Întrevedere de lucru a premierului Nicolae Ciucă cu Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi, 14 decembrie, o întrevedere de lucru cu Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac.

Potrivit unui comunicat al Guvernului României, cu această ocazie, cei doi oficiali au discutat despre gestionarea efectelor pandemiei și prioritizarea sănătății prin folosirea fondurilor europene prin intermediul tuturor mecanismelor europene puse la dispoziția României în calitatea sa de membru al Uniunii Europene.

„În cadrul întâlnirii, au fost prezentate prioritățile României privind Mecanismul de Cooperare și Verificare, aderarea la Spațiul Schengen și OCDE, fiind analizate, totodată, oportunitățile de finanțare pe care România le accesează în calitate de membru al Uniunii Europene. Alături de Cadrul Financiar Multianual și mecanismele de finanțare alocate implementării Pactului Verde European, a fost evidențiat rolul esențial al succesului Planului Național de Redresare și Reziliență.

În acest sens, au fost apreciate recentele progrese privind pregătirea folosirii instrumentelor financiare europene.  Exprimând deschidere față de parteneriatul solid între Guvernul României și Comisia Europeană, oficialul european a transmis disponibilitatea la dialog și colaborare în implementarea obiectivelor asumate, fiind reliefată nevoia de resurse umane, a întăririi capacității administrative, precum și  de coordonare a investițiilor cu finanțare europeană  cu cele naționale“ - au precizat reprezentanții Guvernului României.

Sursa foto: Guvernul României

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă „România este alături de Israel și poporul israelian și condamnă ferm atacul Iranului asupra acestuia“

14 Apr 2024 404

Tulcea Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine dezvoltarea infrastructurii porturilor de la Dunăre

13 Apr 2024 450

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 953

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 739

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1356

PNL Constanța își lansează candidații pentru alegerile locale! Președintele PNL, Nicolae Ciucă, prezent la eveniment

10 Apr 2024 806

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă „Trebuie să continuăm politicile care promovează egalitatea de șanse și combat violența împotriva femeilor”

08 Mar 2024 375

Nicolae Ciucă „În momentul în care Republica Moldova va deveni membru cu drepturi depline al UE, atunci vom fi cu adevărat uniţi în UE"

02 Mar 2024 606

LIVE VIDEO TEXT Liderii Coaliției anunță când vom merge la vot anul acesta

21 Feb 2024 992

UPDATE Preşedinţii Ciolacu şi Ciucă, vor anunţa la ora 19,00, decizia în privinţa organizării alegerilor din acest an!

21 Feb 2024 635

Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie

19 Feb 2024 1224

Liderii Coaliției ar fi ajuns la un acord în privința comasării alegerilor! PNL și PSD ar avea candidați comuni la toate alegerile

19 Feb 2024 608

Nicolae Ciucă, despre organizarea alegerilor „Am întrerupt negocierile aseară, urmând a fi reluate vineri”

13 Feb 2024 718

Se va introduce serviciul militar obligatoriu în România? Anunțul președintelui Senatului, Nicolae Ciucă

13 Feb 2024 805

ARBDD Care sunt zonele alocate pescuitului pentru consumul familial din Delta Dunării

13 Feb 2024 800