MAE Timpul de așteptare la trecerea frontierei dintre Bulgaria și Turcia este de 6-8 ore

  • Ministerul Afacerilor Externe informează că, în contextul întârzierilor înregistrate la unele puncte de trecere a frontierelor dintre Bulgaria, Grecia şi Turcia, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din cele trei state au făcut demersuri pe lângă autorităţile centrale şi locale, solicitând sprijin pentru adoptarea măsurilor necesare în vederea fluidizării traficului auto în punctele de frontieră.

"Potrivit informaţiilor obţinute de reprezentanţii Ambasadei României la Ankara şi Consulatului General al României la Istanbul, timpul de aşteptare pentru trecerea frontierei din Republica Bulgaria în Republica Turcia este de aproximativ 6 - 8 ore, din cauza fluxului ridicat de turişti din această perioadă, precum şi a procedurilor de verificare a documentelor în punctele de trecere a frontierei. De asemenea, potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii Ambasadei României la Sofia şi ai Consulatului General al României la Salonic, timpul de aşteptare în punctele de trecere a frontierei dintre Republica Bulgaria şi Republica Elenă este de aproximativ 2 - 3 ore", se arată într-un comunicat al MAE.

Având în vedere debutul sezonului turistic, Ministerul Afacerilor Externe subliniază importanţa informării temeinice, anterior deplasării în străinătate, şi a verificării cu atenţie a informaţiilor postate pe pagina de internet a MAE privind sfaturile şi alertele de călătorie, precum şi a informaţiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate.

De asemenea, MAE le recomandă cetăţenilor români să ia în considerare posibile aglomerări pe sensul de ieşire din Turcia, Grecia şi Bulgaria la încheierea sejurului de Paşte, precum şi în contextul debutului sărbătorii "Ramazan Bayram", la începutul lunii mai a.c.

Astfel, cetăţenii români sunt sfătuiţi să folosească toate cele trei puncte de trecere dintre Turcia şi Bulgaria, respectiv Kapikule (TR) - Kapitan Andreevo (BG), Hamzabeyli (TR) - Lesovo (BG), Kirklareli (TR) - Malko Tîrnovo (BG) şi să se asigure că deţin suficient combustibil, apă şi alimente.

MAE, prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare, va continua să urmărească îndeaproape evoluţiile cu privire la tranzitul prin punctele de trecere a frontierei din cele trei state şi va rămâne în dialog constant cu autorităţile locale, precizează sursa citată.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879; +302106744544 şi al Consulatului General al României la Salonic: +302310340088, Ambasadei României la Ankara: +903124477945, +903124477940 şi Consulatului General al României la Istanbul: +902123583541, +902123580516, +90 2123583537, Ambasadei României la Sofia: +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic: +306906479076, al României în Republica Turcia: +905323181726 şi Consulatului General al României la Istanbul: +905335420695, precum şi al Ambasadei României în Republica Bulgaria: +359879440758.

MAE recomandă consultarea paginii de internet dedicată alertelor de călătorie (https://www.mae.ro/travel-alerts) şi subliniază că, în acest context, a fost emisă o atenţionare de călătorie pentru Republica Turcia. 


Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul Național de Istorie a României Încheierea expoziției „Dacia. L'ultima frontiera della romanità", desfășurată la Roma. Concluzii

01 May 2024 287

Știri Constanța Șofer prins băut și drogat la volan. Constatări

29 Apr 2024 547

Acțiune împotriva braconajului în Delta Dunării! Iată ce au descoperit polițiștii de frontieră (VIDEO)

28 Apr 2024 437

Poliţiştii de frontieră, la datorie în perioada premergătoare sărbătorii Floriilor. Iată ce restricții de circulație vor fi la punctele de frontieră din județul Constanța

26 Apr 2024 382

Bunuri contrafăcute în valoare de 32.000 lei, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche

25 Apr 2024 395

18 cetăţeni străini cu nereguli au fost depistaţi pe aeroporturi în ultima săptămână

20 Apr 2024 424

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 619

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1473

Poliția de Frontieră Peste 33.000 de persoane verificate în aplicația eDAC în ultima săptămână

14 Apr 2024 418

UPDATE. Tulcea Alertă pe brațul Chilia Veche în Delta Dunării! A fost observat un obiect ce ar semăna cu o mină marină (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 965

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 456

Județul Tulcea Șase exemplare de sturion redate mediului natural, 110 kilograme de pește și 700 metri de plase descoperite de polițiștii de frontieră (VIDEO)

05 Apr 2024 537

MAE salută aderarea României la spațiul Schengen prin eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime

31 Mar 2024 433

Oficial! 21 de polițiști de la Frontieră și un inspector de la Antifraudă, trimiși în judecată de DNA

27 Mar 2024 912

Tone de bomboane contrafăcute, reținute de către inspectorii vamali de la Constanța Sud (FOTO)

25 Mar 2024 552