanța, depistat cu cuțitul asupra sa în sala de clasă

21 Nov 2023 878

Primăria Constanța Amenzi usturătoare pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu

17 Nov 2023 567

Primăria Constanța Amenzi aspre pentru cei care aruncă gunoiul în locuri nepermise (FOTO)

10 Nov 2023 674

Direcției Generale Poliția Locală Constanța Depozitarea ilegală de deșeuri, sancționată cu peste 100 de amenzi

27 Oct 2023 455

DGPL Constanța Opririle și staționările neregulamentare, sancționate de polițiștii locali

24 Oct 2023 549

Depozitarea ilegală de deșeuri pe domeniul public, sancționată de polițistii locali din Constanța (FOTO)

16 Oct 2023 551

Primăria Constanța 130 de amenzi pentru autoutilitare, în Constanța. Iată pentru ce

06 Oct 2023 704

Primăria Constanța Sute de sancțiuni aplicate de polițiștii locali în doar 24 de ore (FOTO)

05 Oct 2023 619

Controale ale Poliției Locale Constanța. Ce au constatat (FOTO)

29 Sep 2023 936

Primăria Constanța Amenzi aspre pentru cei care aruncă deșeuri provenite din gospodărie pe domeniul public (FOTO)

25 Sep 2023 628

Primăria Constanța Opririle și staționările neregulamentare sancționate de polițistii locali

22 Sep 2023 711