Primăria Constanța „De-a lungul ultimilor ani s-au căutat mai multe soluții pentru reabilitarea și consolidarea Creșei nr. 6 de pe aleea Topolog“

Sursa foto: Primăria ConstanțaPrimăria Municipiului Constanța a transmis un punct de vedere referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la demolarea Creșei nr. 6 de pe aleea Topolog. 

Potrivit Primăriei Constanța, este nevoie de creșe în municipiul Constanța!

„Eforturile depuse de administrația locală au fost constante. Au fost depuse solicitări pentru amenajarea a două creșe la Compania Națională de Investiții, din care a fost aprobată finanțarea pentru o creșă, în cartierul Palazu Mare, pe strada Tineretului. În completare s-au făcut demersuri pentru construcția unor noi creșe prin Programul Național de Redresare și Reziliență, însă, lipsa terenurilor din proprietatea municipiului Constanța a limitat depunerea proiectelor. Mai mult, legislația care reglementează edificarea unor astfel de construcții s-a modificat de foarte multe ori în ultimii ani. Spre exemplu, una dintre modificări prevede ca terenul pe care poate să fie edificată o creșă nouă trebuie să aibă între 100 și 120 mp de copil. La aceste prevederi, ulterior s-a mai adăugat ca terenul destinat activităţilor în aer liber trebuie să aibă minimum 10 mp/copil pentru construcţiile noi și nu mai puțin de 5 mp/copil pentru cele existente“ - au precizat reprezentanții Primăriei Constanța.


În privința demolării Creșei nr. 6, sursa citată menționează că imobilul este nefuncțional de peste 15 ani și se află într-o stare deplorabilă.

„De-a lungul ultimilor ani s-au căutat mai multe soluții pentru reabilitarea și consolidarea acesteia. Au fost realizate expertize, în speranța că imobilul poate fi reabilitat. Rezultatul însă a fost mereu același: clădirea nu poate fi reabilitată, iar soluția cea mai eficientă atât din punct de vedere financiar, cât și al siguranței este demolarea.

În plus, terenul are o suprafață de 2.037 mp și nu poate fi utilizat pentru construirea unei creșe care are nevoie de minimum 2.525,84 mp. Totodată, municipalitatea caută să identifice noi terenuri pe care să poată fi construite creșe. Din aceste motive s-a optat pentru construirea unei parcări, zona fiind deficitară la acest capitol.

Pe de altă parte, Primăria Constanța are în lucru documentații pentru construirea a 6 parcări etajate, la care se adaugă alte parcări mici ce vor fi amenajate în diferite zone ale Constanței“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța

Citește și: 

Fosta creşă nr. 6 de pe Aleea Topolog din Constanța va fi demolată. Primăria vrea să transforme spațiul în parcare. Integra Proiect Design SRL a primit contractul (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 294

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 732

O nouă parcare, în curs de amenajare în zona Gării CFR Constanța (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 627

Proces pentru parcarea din Inel II, din Constanța! Tribunalul rejudecă dosarul

15 Apr 2024 544

Bărbat depistat de jandarmi in timp ce aborda eleve pentru videochat în parcarea unui liceu

09 Apr 2024 1023

Locuri de parcare și spații verzi Gec International Spedition SRL contestă exproprierea terenurilor de pe Aleea Lupeni, din Constanța! Hotărârea Curții (MOTIVARE+MINUTA)

09 Apr 2024 707

ZIUA LIVE. Stelian Ion (ADU) „Constanța este un oraș nespălat, îl spală doar ploile, iar din cauza lucrărilor prost făcute se inundă”!

09 Apr 2024 783

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria municipiului Constanța - „Primăria s-a detașat de cetățeni și pare că ia decizii împotriva cetățenilor“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Apr 2024 546

Licitații publice Cât costă mentenanța pentru „Parcarea verde“ din zona Spitalului Județean Constanța (DOCUMENT)

09 Apr 2024 455

Primarul Constanței, Vergil Chițac, anunță că a început noi lucrări

08 Apr 2024 5545

Licitații Constanța Getnic Construct Serv SRL va amenaja o parcare acoperită în Cernavodă! Valoarea contractului depășește 1,5 milioane de lei (DOCUMENT)

08 Apr 2024 589

ZIUA LIVE Deputatul Stelian Ion, candidatul ADU la Primăria Municipiului Constanța despre lipsa locurilor de parcare și traficul infernal!

08 Apr 2024 700

Constanța Ce societate se ocupă de proiectarea parcării din zona Primăriei comunei Lumina (DOCUMENT)

06 Apr 2024 698

Primăria Constanța Campanie de informare și conștientizare privind respectarea locurilor de parcare destinate persoanelor cu handicap (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 438

Trei, Doamne, și toate trei PUZ-ul final pentru parcarea de la Casa de Cultură, pe masa Comisiei de Urbanism a municipiului Constanța!

02 Apr 2024 1136