Inspecția Muncii Amenzi substanțiale pentru angajatorii ce nu-şi protejau salariaţii în perioadele de caniculă

Caniculă, foto: PexelsInspecţia Muncii a aplicat amenzi în valoare de 11.500 de lei în cadrul unei campanii de control derulată în intervalul iunie - septembrie, pe durata căreia a fost verificat modul în care s-au respectat prevederile legale ce trebuie aplicate în perioadele cu temperaturi extreme, pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

"În perioada iunie - septembrie 2022, pe baza datelor primite de la punctele locale ale Administraţiei Naţionale de Meteorologie, inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă au controlat 1.149 de angajatori. În cadrul acţiunilor de control, au fost constatate 150 de deficienţe şi au fost dispuse 246 măsuri pentru remedierea acestora. Pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost aplicate 108 sancţiuni contravenţionale, din care 105 avertismente şi 3 amenzi în valoare de 11.500 lei.

Prin acţiunile de control iniţiate de Inspecţia Muncii la nivel naţional, se constată că există, în continuare, angajatori care nu acordă o suficientă atenţie măsurilor prevăzute de O.U.G. nr. 99/2000, pentru protecţia lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în condiţii de temperaturi ridicate extreme şi care, aşa după cum am mai precizat, sunt măsuri minime şi se bazează pe o relaţie corectă, firească şi umană până la urmă, care trebuie să existe între angajatori şi angajaţi. Inspectoratele teritoriale de muncă vor continua monitorizarea angajatorilor în perioadele şi în zonele în care se semnalează temperaturi extreme, atât pe timpul verii cât şi pe timpul iernii", a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat, într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.


Printre cele mai frecvente deficienţe constatate de către inspectorii de muncă a fost cea privind nerespectarea prevederilor referitoare la asigurarea măsurilor minimale pentru ameliorarea condiţiilor de muncă şi pentru menţinerea stării de sănătate a lucrătorilor (nu au fost luate măsuri pentru reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, nu au fost asigurate cantităţi corespunzătoare de apa minerală la locurile de muncă, nu a fost asigurat echipament individual de protecţie corespunzător şi nu s-a asigurat alternarea efortului dinamic cu cel static, respectiv alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu ventilaţie).

De asemenea, nu au fost luate măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor determinate de muncă în condiţii de temperaturi extreme, şi anume: neefectuarea examenului medical la angajare şi/sau a controlului medical periodic, neevidenţierea în fişele de aptitudini ale lucrătorilor dacă au sau nu contraindicaţii pentru a efectua activităţi în condiţii de temperaturi extreme şi nu au fost asigurate măsurile de prim ajutor şi transportul la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate.

În plus, inspectorii de muncă au descoperit angajatori care nu au stabilit măsuri pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă: ventilaţia insuficientă, nu au fost stabilite prin Planul de Prevenire şi Protecţie măsuri privind protecţia la temperaturi extreme şi lipsa, din instrucţiunile proprii, a măsurilor pentru asigurarea condiţiilor de microclimat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ITM Constanța. Control la operatorii de articole pirotehnice!

21 Feb 2024 555

Declarații de avere. Venituri declarate eronat Monica - Cristina Caterinici, director în cadrul Consiliului Județean Constanța, interesele mai mari decât averea (DOCUMENTE)

20 Nov 2023 1614

Știri Constanța Rezultatele controalelor ITM Constanța. Au fost aplicate amenzi

10 Nov 2023 1263

ITM Constanța a amendat cu peste 760.000 lei angajatori din municipiu. Printre cauze, munca la negru și salariu acordat cu întârziere

12 Oct 2023 1038

#ConstanțaEsteBine 19.01.2023 Proiectul anului 2023 – O carte pe săptămână Cartea săptămânii – Arta parentajului plin de respect – Sura Hart și Victoria Kindle Hodson Pagina 50 ” Împliniți-vă nevoia de a ști de ce aveți nevoie

20 Jan 2023 962

Modificări în legislația privind persoanele cu dizabilități. Ce trebuie să știe angajatorii

24 Oct 2022 1306

Sancțiuni drastice pentru nerespectarea prevederile legale privind angajarea în muncă a cetățenilor străini, aplicate de IGI

10 Aug 2022 979

Proiect OUG Plata CAS și CASS pentru activități independente va fi modificată! Ce alte schimbări sunt preconizate pentru angajați

13 Jul 2022 1159

Inspectorul șef al ITM Constanța, Eugen Bola, iese la pensie. Ce mesaj a transmis și cine va asigura conducerea instituției

11 Jul 2022 2464

ITM Acțiuni inopinate pe șantierele din Constanța. Amenzi de sute de mii de lei

05 Jul 2022 1383

Controale ITM Constanța. Au fost depistați angajatori care foloseau muncă nedeclarată

07 Jun 2022 2060

Veste bună pentru angajatori. Decizie privind sprijinul financiar pentru reducerea timpului de muncă

30 May 2022 1218

Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de ANOFM Constanța, printre județele cele mai multe locuri de muncă ocupate. Ce oraș se află în fruntea clasamentului

20 May 2022 1457

Firme din domeniul panificației, amendate cu peste un milion de lei de Inspecția Muncii

18 Apr 2022 1145

JOBS IN ENTERTAINMENT, primul târg de locuri de muncă din industria entertainmentului, vă așteaptă în zilele de 16 și 17 Aprilie la Sala Palatului din București

13 Apr 2022 1147