Actualitate

Propunerea unui senator constănţean cu privire la modificarea pensiilor militare şi a vârstei de pensionare

Senatul a adoptat o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare. Prin această propunere, al cărei iniţiator este senatorul PSD Constanţa Tit-Liviu Brăiloiu, se stabilesc următoarele: eliminarea pensiei de serviciu anticipate parţiale din sistemul pensiilor militare de stat, eliminarea funcţionarilor publici cu statut special din categoria de personal care beneficiază de prevederile Legii 223 din 2015, acordarea posibilităţii militarilor şi poliţiştilor care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limita de vârstă de a fi menţinuţi în activitate, la cerere, pentru o perioadă cuprinsă între trei şi cinci ani, urmând ca pentru fiecare an să primească 2% la pensia militară de stat; majorarea vârstei minime de pensionare de la 45 de ani la 50 de ani.
 
Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că „în raport cu nevoile de încadrare, cadrele militare pot fi menţinute în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare până la vârsta de 60 de ani, cu aprobarea anuală a conducătorului instituţiei”.
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mihu (PSD) - „Ce face statul român pentru a atrage într-o proporţie mult sporită tinerii absolvenţi de facultate pe piaţa muncii?“

27 Jun 2019 800

Proiectul legii pensiilor, respins în Senat. Ce a declarat Ministrul Muncii, Marius Budăi

19 Jun 2019 1118

Transportatorii de persoane între localităţi, obligaţi să doteze maşinile cu case de marcat cu jurnal electronic

13 Jun 2019 814

Plenul Senatului a adoptat o propunere legislativă ce are în vedere pensiile militare. Ce prevede actul normativ

03 Jun 2019 672

Președintele Klaus Iohannis. „PSD și ALDE continuă să obstrucționeze justiția, făcând scut în jurul lui Călin Popescu-Tăriceanu”

03 Jun 2019 497

Raportul Comisiei juridice privind solicitarea DNA pe numele lui Tăriceanu ar putea fi inclus pe ordinea de zi a Senatului

03 Jun 2019 440

Legea, adoptată tacit de senatori. Se modifică vârsta de pensionare pentru militari și polițiști

01 Jun 2019 1928

Propunere legislativă prin care li se acordă polițiștilor puteri sporite, adoptată tacit de Senat

28 May 2019 703

Legea Turismului, pe masa senatorilor. Reglementări noi pentru construcțiile de pe malul mării (document)

17 May 2019 851

Propunere legislativă. Fiecare asociaţie de proprietari să aibă un club al pensionarilor

14 May 2019 966

Revista presei locale

08 May 2019 535

Raport de admitere pentru trei din cei patru candidaţi înscrişi pentru un mandat de judecător la CCR. Cine sunt aceștia

07 May 2019 473

Propunere legislativă. Posesorii de permis categoria B ar putea conduce şi motociclete

28 Apr 2019 1140

Proiectul de modificare a Codului penal, adoptat de Camera Deputaților

24 Apr 2019 412

Registru al celor care au comis violuri sau acte de pedofilie. Se apropie votul final în Camera Deputaţilor

24 Apr 2019 552