Peste 3.000 de mandate de percheziție domiciliară puse în executare în 2023! Zeci de grupări infracționale destructurate

În anul 2023, pe linia combaterii traficului și consumului ilicit de droguri, polițiștii de combatere a criminalității organizate din cadrul Poliției Române, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au desfășurat 897 de acțiuni operative, în segmentul combaterii traficului de droguri, fiind puse în executare peste 3.000 de mandate de percheziție domiciliară și destructurate 59 de grupuri infracționale organizate.

Potrivit Poliției Române, de asemenea, în aceeași perioadă, au fost indisponibilizate 1.179,43 kilograme de droguri, dintre care 182,64 kilograme de droguri de mare risc și 996,79 kilograme de droguri de risc), precum și 1.549.242 de diverse comprimate, fiind identificate 60 de culturi ilegale (dintre care 31 indoor).

Totodată, au fost cercetate peste 4.000 de persoane, dintre care 1.268 au fost arestate preventiv, iar, față de alte 395, a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.

În anul 2023, au fost înregistrate 11.685 de sesizări de natură penală, fiind desfășurate activități în 30.699 de ordonanțe de delegare emise de către procurorii D.I.I.C.O.T.

Atât pentru combaterea fenomenului, cât și pentru destructurarea grupurilor de criminalitate organizată, au fost trimise în judecată 2.545 de persoane, pentru săvârșirea a 4.186 de infracțiuni, ca urmare a rechizitoriilor emise și a acordurilor de recunoaștere a vinovăției încheiate de către procurorii D.I.I.C.O.T.

Poliția Română, cu sprijinul unui operator autorizat, a distrus peste o tonă de substanţe stupefiante, confiscate în dosare penale instrumentate în perioada 2014 – 2023.

Astfel, la data de 19 decembrie 2023, Inspectoratul General al Poliţiei Române a efectuat distrugerea a 1.060 de kilograme de droguri (heroină, cocaină, cannabis, rezină de cannabis, amfetamină, opium, M.D.M.A.) cu sprijinul unui operator autorizat pentru distrugerea de substanţe periculoase.

Drogurile distruse au făcut obiectul confiscărilor aferente perioadei 2014 – 2023, în 873 de dosare penale instrumentate de către Poliția Română, împreună cu D.I.I.C.O.T., soluţionate definitiv.

Distrugerea drogurilor se efectuează periodic, prin incinerare sau prin alte mijloace adecvate, de către o societate autorizată, în prezenţa unei comisii formate din judecătorul delegat cu executarea, câte un reprezentant al Agenţiei Naţionale Antidrog, al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, un specialist din cadrul formaţiunii centrale specializate în prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri din Inspectoratul General al Poliţiei Române şi gestionarul camerei de corpuri delicte a aceleiaşi unităţi.

Acțiunile operative sunt completate de cele preventive și de informare, atât în mediul școlar, cât și la festivaluri sau alte evenimente publice, pentru realizarea obiectivului comun - diminuarea traficului și consumului de droguri, dar și destructurarea grupărilor infracționale care acționează în acest domeniu.


Lupta cu fenomenul traficului și consumului de droguri este una complexă, care necesită acțiuni pe mai multe paliere, iar efortul trebuie să fie comun în combaterea și prevenirea acestuia.

Exemple:

1. În urma perchezițiilor efectuate în România, la data de 1 martie 2023, la o grupare infracțională, specializată în scoaterea din circuitul civil a precursorilor de droguri de mare risc și trimiterea acestora pe teritoriul mai multor țări din U.E., în vederea producerii, în mod ilicit, a metamfetaminei, au fost indisponibilizate aproximativ 3 tone de precursori din categoria I, 4.944.000 de pastile cu efedrină și pseudoefedrină și 200 de kilograme de materie primă cu precursori pregatită pentru prepararea pastilelor.

2. La data de 9 octombrie 2023, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară în județul Argeș. În acest caz, membrii unei grupări infracționale organizate,  formată din cetățeni români și străini, ar fi introdus în România, prin Portul Constanța, 186 de kilograme de heroină, în valoare de aproximativ 3,5 milioane de euro, disimulată în 16 tone de curmale, importate din Iran. Liderul grupării, cetățean turc, a fost arestat preventiv.

3. La data de 10 octombrie 2023, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au desfășurat o operațiune de investigație amplă, în cadrul căreia a fost capturată o cantitate record pentru România, respectiv peste 230.000 de pastile de ecstasy, în valoare de aproximativ 4.000.000 de euro. 2 cetățeni turci au fost arestați preventiv.

Citește și: 

Polițiștii și jandarmii au aplicat amenzi în valoare de peste 2,4 milioane de lei în ultimele 24 de ore

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 572

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 663

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 646

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 534

VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!

26 Mar 2024 1626

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 2002

Cinci suspecți reținuți pentru camătă și șantaj! Polițiștii BCCO Constanța au participat la descinderi (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 822

Acțiune de amploare a Poliției Române în toată țara pentru combaterea infracționalității! (VIDEO)

05 Mar 2024 579

Percheziții ale procurorilor DIICOT într-un dosar de trafic de droguri! Incredibil cine a fost adus la audieri (GALERIE FOTO)

02 Mar 2024 977

Percheziții în mai multe județe, printre care și Tulcea într-un dosar instrumentat de Jandarmeria Națională Franceză (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Feb 2024 824

UPDATE Captură record de 3.000.000 de euro a polițiștilor din Constanța! Percheziții la Constanța și Năvodari! (FOTO)

11 Feb 2024 1506

Zeci de percheziții în Mangalia Începe procesul într-un mega dosar DIICOT Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată

06 Feb 2024 1612

Percheziții în județul Argeș după ce un grup infracțional organizat a indus în eroare operatorii unor case de amanet din Constanța și din alte județe

31 Jan 2024 683

Percheziții la Constanța și București! Vizat, un suspect de trafic de droguri! Ce au găsit anchetatorii asupra bărbatului (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Jan 2024 1046

Droguri comercializate consumatorilor minori din Bihor! Trei suspecți, reținuți de procurorii DIICOT

24 Jan 2024 696