​​Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă În funcţie de efectul pe care măsurile fiscale îl produc, se va discuta în coaliţie şi se va lua o decizie

foto: facebook.com
  • ​​Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, la Sinaia, referindu-se la măsurile fiscale adoptate de Executiv, că, în funcţie de efectul pe care acestea îl produc, se va discuta în coaliţie şi se va lua o decizie.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, la Sinaia, referindu-se la măsurile fiscale adoptate de Executiv, că, în funcţie de efectul pe care acestea îl produc, se va discuta în coaliţie şi se va lua o decizie, conform Agerpres.

„În momentul de faţă este o decizie luată şi am convenit ca, în funcţie de efectul pe care îl produc aceste măsuri, vom analiza, vom discuta în coaliţie şi, în funcţie de efecte, vom lua o decizie”, a spus Ciucă.


Referindu-se la plata cu cash, liderul liberalilor a arătat, de asemenea, că trebuie văzut care este impactul.

„Este o analiză pe care am discutat-o de fiecare dată şi trebuie să vedem care este impactul. Este vorba despre o sumă, discutăm de 5.000 de lei, pe care orice persoană poată să o plătească într-o zi într-un loc. Dacă are nevoie să plătească 5.000 de lei în mai multe locuri, poate să o facă, aşa este prevederea legală acum”, a precizat preşedintele PNL.


Întrebat despre posibilitatea ca băncile să majoreze comisioanele, Nicolae Ciucă a spus că această măsură nu a fost discutată.

„Nu s-a discutat această măsură, nu cred că este momentul acum să discutăm despre mărirea comisioanelor”, a afirmat acesta. 



Citește și:
Nicolae Ciucă va sprijini ideea de a crea o capelă în Parlament

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă „România este alături de Israel și poporul israelian și condamnă ferm atacul Iranului asupra acestuia“

14 Apr 2024 391

Tulcea Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine dezvoltarea infrastructurii porturilor de la Dunăre

13 Apr 2024 437

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 930

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 718

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1323

PNL Constanța își lansează candidații pentru alegerile locale! Președintele PNL, Nicolae Ciucă, prezent la eveniment

10 Apr 2024 783

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă „Trebuie să continuăm politicile care promovează egalitatea de șanse și combat violența împotriva femeilor”

08 Mar 2024 370

Nicolae Ciucă „În momentul în care Republica Moldova va deveni membru cu drepturi depline al UE, atunci vom fi cu adevărat uniţi în UE"

02 Mar 2024 597

LIVE VIDEO TEXT Liderii Coaliției anunță când vom merge la vot anul acesta

21 Feb 2024 979

UPDATE Preşedinţii Ciolacu şi Ciucă, vor anunţa la ora 19,00, decizia în privinţa organizării alegerilor din acest an!

21 Feb 2024 619

Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie

19 Feb 2024 1214

Liderii Coaliției ar fi ajuns la un acord în privința comasării alegerilor! PNL și PSD ar avea candidați comuni la toate alegerile

19 Feb 2024 597

Nicolae Ciucă, despre organizarea alegerilor „Am întrerupt negocierile aseară, urmând a fi reluate vineri”

13 Feb 2024 708

Se va introduce serviciul militar obligatoriu în România? Anunțul președintelui Senatului, Nicolae Ciucă

13 Feb 2024 794

ARBDD Care sunt zonele alocate pescuitului pentru consumul familial din Delta Dunării

13 Feb 2024 791