Servicii de Telecomunicații Speciale 112, de 20 de ani în România. Iată câte apeluri au fost înregistrate în anul 2023 în județele Constanța și Tulcea

  • De 20 de ani 112 este numărul unic pentru urgențe din România, timp în care au fost preluate peste 300 de milioane de apeluri de către operatorii.
     
De 20 de ani 112 este numărul unic pentru urgențe din România, timp în care au fost preluate peste 300 de milioane de apeluri de către operatorii, conform unui comunicat din partea STS.

Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) operaționalizat în 2004, Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU) s-a dovedit o modalitate simplă, eficientă și rapidă pentru alertarea serviciilor de urgență.

Acum două decenii, 112 a înlocuit numerele 955, 961 și 981 la care puteau fi apelate în mod individual agențiile specializate de intervenție, contribuind la gestionarea eficientă, coordonată și colaborativă a situațiilor de pericol din întreaga țară și la salvarea de vieți.

Dacă în anul 2004, peste 90% dintre apeluri nu erau urgențe, astăzi procentul a scăzut sub 50%. Sistemul 112 a țintit permanent noile tehnologii, standarde și practici tehnico-operaționale care ajută la salvarea de vieți, inclusiv utilizând metode avansate de localizare și devenind, astfel, un model de bună practică pentru serviciile de urgență din alte state europene.

În anul 2023, operatorii STS ai Serviciului de urgență 112 au preluat 10.489.979 de apeluri, din care 53,82% au reprezentat urgențe. Diferența de 46,18% au fost apeluri care nu au necesitat intervenția agențiilor: Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.

În județul Constanța au fost preluate în total 485.035 de apeluri, dintre care 266.866 apeluri non-urgente, 218.169 apeluri urgente, iar în județul Tulcea au fost preluate în total 111.577 de apeluri, dintre care 54.767 apeluri non-urgente și 56.810 apeluri urgente.



Citește și:

Clădiri emblematice iluminate în roșu, de Ziua Europeană 112, în toată țara

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Radiografia“ firmelor Iată cine vrea să supervizeze lucrările la noul sediu al Serviciului de Telecomunicații Speciale Constanța!

18 Feb 2024 1234

Clădiri emblematice iluminate în roșu, de Ziua Europeană 112, în toată țara

10 Feb 2024 769

Serviciul de Telecomunicații Speciale, anunț important legat de construcția noului sediu de la Constanța! (DOCUMENT)

11 Jan 2024 1307

Peste 20 de apeluri pe minut la 112, de Anul Nou. Sute de apeluri au anunțat urgențe provocate de materiale pirotehnice.

03 Jan 2024 574

Peste 90.000 de apeluri gestionate de către operatorii STS ai Serviciului de urgență 112, în cele trei zile de Crăciun

27 Dec 2023 724

Salariile personalului STS şi MAI din echipele de proiecte finanţate din fonduri externe, majorate

08 Dec 2023 1160

STS Sute de apeluri de urgență în zonele montane și de pe litoral în această vară. Stațiunea cu cele mai multe solicitări pentru cazuri de înec

02 Sep 2023 783

Licitații publice. Un constructor din Transilvania va executa noul sediu al Direcției de Telecomunicații Speciale Constanța. Contract de peste 4 milioane de euro (DOCUMENTE)

27 Aug 2023 1601

Situația intervențiilor în iulie 2023 În România, sute de mii de persoane au fost resuscitate de urgență din cauza caniculei

25 Jul 2023 739

Firma primarului Rahău, din Tulcea Pronautica SRL, condamnată într-un dosar al DNA Constanța! Contracte cu SRI, STS și SIE

15 Jun 2023 1953

Apelurile efectuate la Serviciul de urgență 112, vor fi localizate cu o mai mare precizie

26 May 2023 914

Silviu Rahău, primarul din Crișan (Tulcea) și firma pe care o controlează (Pronautica SRL), acorduri de recunoaștere a vinovăției la DNA Constanța! Primele termene

22 May 2023 2102

Contracte publice cu SRI, STS și SIE! Pronautica SRL, acord la DNA. Silviu Rahău, primarul din Crișan, - „Nu îmi este afectat mandatul“

09 May 2023 2412

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Sediul STS - peste 20.000 de metri pătrați reuniți într-un vast ansamblu dedicat activităților specifice de telecomunicații speciale

28 Feb 2023 2238

STS Clădiri iluminate în roșu, într-un mesaj de unitate pentru importanța Serviciului de urgență

11 Feb 2023 1299