Reacția ministrului Bode, după ce UBB a decis că a plagiat în teza de doctorat. „Este uluitor! Voi merge în instanță” (DOCUMENT)

Lucian Bode, foto: Facebook.com
Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a decis!  Teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode ”este profund viciată”.

Potrivit unui document al Comisiei de Etică, postat pe site-ul Universității Babeș-Bolyai, ”se confirmă și alte abateri de la etica cercetării decât cele reclamante anterior și analizate de Comisie”.

Vă prezentăm în continuare din conținutul hotărârii:

(1) “Se confirmă și alte abateri de la etica cercetării decât cele reclamate anterior și analizate de Comisie – plagiat și citare defectuoasă sau incorectă.

(2) Abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată. În lipsa posibilităţii legale de a aplica sancţiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunităţii academice, Comisia ii solicită corecturi la teză şi retragerea cărţii publicate pe baza tezei, şi se vor sesiza consiliile naţionale (CNATDCU/Consiliul Naţional de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condiţiile legii”, transmite UBB Cluj. 

Iată ce spune Lucian Bode 


Cu privire la hotărârea de astăzi a Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai, fac următoarele precizări:

1. Este absolut uluitor demersul de analizare a unei lucrări redactate în 2018 folosind norme actualizate în 2020-2022. E un precedent extrem de periculos nu doar pentru lumea academică, dar și pentru principiile care guvernează statul de drept. Vorbim despre aplicarea retroactivă a unor norme, fapt care plasează sub același stigmat toate lucrările redactate înainte de 2022. Este o fractură logică și un demers absurd pe care nu îl poate accepta nimeni ca fiind valid sau legitim.


2. Metoda de citare folosită este în deplină concordanță cu standardele academice de la momentul susținerii tezei în 2018. Este o realitate pe care o voi repeta ori de câte ori va fi nevoie. Sintagma „profund viciată” e o apreciere subiectivă a Comisiei, o judecată de valoare goală de semnificație academică, cât timp normele au fost respectate.

3. În ultimii ani, teza mea de doctorat a parcurs absolut toate etapele de analiză și a trecut cu succes prin toate filtrele de verificare. Aceasta a fost verificată anti-plagiat de către Universitatea Babeș-Bolyai și de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), iar ambele instituții, în mod oficial, au certificat autenticitatea lucrării. Este o altă realitate pe care o voi aminti, public, de câte ori va fi necesar.


4. Procedural și legal, există cel puțin două probleme izbitoare:
• Conform legii, Comisia de Etică se poate pronunța doar în ceea ce privește soluționarea sesizărilor privitoare la abateri ale membrilor comunității universitare, iar eu nu sunt parte a acestei comunități, în mod evident, fapt confirmat de pct. 8 alin. (3) din Hotărârea nr. 1 din 2023 a Comisiei de Etică.

• Curtea Constituțională a clarificat inadmisibilitatea absolută a activității oricărei alte comisii de a reexamina cele stabilite de comisia de doctorat și validate de către CNATDCU. Ca atare, demersul Comisiei de Etică încalcă flagrant decizia Curții Constituționale.
Cu acțiunea pe care am deschis-o în instanță, vreau să mă asigur că legea este respectată, indiferent de cine este vorba. Este un drept, dar și o obligație pe care o am ori de câte ori se încalcă legea.

Faptul că aceste atacuri concertate ale USR și ale sateliților săi asupra mea și asupra Partidului Național Liberal au devenit absurde, este evident pentru toată lumea. La fel de evidente sunt presiunile și atacurile la adresa Universității Babeș-Bolyai în toată această perioadă.

Regret faptul că Universitatea Babeș-Bolyai s-a grăbit să dea curs acestor presiuni, fără a aștepta soluția instanței de judecată.

Drept urmare, voi merge înainte, în instanță, pentru că este singura cale corectă și legitimă pentru a tranșa acest caz care a depășit nu doar limitele legii, dar și ale rațiunii.


În secțiuenea Documente a materialului, puteți consulta hotărârea integrală. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PNL şi-a desemnat echipa de campanie pentru alegerile europarlamentare. Lucian Bode – şef de campanie

20 Nov 2023 1076

Secretarul general al PNL spune că partidul ar putea ajunge la un scor de 25%!

19 Sep 2023 723

Nicolae Ciucă și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru! (VIDEO)

12 Jun 2023 1364

Aproximativ 23.500 de lucrători MAI vor acționa zilnic în minivacanța de 1 Iunie și Rusalii

30 May 2023 1140

Directorul general al Jandermeriei Naționale Franceze, decorat de Președintele României

26 May 2023 791

Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării a decis. Teza de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, nu este un plagiat

24 May 2023 740

Președintele ANSVSA, prezent la inaugurarea punctului vamal de frontieră Bumbăta (România) - Leova (Republica Moldova)

23 May 2023 1386

MAIDirector general al Jandarmeriei Naționale Franceze vizitează România

12 May 2023 762

MAI Peste 130 de persoane care aveau asupra lor substanțe interzise, depistate la festivalurile de pe litoral din minivacanța de 1 mai

02 May 2023 1591

Serviciul Antidrog al BCCO Constanța a primit azi Placheta de onoare a Poliției Române (VIDEO)

24 Mar 2023 3165

MAI Acord între România și Republica Moldova pentru control coordonat în punctul de trecere a frontierei de stat Albița – Leușeni (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Feb 2023 1067

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, anunț important ce îl vizează pe ministrul de Interne, Lucian Bode (VIDEO)

09 Feb 2023 1335

Camera Deputaţilor Moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, respinsă

08 Feb 2023 1029

Lucian Bode „25 de miliarde de euro pierderi înregistrate de România prin neaderarea la Schengen“

15 Dec 2022 1257

Lucian Bode, scrisoare deschisă adresată ministrului de interne al Austriei „Ați făcut un joc politic nedemn de o țară care are o tradiție politică așa de bogată”

12 Dec 2022 1090