Premierul Ciucă Consultările cu autoritățile publice locale sunt un bun catalizator pentru inițiativele și proiectele noastre în beneficiul cetățeanului

Imagine de la eveniment, foto: Guvernul României
 
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi o nouă întâlnire cu reprezentanții Asociației Orașelor din România și ai Asociației Comunelor din România, în contextul consultărilor periodice derulate de Guvern cu reprezentanții administrației publice locale.
 
Guvernul a inițiat discuțiile în acest format pentru a oferi comunităților locale sprijinul de care au nevoie pentru implementarea programelor guvernamentale în beneficiul cetățenilor și pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă.

 
”Consultările cu autoritățile publice locale atât în acest format de dialog, cât și în timpul deplasărilor în teritoriu, sunt un bun catalizator pentru inițiativele și proiectele noastre în beneficiul cetățeanului. Ne oferă o mai bună cunoaștere a realităților din teren și astfel adaptăm din mers alocările financiare, politicile și reformele guvernamentale. Am reușit împreună, Guvern și autorități locale, să deschidem linii de finanțare din fonduri naționale și europene care, în perspectiva următorilor ani vor transforma comunitățile locale din România și vor îmbunătăți calitatea vieții oamenilor”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

 
La rectificarea bugetară recent adoptată, Guvernul a direcționat suplimentar peste două miliarde de lei comunităților locale pentru continuarea programelor de care beneficiază copiii din învățământul preșcolar și elevii – finanțarea burselor, Programele pentru școli și masă caldă în școli – și pentru asigurarea funcționării spitalelor publice, furnizarea de energie în sistem centralizat.
 
De asemenea, au fost majorate bugetele Programului Național de Dezvoltare Locală și al Programului național de construcții de interes public sau social pentru a fi continuate investițiile în infrastructura comunităților locale – modernizare drumuri, școli, infrastructură de învățământ, spitale, rețele de apă și canalizare.
 
Programul Național de Investiții Anghel Saligny – cel mai amplu din perspectiva fondurilor bugetare alocate – intră în linie dreaptă după ce primele contracte de execuție au fost semnate.

”Vă îndemn să țineți îndeaproape legătura cu Ministerul Dezvoltării pentru a îndeplini criteriile de eligibilitate. Faptul că mii de proiecte sunt depuse pentru a obține finanțare prin acest program este un semnal pozitiv privind implicarea autorităților locale”, a menționat premierul.


O altă temă importantă de discuție a fost implementarea reformelor prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență și atragerea finanțărilor din acest mecanism financiar. Premierul Ciucă a apreciat interesul autorităților locale pentru atragerea de finanțare din PNRR și a arătat că Executivul va continua să susțină accesul  comunităților, în mod egal, la fondurile europene și naționale pentru a asigura o dezvoltare echilibrată a țării, mai ales în privința dezvoltării rețelei de asistență medicală în comunități prin cabinete medicale și centre comunitare integrate.

Totodată, miile de proiecte depuse de autoritățile locale pentru programele ”Valul Renovării” și ”Fondul Local”, preocuparea pentru eficiență energetică, extinderea digitalizării și reducerea birocrației vor genera îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește serviciile publice oferite cetățenilor.
 
Discuțiile s-au axat și asupra măsurilor de protejare a cetățenilor și economiei de efectele creșterii prețurilor la energie. Premierul a asigurat că pentru iarna anului 2022-2023 măsurile de plafonare și compensare vor fi aplicate potrivit deciziile guvernamentale, în prezent fiind în analiză situația energetică în perspectiva identificării unor noi soluții.

 
În cadrul discuțiilor au fost abordate, de asemenea, teme legate de accelerarea descentralizării, implementarea Codului Fiscal, reglementarea modului de calcul al impozitului pe clădiri, nivelul indemnizațiilor și cel de salarizare la nivelul autorităților publice locale.
 

La întâlnire au participat, împreună cu premierul, ministrul Attila-Zoltán Cseke, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Mircea Abrudean, șeful Cancelariei Prim-ministrului, Daniela Pescaru și Mihai Diaconu, secretari de stat în Ministerul Finanțelor, Carmen Moraru, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adeline Dan, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Dan Cărbunaru, purtător de cuvânt al Guvernului.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă „România este alături de Israel și poporul israelian și condamnă ferm atacul Iranului asupra acestuia“

14 Apr 2024 404

Tulcea Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine dezvoltarea infrastructurii porturilor de la Dunăre

13 Apr 2024 450

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 952

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 739

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1354

PNL Constanța își lansează candidații pentru alegerile locale! Președintele PNL, Nicolae Ciucă, prezent la eveniment

10 Apr 2024 804

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă „Trebuie să continuăm politicile care promovează egalitatea de șanse și combat violența împotriva femeilor”

08 Mar 2024 374

Nicolae Ciucă „În momentul în care Republica Moldova va deveni membru cu drepturi depline al UE, atunci vom fi cu adevărat uniţi în UE"

02 Mar 2024 605

LIVE VIDEO TEXT Liderii Coaliției anunță când vom merge la vot anul acesta

21 Feb 2024 989

UPDATE Preşedinţii Ciolacu şi Ciucă, vor anunţa la ora 19,00, decizia în privinţa organizării alegerilor din acest an!

21 Feb 2024 632

Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie

19 Feb 2024 1223

Liderii Coaliției ar fi ajuns la un acord în privința comasării alegerilor! PNL și PSD ar avea candidați comuni la toate alegerile

19 Feb 2024 606

Nicolae Ciucă, despre organizarea alegerilor „Am întrerupt negocierile aseară, urmând a fi reluate vineri”

13 Feb 2024 715

Se va introduce serviciul militar obligatoriu în România? Anunțul președintelui Senatului, Nicolae Ciucă

13 Feb 2024 803

ARBDD Care sunt zonele alocate pescuitului pentru consumul familial din Delta Dunării

13 Feb 2024 799