La Prefectura Constanţa Contract de 266.000 de lei, adjudecat de firma unui fost consul, partener de afaceri cu Ionuţ Barbu (documente)

Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa a atribuit, pe 15 iunie, contractul având ca obiect „Elaborare a strategiei pentru dezvoltarea şi promovarea activităţilor de turism de aventură în aer liber” unei firme înfiinţate în 2015. Contractul, în valoare totală de 266.835,52 de lei fără TVA, a fost adjudecat de SC Publi Media Business SRL, firmă înfiinţată în luna februarie a acestui an. Contractul a fost atribuit pe data de 15 iunie, iar licitaţia a avut loc la începutul acestui an, dar, pentru că niciuna dintre firme nu a avut o ofertă conformă, procedura a fost reluată, în urma unei decizii a CNSC.

Firma care şi-a adjudecat contractul este, aşa cum am menţionat, SC Publi Media Business SRL.

Citeşte şi

Turneu de ciclism şi off-road, în centrul oraşului: Proiect european cu multe semne de întrebare, la Prefectura Constanţa (galerie foto) 
 
Potrivit datelor disponibile pe 5 iulie 2015 la Registrul Comerţului, asociaţi persoane fizice în firmă sunt Eduard Romulus Goean şi Sorin Marian Foca, acesta din urmă îndeplinind şi funcţia de administrator. În ceea ce îl priveşte pe Eduard Romulus Goean, acesta mai figurează în calitate de asociat în următoarele firme: Bio Sere Dezvoltare SRL, SC Green Plan Development SRL, Kai Services Club SRL, PPP Research SRL şi Stand Business SRL, firmă aflată însă în lichidare din luna februarie, la decizia unicului asociat şi administrator. Goean mai apare ca administrator şi în Conect-Consult Grup SRL. În ceea ce priveşte societatea Kai Service SRL, aceasta a fost anterior numită Tehnideco Data SRL, denumirea fiindu-i schimbată de cei doi asociaţi, Romulus Goean şi cetăţeanul chinez Li Haijie, în urma hotărârii asociaţilor, din 22.09.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 5941/29.IX.2014. De asemenea, această hotărâre prevedea şi deschiderea unui punct de lucru în staţiunea Mamaia, complex Del Mar (fost restaurant Select - zona terasă).

Citeşte şi

CNSC a cerut reluarea licitaţiei: Contract de 266.000 de lei, adjudecat de o firmă înfiinţată în 2015 de la Prefectura Constanţa (document)
 
Trebuie spus faptul că asocierea lui Romulus Goean cu femeia de origine chineză nu este una întâmplătoare, el având legături diplomatice vechi cu Republica Chineză. După ce a fost diplomat al Departamentului Asia-Pacific - Departamentul Politic al Ambasadei României în China, în perioada 2001 - 2003, Goean a lucrat în cadrul Secretariatului General al Guvernului şi al Ministerului Transporturilor. În decembrie 2007, Eduard Romulus Goean a fost numit consul general al Consulatului General al României la Hong Kong.
 
Un alt fapt interesant este acela că în fosta societate Tehnideco Data SRL, actualmente Kai Service SRL, înainte de asocierea cu Li Haijie, Goean a fost partener de afaceri cu nimeni altul decât Ionuţ Barbu, la rândul lui partener de afaceri al fostului soţ al Mihaelei Rădulescu, Elan Schwartzenberg, şi cunoscut ca apropiat al primarului Radu Mazăre. În Adunarea Generală din 20 august, asociaţii societăţii Tehnico Data SRL, Eduard Romulus Goean şi Sorin Ionuţ Barbu, au decis majorarea capitalului social cu suma de 800 de lei. Astfel, Eduard Romulus Goean şi noul asociat cooptat, Li Haijie, cetăţean chinez, au majorat capitalul social, fiecare cu câte 400 de lei. Asociatul Sorin Ionuţ Barbu a cesionat 10 părţi sociale către asociatul Eduard Romulus Goean.

În urma majorării capitalului social şi a cesiunii intervenite, asociatul Eduard Romulus Goean deţine 60 de părţi sociale, ceea ce reprezintă 60% din capitalul social, iar asociatul Li Haijie - 40 de părţi sociale, ceea ce reprezintă 40% din capitalul social. De asemenea, Sorin Ionuţ Barbu a fost revocat din funcţia de administrator, în locul lui fiind numit Eduard Romulus Goean. Domeniul principal de activitate al societăţii este legat de „activităţi ale agenţiilor turistice şi ale tur-operatorilor“.
 
