Președintele PNL, deputatul Bogdan Huțucă - „Companiile românești nu pot fi ajutate cu politici intervenționiste"!

Companiile românești nu pot fi ajutate cu politici intervenționiste, a transmis deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța printr-o postare pe pagina sa de Facebook  

Acesta a menționat că, pe termen lung, acest lucru nu ajută nici firmele românești și nici angajații români.

„Politicienii care vorbesc despre o mai mare intervenție a statului în economie urmăresc un singur lucru. Voturile. Voturile facile. 
Guvernele de stânga din întreaga lume au făcut acest lucru, însă în final singurul efect a fost acela că guvernanții au decis ca unele companii să fie câștigătoare și altele pierzătoare. Au câștigat cele care au primit subvenții  / ajutoare de la stat și au pierdut toate celelalte firme împreună cu angajații lor. Or, nu statul trebuie să decidă ce companie trebuie să se dezvolate și care nu, ci consumatorii. Adică noi toți, atunci când ne exprimăm preferința. Atunci când cumpărăm marca X în loc de marca Y, pentru că marca X ni se pare că oferă un raport mai bun între calitate și preț. 
Soluția pentru o dezvoltare reală este crearea unui mediu de afaceri mai competitiv pentru absolut toate firmele românești. Putem face asta prin scăderea taxelor pentru companii, prin scăderea taxelor și impozitelor pentru angajați. 
În România avem companii foarte mari care nu s-au dezvoltat cu sprijin de la stat, ci au crescut natural, pas cu pas. Au oferit servicii bune, iar românii au ajuns să le prefere chiar în detrimentul unor branduri internaționale celebre. 
Capitalul românesc poate fi protejat și încurajat doar prin politici liberale clasice. Adică prin taxe și impozite mici și predictibilitate fiscală. 
Nu există altă cale." - a precizat Bogdan Huțucă. 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bogdan Huțucă, președinte PNL Constanța „Realizarea noului CET reprezintă o soluție modernă, eficientă și mai puțin poluantă"

01 Jun 2023 882

Deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța despre demisia șefului ANAF

31 May 2023 862

Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă „Rotativa guvernamentală, un moment-cheie al politicii post-decembriste"

18 May 2023 732

Bogdan Huțucă, președinte PNL Constanța „Constanța a obținut poate cea mai mare finanțare din țară pe componenta sănătate din PNRR”

20 Apr 2023 1563

Bogdan Huțucă, președinte PNL Constanța, după numirea lui George Niculescu în fruntea ANRE. „Felicitări pentru toate reușitele și succes pentru ceea ce urmează!”

19 Apr 2023 1544

Liderul PNL Constanța, Bogdan Huțucă ne îndeamnă „să prețuim momentele frumoase în familie”

15 Apr 2023 982

Bogdan Huțucă, președinte PNL Constanța „Comasarea alegerilor ar putea fi o soluție pragmatică pentru 2024"!

08 Apr 2023 1123

Ce spune Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, despre imaginile apărute în spațiul public cu Mihai Lupu

03 Apr 2023 1878

Bogdan Huțucă (PNL Constanța) Compensăm just agenții economici care au de recuperat creanțe de la bugetul local și deblocăm activitatea primăriilor

21 Mar 2023 1162

PNL Constanța Două spitale noi vor fi construite în Constanța în următorii 3 ani. Proiectele inițiate de administrațiile liberale au fost aprobate în Guvern

23 Feb 2023 1137

Unul dintre cei mai vechi politicieni locali, Constantin Avătavului s-a stins, astăzi, din viață!

14 Feb 2023 1651

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „Decesul lui Gheorghe Moldovan, este o pierdere imensă pentru noi toți, dar mai ales pentru familie și pentru locuitorii comunei Albești”

05 Feb 2023 2082

Deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța - „Anul 2023 va fi crucial pentru că este nevoie de o gestionare extrem de bună a marilor proiecte de investiții”

04 Feb 2023 1554

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța explică de ce PNL nu susține impozitul de 1% pentru marile companii

03 Feb 2023 1210

Bogdan Huțucă „Cazinoul va fi o perlă strălucitoare pe faleza Constanței”

20 Jan 2023 1408