O nouă parcare destinată riveranilor a fost finalizată la Constanța. Iată zona

foto: Primăria Municipiului Constanța O nouă parcare destinată riveranilor a fost finalizată

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă să reorganizeze spațiile existente și să amenajeze noi locuri de parcare pe terenurile virane.

Pe strada Bravilor din cartierul Inel 2, au fost finalizate lucrările de infrastructură pentru edificarea unei noi parcări cu 29 de locuri  destinate riveranilor., transmite Primăria Municipiului Constanța prin intermediul unui comunicat oficial.

Potrivit sursei citate, în etapa premergătoare asfaltării, au fost montate borduri și s-au construit noi trotuare și alei de acces. Terenul a fost stabilizat prin așternerea unui strat de piatră peste care s-au turnate două straturi de asfalt de tip Binder și BA16.

La final s-au realizat marcaje rutiere. Spațiul verde, care a fost amenajat în proximitatea parcării, a fost umplut cu pământ vegetal unde vor fi plantați arbori și arbuști ornamentali.

Până la sfârșitul anului, Primaria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, va construi alte noi parcări în diverse zone ale orașului., mai transmite sursa citată. 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constănțeanul supărat. Concluzia unui deținător de mașină electrică „Plata parcării ne costă mai mult decât încărcarea"!

30 May 2023 1226

Incendiu în Mamaia Nord! Arde un autoturism (FOTO +VIDEO)

29 May 2023 2157

Parcare nouă la Poarta 9 din Portul Constanța. Iată ce a decis Mediul!

27 May 2023 785

Artateliers Project SRL și Tera Design Studio SRL, licitații câștigate la Academia Navală Mircea cel Bătrân din Constanța (DOCUMENTE)

27 May 2023 696

Doi șoferi, condamnați definitiv după o tragedie rutieră în județul Constanța! (FOTO+VIDEO)

25 May 2023 863

Atenție, șoferi! Se lucrează pe bulevardul Mamaia, tronsonul cuprins între Pescărie și strada Soveja. Evitați să parcați în zonă

24 May 2023 481

Restaurantul La Scoica din Constanța va avea o parcare nouă

20 May 2023 1516

Confort Urban SRL solicită acord de mediu pentru construirea primei parcări supraetajate din oraș. Unde va fi situată?

17 May 2023 2133

Prima parcare de tip "park and ride" inaugurată în municipiul Tulcea

15 May 2023 734

Amendă de 60.000 de lei dată de Garda de Mediu Controlul la organizarea de șantier din zona Poarta 1 Port Constanța, la final. Date oficiale de la Garda de Mediu (FOTO)

15 May 2023 760

Primăria Constanța, obligată în instanță să emită un abonament de parcare! „Autoritatea publică, prin tăcerea iniţială şi răspunsul formulat la cererea ulterioară, a refuzat nejustificat emiterea abonamentului solicitat“

13 May 2023 4430

Ce tarife vor achita pentru parcare constănțenii și turiștii care aleg să îți petreacă vacanța în Stațiunea Mamaia

10 May 2023 903

Parcare și pergolă de protecție pentru un bloc de opt etaje, din Constanța. Cine a cerut acordul de mediu

09 May 2023 735

Constănțeanul supărat Florin Cocargeanu, viceprimar Constanţa - „Vergil Chiţac a decis soarta Creşei nr. 6 de pe Aleea Topolog. În locul ei va fi construită o parcare supraetajată”!

08 May 2023 3333

Cât vor achita turiștii și constănțenii în sezon pentru un loc de parcare în Stațiunea Mamaia și în municipiul Constanța

04 May 2023 2186