Premierul Ciucă a cerut sprijin Coreei de Sud pentru aderarea României la OCDE

Imagine de la eveniment, foto: Guvernul României Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi, în marja vizitei pe care o efectuează la Tokyo, o întrevedere cu omologul său din Republica Coreea, Han Duck-soo, aflat de asemenea în Japonia cu prilejul funeraliilor de stat ale fostului premier nipon Shinzo Abe.

Principalul subiect inclus pe agenda întrevederii a vizat impulsionarea Parteneriatului Strategic în baza căruia funcționează deja de mai mulți ani relația dintre România și Republica Coreea. O altă temă majoră abordată a fost securitatea globală, în contextul creat de agresiunea rusă asupra Ucrainei.


 ”I-am mulțumit omologului sud-coreean, Han Duck-soo, pentru buna colaborare dintre țările noastre din perioada pandemiei și i-am transmis dorința noastră de a dezvolta cadrul relației bilaterale inclusiv în domeniul apărării, Republica Coreea numărându-se printre partenerii globali ai NATO și având în vedere importanța strategică din punct de vedere geografic a țărilor noastre și provocările de securitate actuale din regiunea Mării Negre și cele din zona Asia-Pacific. De asemenea, am apreciat interesul investitorilor sud-coreeni care au avut încredere în potențialul României”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.


Premierul român l-a invitat pe omologul său coreean într-o vizită oficială în România, anul viitor, când cele două țări vor celebra 15 ani de colaborare în cadrul Parteneriatului Strategic., transmite Guvernul României. 

De asemenea, a solicitat sprijin pentru aderarea României la OCDE. Pentru consolidarea relațiilor economice bilaterale, premierul român a propus relansarea activității Comitetului pentru colaborare industrială și   organizarea unui forum de afaceri care să valorifice oportunitățile în domeniile producerii de energie verde, energie nucleară, tehnologia informației.

La rândul său,  premierul  Republicii Coreea, Han Duck-soo, a apreciat relațiile bilaterale și contribuția României la consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO și garantatea securității în regiune.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă „România este alături de Israel și poporul israelian și condamnă ferm atacul Iranului asupra acestuia“

14 Apr 2024 382

Tulcea Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine dezvoltarea infrastructurii porturilor de la Dunăre

13 Apr 2024 432

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 914

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 706

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1295

PNL Constanța își lansează candidații pentru alegerile locale! Președintele PNL, Nicolae Ciucă, prezent la eveniment

10 Apr 2024 773

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă „Trebuie să continuăm politicile care promovează egalitatea de șanse și combat violența împotriva femeilor”

08 Mar 2024 363

Nicolae Ciucă „În momentul în care Republica Moldova va deveni membru cu drepturi depline al UE, atunci vom fi cu adevărat uniţi în UE"

02 Mar 2024 591

LIVE VIDEO TEXT Liderii Coaliției anunță când vom merge la vot anul acesta

21 Feb 2024 975

UPDATE Preşedinţii Ciolacu şi Ciucă, vor anunţa la ora 19,00, decizia în privinţa organizării alegerilor din acest an!

21 Feb 2024 611

Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie

19 Feb 2024 1207

Liderii Coaliției ar fi ajuns la un acord în privința comasării alegerilor! PNL și PSD ar avea candidați comuni la toate alegerile

19 Feb 2024 590

Nicolae Ciucă, despre organizarea alegerilor „Am întrerupt negocierile aseară, urmând a fi reluate vineri”

13 Feb 2024 705

Se va introduce serviciul militar obligatoriu în România? Anunțul președintelui Senatului, Nicolae Ciucă

13 Feb 2024 783

ARBDD Care sunt zonele alocate pescuitului pentru consumul familial din Delta Dunării

13 Feb 2024 780