Alegeri în două tururi, în principiu. Primarul Făgădău și-ar dori unificarea duratei mandatelor


În contextul discuțiilor din spațiul public legate de modificarea legilor electorale, privind alegerea primarilor în doua tururi de scrutin, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău spune că principial este de acord cu acest sistem, chiar dacă asociația municipiilor din România a adoptat o rezoluție prin care dorește ca primarii să fie în continuare aleși dintr-un singur tur.

Mai mult, edilul, consideră că anul 2024, ar fi cel mai potrivit pentru unificarea mandatelor, fie că este vorba despre primari, președinte, parlamentari sau europarlamentari.

Prin unificare mandatul ar trebui să fie de 5 ani și în cazul primarilor și parlamentarilor, așa cum sunt mandatele președintelui României și ale europarlamentarilor. "Nu este normal să avem alegeri aproape în fiecare an. în 2024 poate fi făcut un pas în acest sens. În plus, toată lumea e de acord că patru ani sunt insuficienţi pentru a face tot ce ţi-ai propus ca primar. Eu aş merge şi aş susţine o unificare a mandatelor de 5 ani. Pentru ca astfel, avem un an sacrificat , în care avem alegeri şi alţi patru în care putem munci şi construi" a explicatDecebal Făgădău. În 2024 vor avea loc toate cele patru scrutine electorale. 
Decebal Făgădău a vorbit și despre modelul maghiar, pe care îl consideră unul viabil, unde primarul este ales din două tururi de scrutin, însă în turul al doilea intră primii trei clasați în ordinea procentelor obținute. Astfel, spune edilul se elimină orice joc pe sub masă.
În schimb, Făgădău nu este un susţinător al alegerilor anticipate şi consideră că ele ar destabiliza parlamentul.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța s-a decis Holiday Club Olimp SRL poate obține un teren de pe domeniul privat al comunei Chilia Veche. Inițial, licitația pentru vânzarea acestuia a fost anulată

07 May 2024 253

Judecătoria Medgidia a respins contestația Iusein Visel poate candida la alegerile locale pentru Primăria comunei Dobromir

07 May 2024 389

ZIUA LIVE Gihan Eserghep, candidat pentru Primăria Constanța din partea PUSL - „Votați pe cine doriți, oferta este vastă, dar prezentați-vă la vot!“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 May 2024 434

Curtea de Apel Constanța anunță primul termen în dosarul Magdalenei Neague, primarul din Bărăganu - 6 iunie 2024, cu trei zile înainte de alegeri

07 May 2024 409

Procesul pe terenul din Faleză Nord, pentru care fusese amendat primarul Făgădău, ajuns la Curtea Supremă!

06 May 2024 461

ZIUA LIVE Gihan Eserghep, candidatul PUSL pentru Primăria Constanța, partener al antreprenoriatului local. Țința, crearea de noi locuri de muncă!

06 May 2024 793

Sondaj de opinie Cine credeți că are cele mai mari șanse să ajungă primar al orașului Cernavodă ?

05 May 2024 3357

Paștele nu e sărbătoarea burții! Avertizările unui medic

04 May 2024 389

Alianța Dreapta Unită Constanța i-a retras sprijinul politic candidatului la Primăria Comunei Amzacea după postarea unui mesaj discriminator

04 May 2024 734

Prefectul Județului Constanța reclamă primarul orașului Navodari și Black Pearl Construct SRL. Stadiul dosarului

03 May 2024 494

Primăria Constanța și Administrația Porturilor „duc“ Portul Tomis la Curtea Supremă, în procesul cu Tomis Marina Management!

03 May 2024 669

Istoria Dobrogei Povestea de dragoste a unui primar al Constanței - Cristea Georgescu

03 May 2024 4070

În județul Constanța Sportiva Ana Andreea Beatrice va deveni cetățean de onoare al Mangaliei

03 May 2024 413

Alegeri Locale Constanța 2024 Contestația lui Adrian Zamosteanu, admisă. Poate candida pentru funcția de primar la Mangalia

02 May 2024 423

Judecătorii explică de ce a pierdut Primarul Constanței procesul pe locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități (MOTIVARE)

01 May 2024 678