Premierul Nicolae Ciucă „Îmi doresc ca fiecare român să se simtă respectat, iar existența unei dizabilități să nu îngrădească în niciun fel drepturile fundamentale“

Premierul Nicolae Ciucă. Foto: Facebook/Guvernul RomânieiPremierul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi. 

„Ziua de 3 decembrie este, ca în fiecare an, un prilej de a conștientiza la nivelul întregii societăți și de a înțelege problemele specifice persoanelor cu dizabilități.

Sunt oameni pe care îi cunoaștem, interacționăm zilnic cu ei, pe stradă, la serviciu, în viața de zi cu zi, oameni care au aceleași drepturi ca oricine altcineva și care nu trebuie afectate din cauza nevoilor lor speciale.

Tema din acest an a Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități pune accent pe soluțiile transformatoare pentru dezvoltarea incluzivă. Acest lucru implică, deopotrivă, cunoașterea dificultăților specifice fiecărui nivel de dizabilitate și deschidere pentru soluții care susțin incluziunea socială.

Pe lângă accesul la servicii de sănătate și sociale, accesul pe piața muncii este extrem de important pentru o bună parte dintre persoanele cu dizabilități care au capacitatea de a desfășura anumite activități. Fiecare are nevoie să i se ofere o șansă. Am văzut numeroase exemple de oameni care și-au depășit limitele, care nu s-au lăsat înfrânți de dizabilitățile care le marchează viața și au reușit să-și croiască un drum de succes.

Am tot respectul pentru ei și sunt sigur că astfel de exemple pot fi multiplicate prin solidaritate din partea societății și mai ales implicare din partea autorităților și a factorilor decizionali.

Aceasta este abordarea pe care o susțin în calitate de prim-ministru și prin măsurile pe care le adoptăm în cadrul guvernului. Ne-am început mandatul prin adaptarea cadrului instituţional la cerinţele şi standardele europene în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.

Am dorit să asigurăm persoanelor cu dizabilități participarea deplină și efectivă, bazată pe libertatea de decizie, în toate domeniile vieții și într-un mediu accesibil și rezilient.

De asemenea, au fost făcuți pași importanți în ceea ce privește debirocratizarea relației cu autoritățile, ceea ce le permite persoanelor cu dizabilităţi să nu mai fie nevoite să se deplaseze la comisiile de specialitate pentru reevaluarea dosarelor, documentele putând fi transmise prin intermediul unei platforme online.


Având în vedere și efectele resimțite de oameni pe fondul creșterilor de prețuri și al crizei din energie, am decis deja mai multe măsuri menite să sprijine categoriile sociale cele mai afectate, inclusiv persoanele cu dizabilități.

Măsurile noastre vizează și facilitarea accesului pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități. Avem, în această privință, un proiect special prin care persoanele din această categorie beneficiază de un sprijin în valoare de 5.000 de euro pentru a-și achiziționa dispozitive și tehnologii asistive și tehnologii de acces, altele decât cele finanțate prin Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Accesul la tehnologia asistivă reprezintă o șansă în plus pentru orice persoană cu dizabilități care își dorește un loc de muncă.


Șansa de dezvoltare incluzivă oferită persoanelor cu dizabilități este o provocare căreia am încredere că putem să-i facem față cu condiția implementării reformelor pe care România și le-a propus în plan social pentru grupurile vulnerabile. În Planul Național de Redresare și Reziliență avem la dispoziție aproape 197 de milioane de euro. Vorbim despre proiecte care au în vedere, printre altele, aspecte legate de modernizarea și crearea de infrastructură socială pentru persoanele cu dizabilități, digitalizarea și gestionarea proceselor de acordare a tuturor beneficiilor de asistență socială, intervenții privind stimularea economiei sociale și integrarea pe piața muncii a persoanelor inactive și lucrătorilor defavorizați.

Îmi doresc ca fiecare român să se simtă respectat, iar existența unei dizabilități să nu îngrădească în niciun fel drepturile fundamentale.

Le doresc persoanelor cu dizabilități sănătate și le asigur că dezvoltarea incluzivă va fi menținută printre prioritățile guvernului“ - a transmis premierul Nicolae Ciucă. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă „România este alături de Israel și poporul israelian și condamnă ferm atacul Iranului asupra acestuia“

14 Apr 2024 382

Tulcea Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine dezvoltarea infrastructurii porturilor de la Dunăre

13 Apr 2024 432

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 913

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 706

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1295

PNL Constanța își lansează candidații pentru alegerile locale! Președintele PNL, Nicolae Ciucă, prezent la eveniment

10 Apr 2024 773

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă „Trebuie să continuăm politicile care promovează egalitatea de șanse și combat violența împotriva femeilor”

08 Mar 2024 363

Nicolae Ciucă „În momentul în care Republica Moldova va deveni membru cu drepturi depline al UE, atunci vom fi cu adevărat uniţi în UE"

02 Mar 2024 591

LIVE VIDEO TEXT Liderii Coaliției anunță când vom merge la vot anul acesta

21 Feb 2024 975

UPDATE Preşedinţii Ciolacu şi Ciucă, vor anunţa la ora 19,00, decizia în privinţa organizării alegerilor din acest an!

21 Feb 2024 611

Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie

19 Feb 2024 1207

Liderii Coaliției ar fi ajuns la un acord în privința comasării alegerilor! PNL și PSD ar avea candidați comuni la toate alegerile

19 Feb 2024 590

Nicolae Ciucă, despre organizarea alegerilor „Am întrerupt negocierile aseară, urmând a fi reluate vineri”

13 Feb 2024 705

Se va introduce serviciul militar obligatoriu în România? Anunțul președintelui Senatului, Nicolae Ciucă

13 Feb 2024 783

ARBDD Care sunt zonele alocate pescuitului pentru consumul familial din Delta Dunării

13 Feb 2024 780