Primăria Medgidia solicită acord de mediu pentru Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Medgidia

  • Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru municipiul Medgidia se referă la programe cadru și proiecte prioritare, cu caracter local
 
 
Primăria Medgidia a depus la Agenția pentru Protecția Mediului un proiect pentru eliberarea acordului de mediu ce vizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Medgidia.
 
Principala țintă a Planului de Mobilitate Urbană este de îmbunătățire accesibilității în municipiul Medgidia, de diversificare și utilizate sustenabilă a mijloacelor de transport din punct de vedere social, economic și de mediu, precum și buna integrare a diferitelor moduri de mobilitate și transport.
 
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru municipiul Medgidia se referă la programe cadru și proiecte prioritare, cu caracter local, menite să susțină dezvoltarea transportului prin întărirea componentei de mobilitate, în contextul creșterii economice durabile, acordând atenție componentelor sociale și de protecție a mediului.
 
Așa cum este definit în documentul recunoscut de Comisia Europeană „Orientări. Dezvoltarea și Implementarea unui Plan de Mobilitate Urbană” un Plan de Mobilitate Urbană este un plan strategic conceput pentru a satisface nevoia de mobilitate a cetățenilor și companiilor în orașe și în împrejurimile acestora, în vederea creșterii calității vieții. Acesta se bazează pe practicile existente în planificare și ia în considerare principiile de integrare, participare și evaluare.
 
Planul Integrat de Mobilitate Urbană pentru municipiul Medgidia stabilește modul în care se vor pune în aplicare conceptele moderne de planificare și management al mobilității urbane durabile, așa cum au fost definite și implementate la nivel european.
 
Aceste concepte sunt particularizate la specificul municipiului Medgidia, urmărind maximizarea efectelor aduse prin îmbunătățirea indicatorilor de mobilitate pe termen mediu. Planul de mobilitate stabilește mecanismul de monitorizare care va permite evaluarea continuă și revizuirea acestuia, inclusiv posibilitatea de a corecta abaterile sau reformula obiectivele.
 
Spre deosebire de abordările tradiționale de planificare a transporturilor, noul concept pune accent pe implicarea cetățenilor și a tuturor părților interesate, pe coordonarea politicilor sectoriale (transport, mediu, dezvoltare economică, sănătate, siguranță), între diferitele niveluri de autoritate publică și între autoritățile învecinate.
 

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă are un profund caracter strategic, definește priorități, tipologii de acțiuni, prevede scenarii viitoare de evoluție și identifică măsuri necesare pentru atingerea obiectivelor în termenele specificate.
 
În vederea finanțării proiectelor de transport urban, în cadrul Programului Operațional pentru Dezvoltarea Regională 2021-2027, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR, este necesară elaborarea Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), ca urmare a abordării integrate, susținută de către Comisia Europeană.

 
Planul de mobilitate urbană durabilă Medgidia are rolul de planificare și modelare a mobilității în raport cu nevoile și prioritățile de dezvoltare spațială de la nivelul orașului, urmărind următoarele obiective:
- îmbunătățirea eficienței serviciilor și infrastructurii de transport;
- reducerea necesităților de transport motorizat, reducerea impactului asupra mediului și reducerea consumului de energie pentru activitățile de transport;
- asigurarea unui nivel optim de accesibilitate în cadrul municipiului Medgidia;
- asigurarea unui mediu sigur pentru populație;
- asigurarea accesibilității tuturor categoriilor de persoane, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități.
 
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Medgidia abordează următoarele sectoare:
 
Transport public: PMUD va furniza o strategie de îmbunătățire a calității, securității, integrării și accesibilității serviciilor de transport public, aceasta acoperind infrastructura, materialul rulant și întreținerea;

Transport nemotorizat: Planul de Mobilitate Urbană Durabilă va încorpora un plan de creștere a atractivității, siguranței și securității mersului pe jos și cu bicicleta. Infrastructura existentă trebuie evaluată și după caz, îmbunătățită. Dezvoltarea noii infrastructuri ar trebui gândită nu numai din perspectiva itinerariilor de transport motorizat. Ar trebui avută în vedere o infrastructură care să fie dedicată pietonilor și bicicliștilor, separată de traficul greu motorizat și menită a reduce distanțele între obiective.