Barbu este asociat într-o serie de firme, precum: SC Elite Center SRL, în care o are ca parteneră de afaceri chiar pe soţia sa, Alina Elena Barbu, fostă Iacovici; SC Follow Me SRL, în care sunt asociaţi Ionuț Barbu, soția sa şi SC Sisteme Internationale de Afaceri SA; SC Ideea Construct & Media SRL; Sc Canin Escort SRL, SC Power Marine SRL și SC Seaview Advertising SRL. În calitate de administrator mai apare şi în Mardent Com SRL, Canin Escort Security SRL, Follow Me SRL; Power Marine SRL şi, desigur, cele două Seaview - Advertising şi Media.

Citeşte şi

I-a luat locul un fost consul general: Constănţeanul Ionuţ Barbu s-a retras din SC Tehnico Data SRL
 
Nu trebuie omis nici faptul că Goean a intrat în societăţile Green Plan Development şi PPP Research Center - SRL în urma cesiunii părţilor de la asociatul persoană fizică EBP Development Holding (Switzerland) AG către Eduard Romulus Goean. Firma EBP Development Holding (Switzerland) AG, aflată în prezent în lichidare, este de origine elveţiană. Societatea Stand Business SRL a „moştenit-o“ de la tatăl său, Constantin, care i-a cedat toate părţile sociale în anul 2010.

În anul 2008, Goean a fost numit membru în Consiliul de Supraveghere al Fondului Proprietatea, cu un mandat de patru ani. În anul 2009, a fost desemnat şi administrator neexecutiv al Eximbank, dar şi administrator, membru în Consiliul de Administraţie al CN Poşta Româna SA, tot pe o durată de patru ani. În 2008, a fost desemnat şi membru al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroportul Internaţional Henri-Coandă Bucureşti SA.
 
Goean a fost partener de afaceri şi cu Gheorghe Seculici - fost preşedinte al organizaţiei judeţene Arad a PDL şi preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad - în Woodline şi în Best Business Solutions.

 
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza cele mai recente declaraţii de avere şi de interese semnate de Romulus Goean, din calitate de membru al CS la Fondul Proprietatea SA, din februarie 2010.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Pereții exteriori ai unor clădiri din municipiu, acoperiți cu picturi murale. Cui a atribuit Primăria Constanța acest contract? (DOCUMENT)

24 Apr 2024 505

Seaview Media SRL, deținută de afaceristul Ionuț Barbu, învinge în instanță Consiliul Local Constanța! Curtea de Apel explică de ce (MOTIVARE)

08 Apr 2024 645

Seaview Advertising SRL, demers extraordinar la Curtea de Apel Constanța! Judecătorii cer un dosar de la Înalta Curte

24 Mar 2024 550

Seaview Media SRL, deținută de Ionuț Barbu, victorioasă la Curtea de Apel, în procesul contra Consiliului Local Constanța! (MINUTA)

01 Mar 2024 874

Parcări noi pe bulevardul Tomis?! O cunoscută companie din oraș, proces cu CL Constanța pentru două viitoare blocuri! Decizia Tribunalului (MINUTA)

22 Feb 2024 951

Primăria Constanța, proces cu una dintre companiile omului de afaceri Ionuț Barbu! Decizia Curții de Apel

18 Feb 2024 720

X – Brise SRL din Constanța își mută sediul social în Galați. Modificări și la nivelul conducerii

09 Feb 2024 684

Numărul creditorilor a ajuns la 34 Se cere insolvența GSP Offshore SRL! Tribunalul Constanța amână cauza pentru o eventuală solutionare pe cale amiabilă

04 Feb 2024 9109

Seaview Advertising SRL, deținută de afaceristul Ionuț Barbu, cu cerere de revizuire la Curtea de Apel

25 Jan 2024 712

Parchetul European a intrat pe fir! Familia preotului Iscru, din Dăeni, fiul senatorului PSD Paul Stănescu și stuful transformat în pășune, în mandatul pesedistului Florin Barbu. Firmele implicate (DOCUMENTE)

23 Jan 2024 13437

Seaview Media SRL vrea să construiască două blocuri supraetajate pe bulevardul Tomis! S-a stabilit primul termen în rejudecare

10 Jan 2024 865

Companie din Constanța, dată în judecată de municipalitate pentru un milion de lei! Ce s-a întâmplat în proces

10 Nov 2023 811

Municipiul Constanța prin Primar, la judecată cu firma unui important afacerist din oraș. Dosarul, azi, pe masa judecătorilor

10 Nov 2023 945

Proces pe un „munte“ de bani Municipiul Constanța, proces cu firma unui cunoscut afacerist din oraș! Două judecătoare de la Curtea de Apel s-au abținut

06 Oct 2023 8465

Primarul Constanței și City Managerul, dați în judecată de o companie din Constanța pentru „reparație morală a prejudiciilor de imagine suferite“. Procesul, amânat

29 Sep 2023 7641