LIVE Text Femeile social-democrate, în frunte cu Mariana Gâju, prezente la Căminul pentru persoane vârstnice Constanţa (FOTO+VIDEO)





 
  • Joi, 7 martie 2024, începând cu ora 11.00, reprezentantele Organizaţiei Femeilor Social Democrate Constanţa vor fi alături de doamnele din Căminul pentru persoane vârstnice Constanţa, iar la ora 13.00 vor fi prezente la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din comuna Poarta Albă.


 Joi, 7 martie 2024, începând cu ora 11.00, reprezentantele Organizaţiei Femeilor Social Democrate Constanţa vor fi alături de doamnele din Căminul pentru persoane vârstnice Constanţa, iar la ora 13.00 vor fi prezente la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din comuna Poarta Albă.

 

„Femeile sunt fundamentul unei societăţi echitabile şi progresiste, iar contribuţia lor este esenţială pentru construirea unui viitor mai bun pentru toţi! Viaţa, arta, chiar şi energia se declină la feminin. Ambiţioase, dinamice, cu plăcerea muncii, emotive şi eficace, femeile fac ca intervenţia lor să fie mai intuitivă, mai psihologică, benefică întregii omeniri. Pentru toate doamnele şi domnişoarele, timpul se opreşte puţin în loc la fiecare început de primavară să vă aducă un omagiu”, a transmis Organizaţia Femeilor Social Democrate Constanţa.


După ce a oferit buchete de flori, Mariana Gâju a vorbit senioarelor din Căminul pentru persoane vârstnice din municipiu.

„Având în vedere că ne aflăm în luna martie, venirea  primăverii o marcăm nu numai prin renașterea naturii dar și prin oferirea unei flori, ca simbol al respectului ce vi-l purtăm vă spunem încă odată - La mulți ani, distinse doamne! Să fiți sănătoase, să vă bucurați de dragostea celor de acasă, de prietenia celor de aici care vă îngrijesc. Colegele mele din partea femeilor social-democrate,an de an , nu uită ca an de an ca primul popas să-l facă la căminul de persoane respectabile”

Organizația a oferit senioarelor câte un buchet de flori și o eșarfă.

Întrebată fiind de motivul pentru care a sosit cu o zi înainte de Ziua Internațională a Femeii pentru a înmâna flori doamnelor vârstnice, Mariana Gâju a declarat că „iubim natura, dar iubim și viața, iubim rădăcinile pe care le avem fiecare


„Pentru că sunt multe alte centre de acest fel, am ales să venim prima dată să oferim o floare și o eșarfă doamnelor de aici, pentru că sunt femei aici în cămin de 20 de ani și întotdeauna așteaptă de la noi un semn de respect, nimic altceva. Să intrăm aici și să spunem „bună ziua, să fiți sănătoase”. Apoi vom merge Spitalul militar Constanța, la Căminul de la Poarta Albă , după care exact în ziua de 8 martie, să lăsăm pentru mamele care aduc pe lume viață, să lăsăm și  pentru asistentele ș medicii de la spital de la Spitalul Județean Constanța, acest simbol al vieții, primăverii, al respectului față de mamă”, a mai spus Mariana Gâju.


Citește și
1000 de femei social-democrate petrec la Constanța! (FOTO+VIDEO)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiune de plantare de copaci la Cumpăna. Ce mesaj a transmis primarul Mariana Gâju (VIDEO)

15 Apr 2024 431

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 622

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, la ceas aniversar

26 Mar 2024 2903

ZIUA LIVE Mariana Gâju (PSD) – „Nu sunt adepta compromisurilor pentru a promova. O femeie trebuie să se gândească la demnitatea ei”! (VIDEO)

08 Mar 2024 892

Eveniment de gală la Restaurant Zorile Primăria Cumpăna organizează o petrecere dedicată femeilor din localitate! (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 963

ZIUA LIVE O femeie trebuie să lupte mai mult decât un bărbat pentru a ocupa un post important în politică? ( FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 601

LIVE Text Mariana Gâju, alături de membrele OFSD, celebrează femeile la Spitalul Județean Constanța (FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 886

Știri Constanța Parteneriatul ”Cumpăna Verde” debutează cu activități de plantare puieți de copaci la Cumpăna (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 645

ZIUA LIVE O femeie trebuie să lupte mai mult decât un bărbat pentru a ocupa un post important în politică?

07 Mar 2024 1012

Femeile social-democrate, în vizită la Căminul pentru persoane vârstnice Constanţa

06 Mar 2024 625

OFSD la ceas de sărbătoare 1000 de femei social-democrate petrec la Constanța! (FOTO+VIDEO)

03 Mar 2024 1399

Vești bune pentru locuitorii din Cumpăna, județul Constanța! A fost avizat favorabil nodul rutier Cumpăna A4

29 Feb 2024 6891

Știri Constanța Un pas important pentru învățământul din Cumpăna. Contract semnat pentru furnizarea de mobilier, materiale didactice și echipamente digitale

27 Feb 2024 767

Primăria Cumpăna Locuitorii comunei, în anotimpul iubirii. Spectacol extraordinar de Dragobete

25 Feb 2024 619

Știri Constanța Ce mesaj a transmis Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, cu ocazia zilei de Dragobete

24 Feb 2024 601