În județul Prahova Trei bărbați, cercetați pentru braconaj. Unul dintre ei este fost șef al Scolii de Poliție Câmpina





 
  • Trei bărbaţi sunt cercetaţi de poliţiştii prahoveni într-un dosar de braconaj cinegetic, printre ei aflându-se şi un fost director adjunct al Şcolii de Agenţi de Poliţie Câmpina, au precizat, duminică surse judiciare, conform Agerpres

„La data de 11 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina au pus în executare şase mandate de percheziţie domiciliară, într-o cauză penală, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi uz de armă fără drept. Cinci persoane au fost conduse la sediul unităţii de poliţie. Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada noiembrie-decembrie 2023, persoanele bănuite ar fi împuşcat, fără a deţine autorizaţie de vânătoare, mai multe exemplare de vânătoare", a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.


În urma percheziţiilor efectuate în această cauză, au fost identificate şi ridicate, în vederea expertizării, exemplare de vânat despre care există suspiciunea că ar proveni din braconaj cinegetic.

De asemenea, au fost ridicate armele de vânătoare şi cartuşele aferente acestora.

Conform surselor citate, persoanele cercetate în cauză ar fi împuşcat mai multe căprioare.

În baza probatoriului administrat, faţă de trei bărbaţi - de 41, 45 şi 67 de ani - bănuiţi de comiterea faptelor, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Printre cei care au fost reţinuţi se află şi Emil Manta, fost director adjunct al Şcolii de Agenţi de Poliţie Câmpina, au precizat surse judiciare.

Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub coordonarea procurorului de pe lângă Judecătoria Câmpina, într-un dosar întocmit pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic şi uz de armă fără drept. 

 
Citește și
Acțiunea „Blocada” continuă în județul Constanța. Constatări (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În atenția șoferilor! Sunt anunțate transporturi agabaritice pe ruta Agigea RORO PTF, județul Constanța - Rafinăria Petro Brazi, județul Prahova

26 Apr 2024 407

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 674

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

18 Apr 2024 603

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și o firmă din județul Prahova au parafat un contract de aproape 30.000 de euro. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

17 Apr 2024 458

IGPR InfotraficJudețul Prahova-Trafic blocat pe DN 1B

17 Apr 2024 267

IGSUBilanțul misiunilor

17 Apr 2024 239

Protecția Copilului Constanța câștigă procesul cu DGASPC Prahova! Miza, 11.000 de euro! Cazul, ajuns la Curtea de Apel (MINUTA)

07 Apr 2024 518

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Șapte elevi din Constanța vor participa la Olimpiada de Lingvistică

03 Apr 2024 720

Abuz într-o grădiniță din Ploiești! O educatoare înregistrată în timp ce teroriza copiii

01 Apr 2024 534

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

26 Mar 2024 284

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 1A

22 Mar 2024 340

DGAPrahova/Agent de poliție cercetat în stare de arest la domiciliu pentru luare de mită

21 Mar 2024 343

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 655

IGSUActivitatea pompierilor din ultimele 24 de ore

19 Mar 2024 341

IGPR InfotraficTrafic deviat pe DN 1

18 Mar 2024 474