Judecătorii au cerut o cauţiune de 100.000 de euro pentru eliberarea unui fost primar, arestat într-un dosar de corupție

Primarul a fost arestat preventiv pe 26 mai Foto gds.ro

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au stabilit o cauţiune de 100.000 de euro pentru eliberarea din arest a fostului edil al comunei Vitomirești, din județul Olt.

Aceeaşi cauţiune a fost stabilită şi pentru ceilaţi doi inculpaţi din același dosar, administratori ai unor societăţi comerciale. Cei trei au fost arestaţi preventiv pe 26 mai, printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj. Printre infracţiunile din acest dosar de corupţie se numără abuzul în serviciu, falsul, luarea de mită sau spălarea banilor.


Faptele de corupţie ar fi fost comise de fostul edil cu ocazia derulării unui contract privind modernizarea străzilor din comună.


„La data de 09 octombrie 2019, între primăria comunei Vitomirești, reprezentată de primarul Rotea Ion Robert și o asociere de firme, reprezentată de unul dintre oamenii de afaceri, inculpat în prezenta cauză, s-a încheiat un contract de execuție lucrări ce avea ca obiect „Modernizare infrastructură rutieră locală în comuna Vitomirești, județul Olt”. A doua zi, fără știrea beneficiarului lucrărilor, liderul asocierii a subcontractat celuilalt om de afaceri execuția parțială a lucrărilor.

În contextul menționat mai sus, în perioada 2019-2021, inculpatul Rotea Ion Robert, în calitate de primar, cu încălcarea dispozițiilor legislației primare, ar fi acceptat la plată mai multe facturi emise de asocierea reprezentată de coinculpat, în condițiile în care lucrările erau neconforme sau neexecutate”, au explicat anchetatorii.


Prejudiciul adus comunei Vitomirești este de 19.073.538 lei, mai susţin procurorii DNA.



„De menționat este faptul că, fondurile necesare realizării proiectului ar fi fost obținute de inculpatul Rotea Ion Robert prin depunerea la autoritatea de gestionare a fondurilor publice a mai multor documente false (parte din ele emise de către liderul asocierii).


Pentru „serviciile” de mai sus, omul de afaceri, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi remis primarului Rotea Ion Robert sub forma contravalorii unei locuințe situate în Slatina, suma de 1.123.332 lei. Pentru a ascunde adevărata origine a banilor, locuința respectivă ar fi fost cumpărată pe numele unuia dintre inculpați”, au mai transmis procurorii DNA.


Potrivit presei locale din Olt, Rotea Ion Robert şi-a pierdut mandatul de primar în aprilie 2021, după ce a pierdut un proces cu ANI.


Inspectorii de integritate l-au găsit în stare de incompatibilitate pentru că a ocupat, în perioada 2013-2014, atât funcţia de primar şi pe cea de membru al consiliului de administraţie al liceului din localitate.


Sursa gds.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizia nu este definitivă CJ Constanța câștigă un proces cu Ministerul Dezvoltării Regionale

22 Mar 2024 465

Soluție judiciară în dosarul de restituire cauţiune Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa contra Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului

13 Mar 2024 692

Comuna Nicolae Bălcescu, județul Constanța și Strabag SRL au chemat în instanță compania EM Prime Construct SRL

01 Feb 2024 3749

Magistrații de Curtea de Apel s-au pronunțat într-un dosar în care pârâți sunt Consiliul Local și municipiul Constanța prin primar

12 Jan 2024 659

Totul despre compania care a contestat licitația Când se deschid ofertele pentru proiectarea și execuția noului CET de la Constanța?

29 Oct 2023 2207

Societatea Marcon Star controlată de familia Butnaru, descalificată de Comisia de atribuire a serviciilor de transport de persoane în județul Constanța. Procedura pentru lotul III va fi reluată

26 May 2022 10189

Cristian Borcea a achitat cauţiunea de două milioane de lei stabilită ca să poată rămâne în libertate

09 Nov 2018 1558

Ce cauțiune s-a stabilit pentru Cristi Borcea, dus la audieri, într-un dosar de evaziune fiscală

02 Nov 2018 1603

Procurorii DNA au stabilit ce cauțiune trebuie să achite fostul ministru, Sebastian Vlădescu. Ce sumă trebuie să achite acesta

29 May 2018 1980

Nume importante ce au legătură cu Constanţa Preşedinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra SA, trimis în judecată

20 Dec 2016 2870

Sebastian Ghiță rămâne sub control judiciar

22 Nov 2016 1849

Cauțiune de un milion de lei pentru asociatul unei firme! Un avocat este urmărit penal în același dosar!

17 Jun 2016 2018

Constantin Niță rămâne sub control judiciar pe cauțiune

17 Jun 2016 1845

A rezolvat cauţiunea! DNA a acceptat garanţiile oferite de deputatul Ghiţă

28 Apr 2016 2004

UPDATE-Procurorii DNA au stabilit o cauțiune de 150.000 lei pentru fostul ministru al Energiei Constantin Niță

25 Apr 2016 2138