Sancțiuni aplicate ieri, de Poliția Locală Constanța (galerie foto)

 
În cursul zilei de 13 noiembrie, în intervalul orar 14:00-22:00, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice pe raza de competență a Serviciului Ordine Publică 2.
 
Oamenii legii au monitorizat și verificat, în scopul asigurării unui climat public civilizat următoarele zone de interes public: piețele agroalimentare Tomis II, Tomis III, Cireșica, Brotăcei, Tic-Tac, Stadion, strada Semănătorului, Zona Eden, Trocadero, Anadalchioi, Victoria, cartier social Henri Coandă, strada Dionisie cel Mic, Dacia, Parcul Tăbăcărie, cartier Tomis Nord, cartier Tomis Plus, cartier Palazu Mare.
 
Au fost legitimate 13 persoane și s-au constatat 11 sancțiuni contravenționale, după cum urmează: trei în conformitate cu prevederile HCL 184/2013 modificată, 7 în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 și 1 în conformitate cu prevedrile Legii 12/1990.
 
Valoarea totală sancțiunilor aplicate a fost de 2900 lei.
 
Cele mai multe abateri au vizat consumul băuturilor alcoolice în spațiul public, tulburarea ordinii și liniștii publice, răscolirea gunoiului din containere sau comerțul ambulant neautorizat.
 
Tot în această săptămână, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe dumurile publice au executat acțiuni tematice pe linia depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale în zonele în care este interzisă oprirea/staționarea voluntară.
 
Astfel, în ziua de 13 noiembrie au fost aplicate 46 de sancțiuni (pentru încălcarea art.142 și 143 din O.U.G. 195/2002) în cuantum de 8120 de lei.
 
La începutul acestei săptămâni oamenii legii au aplicat mai multe sancțiuni în valoare de 2400 de lei pentru încălcarea art.5 și art.9 ale HCLM 184/2013. Acestea vizau aruncarea deșeurilor în alte locuri decât în cele special amenajate, depozitarea pe domeniul public a obiectelor voluminoase sau camparea în alte locuri decât în cele special amenajate.


Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Gelu

15 Nov, 2019 14:38

Se comporta necivilizat,ca trupe de ocupație,sunt analfabeți..Nu așa ar trebui sa se comporte un polițist in2019.

Articole asemanatoare

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 401

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 435

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 809

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 416

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 656

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 721

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 685

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 749

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 487

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1140

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 866

Cambela Prod SRL, controlată de afaceristul Bela Tănase, a pierdut procesul cu Poliția Locală Constanța

05 Mar 2024 1392

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 822

O femeie și un bărbat acuză angajați ai Poliției Locale de purtare abuzivă. Oficial de la IPJ Constanța

01 Mar 2024 693

Justiție Constanța SC Mega Image SRL, la judecată cu Direcția Generală Poliția Locală Constanța

25 Feb 2024 688