Transport de marfă: Va prezenta măsuri de translatare către zona periferică a traseelor pe care este permis accesul vehiculelor de marfă, precum și de îmbunătățire a eficienței logisticii urbane.

Managementul traficului: Element cheie pentru planificarea mobilității urbane, managementul traficului sprijină factorii de decizie în realizarea obiectivelor asumate și gestionarea operațiunilor de trafic, ajutând totodată utilizatorii finali, cetățenii, prin prezentarea unor opțiuni de mobilitate durabilă.

Zone cu nivel ridicat de complexitate: complementar soluțiilor deja implementate în zonele cu nivel ridicat de complexitate, sunt propuse amenajări ale spațiului public și reglementări ale circulației, astfel încât să se asigure accesibilitate și siguranță pentru deplasările pietonale, cu bicicleta, respectiv pentru persoanele cu nevoi speciale.

Intervenții majore asupra rețelei stradale: Sunt propuse soluții de adaptare a rețelei existente astfel încât să se asigure îmbunătățirea circulației, ca urmare a distribuției fluxurilor de trafic, creșterea accesibilității teritoriale și reducerea costurilor existente.
 
Mai multe detalii despre se pot vizualiza în secțiunea „Documente”.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.


 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
CFR Infrastructură Constanța Turul virtual al Trenului Regal sosit la Tulcea! (GALERIE FOTO + VIDEO)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Volei CS Medgidia, echipa de pe locul întâi, victorie clară și cu CSU Galați (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

03 Dec 2023 417

Licitația de modernizare și extindere a Spitalului din Medgidia a fost anulată (DOCUMENT)

01 Dec 2023 456

Consiliul Local Municipal Medgidia, în ședință ordinară. Iată ce se va discuta

28 Nov 2023 423

CS Medgidia Voleibalistele au urcat pe locul întâi în Divizia A2 (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

27 Nov 2023 984

Date din proiect Cum va arăta drumul de 7,8 kilometri ce va lega Autostrada A2 de Portul Fluvial Medgidia? (DOCUMENT)

05 Nov 2023 1527

ZIUA LIVE. Valentin Vrabie „Nu vreau să rămân cu această etichetă de condamnat. În ceea ce privește o candidatură, nu știu ce să spun” !

02 Nov 2023 1177

ZIUA LIVE Valentin Vrabie, detalii despre activitatea derulată ca edil al municipiului Medigidia înainte de condamnare. „Nu mă consider vinovat cu nimic“ (VIDEO)

02 Nov 2023 1071

Ședința ordinară a lunii octombrie, desfășurată în cadrul Consiliului Local Municipal Medgidia! Ce proiecte au fost aprobate

01 Nov 2023 567

ZIUA LIVE Valentin Vrabie, primul interviu după încetarea mandatului de primar al municipiului Medgidia!

01 Nov 2023 1386

Licitația pentru creșterea siguranței pacienților Spitalului municipal Medgidia a fost anulată. Vezi de ce

01 Nov 2023 524

Consiliul Local al Municipiului Medgidia, convocat în ședință ordinară. Ordinea de zi completă

31 Oct 2023 552

Primăria Municipiului Medgidia, județul Constanța, scoate la concurs un post de medic stomatolog școlar. Iată ce condiții trebuie să îndeplinești

25 Oct 2023 833

Licitații județul Constanța Firmă înființată în vara acestui an și-a adjudecat un contract la Primăria Medgidia

23 Oct 2023 2051

CS Medgidia a adus medalii și de la Campionatul Național de lupte (GALERIE FOTO)

17 Oct 2023 821

Radiografie Valentin Vrabie, avere și interese. Timp de zece ani nu a declarat nicio proprietate imobiliară (DOCUMENTE)

12 Oct 2023 1174