Actualitate

Mesajul premierului Ludovic Orban cu prilejul Zilei Internaționale a Cooperației „Felicit societățile cooperatiste, cooperatorii meșteșugari și pe toți cei care lucrează în acest sector“

  • Premierul Ludovic Orban a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Internaționale a Cooperației.

„Sărbătorim astăzi un segment de activitate cu o tradiție îndelungată în țara noastră, sectorul cooperației. Marcată de aproape 100 de ani în prima sâmbătă a lunii iulie, la inițiativa Alianței Cooperatiste Internaționale, Ziua Internațională a Cooperației a fost înscrisă din 1995 și în calendarul de acțiuni oficiale al Organizației Națiunilor Unite – în fapt, o recunoaștere a rolului pe care organizațiile cooperatiste îl joacă în dezvoltarea economică, socială și culturală.

În România, cooperația meșteșugărească a devenit o alternativă socio-economică importantă pentru comunitățile din locații considerate neprofitabile de către firmele private, dar, în același timp, reprezintă un bun exemplu de adaptare la cerințele pieței și la nevoile oamenilor.

Pe lângă activitățile desfășurate în producția de bunuri industriale, de larg consum și în zona de servicii pentru populație și pentru agenți economici, sectorul cooperației meșteșugărești desfășoară și o intensă activitate de formare profesională, benefică prin faptul că asigură pregătirea forței de muncă în funcție de cerințele zonei de activitate, precum și continuitate în păstrarea unor meserii tradiționale. Și, nu în ultimul rând, este de apreciat rolul de responsabilitate socială pe care acest sector îl are pe piața muncii, prin faptul că, prin specificul activităților, le oferă și multora dintre persoanele cu dizabilități șansa unui loc de muncă stabil.

Pentru toate aceste beneficii, consider că avem nevoie să punem în valoare mai eficient potențialul sectorului cooperației și să-l ajutăm să depășească dificultățile provocate de restrângerea activității din cauza pandemiei. Acesta este și motivul pentru care la nivelul Guvernului am decis să includem și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, inclusiv societățile cooperative, în categoria beneficiarilor Programului IMM Invest România.

Încurajez dezvoltarea acestui sector în România ca forță activă a economiei naționale și mă alătur inițiativei ONU de anul acesta de a marca Ziua Internațională a Cooperației sub tema ”Cooperativele pentru acțiune climatică”, în linie cu obiectivul de acțiune împotriva schimbărilor climatice din cadrul Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată în cadrul ONU. Sănătatea planetei, esențială pentru sănătatea și chiar viața noastră, depinde de acțiunile tuturor celor implicați în activități economice.

Felicit societățile cooperatiste, cooperatorii meșteșugari și pe toți cei care lucrează în acest sector pentru contribuția pe care o au, prin munca lor, la dezvoltarea socio-economică a multor comunități din România și îi asigur de sprijin din partea Guvernului pe care îl conduc.

Vă urez succes în continuare!”

Ludovic Orban,

Prim-ministru al României


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO & TEXT Ziua Marinei Române. Preşedintele şi premierul, prezenţi în Portul Militar din Constanţa (galerie foto)

15 Aug 2020 1170

Declarații susținute de premierul Ludovic Orban la începutul ședinței de Guvern de astăzi (video)

14 Aug 2020 297

Klaus Iohannis și Ludovic Orban, prezenți mâine la Constanța, la activitățile prilejuite de Ziua Marinei Române

14 Aug 2020 403

Prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, pe ordinea ședinței de Guvern

14 Aug 2020 859

#alegerilocale2020 Suntem în plină pandemie! Guvernul a stabilit măsurile tehnice de desfășurare a evenimentelor electorale

13 Aug 2020 353

PSD va depune luni moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban

12 Aug 2020 1216

Ludovic Orban, precizări importante despre măsurile luate pentru combaterea pandemiei și începerea anului școlar (video)

12 Aug 2020 363

Ședință la Palatul Cotroceni. Când va avea loc și ce se va discuta

12 Aug 2020 350

Ludovic Orban prezintă în Parlament raportul privind măsurile adoptate pentru limitarea răspândirii COVID-19

12 Aug 2020 436

Patronatele din agricultură cer Guvernului să plătească despăgubirile pentru fermierii afectaţi de secetă până pe 20 august

11 Aug 2020 482

#alegerilocale2020 Delegația Națională a PRO România a validat lista candidaților pentru alegerile locale

10 Aug 2020 1943

Protest Elefant vopsit în roz, plimbat prin Capitală, la doi ani de la mitingul din 10 august (galerie foto)

10 Aug 2020 399

Ce a declarat Ludovic Orban despre prelungirea stării de alertă în România

10 Aug 2020 660

Pregătiri pentru începerea școlii, în timpul epidemiei Orban - Părinții copiilor din școlile închise de coronavirus vor primi o formă de sprijin

06 Aug 2020 608

ANI, sesizată cu un presupus caz de incompatibitate la vârful Ministerului Fondurilor Europene

05 Aug 2020 444