Sfaturi de nutriție pentru masa de Paște. Ce trebuie să evităm

Masa de Paște, foto: Pixabay
Perioada sărbătorilor pascale face bine psihicului, dar, pentru a ne bucura pe deplin de ea, trebuie să avem grijă să nu exagerăm cu mâncarea, a declarat pentru AGERPRES nutriţionistul Adina Rusu.


Potrivit acesteia, un meniu savuros, care împleteşte aromele tradiţionale, nu trebuie, obligatoriu, să ne pună la grea încercare stomacul şi intestinul.


"Se întâmplă însă, foarte frecvent, ca regulile unei alimentaţii echilibrate să fie uitate de sărbători, fiind urmate ulterior, din dorinţa de a reveni mai rapid la greutatea optimă, de înfometare. Dietele restrictive sunt însă foarte periculoase pentru sănătate. Mesele copioase urmate de restricţii drastice ale aportului caloric reprezintă un stres pentru aparatul digestiv, putându-se manifesta prin arsuri gastrice şi tulburări digestive, fiind, în plus, şi contraproductive pentru siluetă", spune Adina Rusu.


Ea atrage atenţia că, în perioada sărbătorilor de Paşti, se poate întâmpla să sărim peste micul dejun, ajungând să mâncăm la prânz şi la cină cantităţi excesive de alimente.


"Organismul nostru aflat în deficit energetic va avea tendinţa să înmagazineze ceea ce primeşte. Este evident astfel ca, în aceste zile de relaxare şi de bucurie, să avem grijă nu doar la cantitatea sau la tipul alimentelor consumate, ci şi la respectarea programului meselor principale ale zilei", a explicat nutriţionistul.


În opinia acesteia, sunt suficiente câteva măsuri de precauţie pentru a ne bucura de masa de Paşte fără sacrificii majore.


"În primul rând, nu consumaţi cantităţi mari de alimente. Pe fondul relaxării şi al atmosferei plăcute, de sărbători, avem tendinţa de a mânca mai mult. Este indicat ca, odată cu apariţia senzaţiei de saţietate, să ne oprim din mâncat şi, mai ales dacă masa a fost foarte abundentă, să evităm să încheiem cu dulciuri sau cu fructe. În al doilea rând, nu mâncaţi prea repede.


A mânca înseamnă şi a savura alimentele consumate. Mestecând bine alimentele, mâncând încet, ajutăm digestia şi instalarea mai rapidă a saţietăţii, în timp ce mâncatul în viteză cauzează frecvent fenomene digestive precum balonarea şi aerofagia. Pe de altă parte, nu exageraţi cu sarea. Excesul de sare, în special când s-au consumat cantităţi mari de alimente, îngreunează procesul digestiv, iar nevoia puternică de a consuma multă apă creşte senzaţia de plenitudine gastrică. Mai mult, în general, prea multă sare în alimentaţie poate cauza şi o creştere a tensiunii arteriale", a mai declarat Adina Rusu.


Totodată, Adina Rusu ne îndeamnă să fim atenţi la consumul de alcool în această perioadă de sărbători.


"Nu consumaţi alcool în exces, pentru că indiferent de tipul băuturilor alese excesul trebuie evitat. Dacă o jumătate de pahar de vin poate aduce unele beneficii, consumul unei cantităţi mari de alcool, mai ales când este asociat unor mese abundente, poate favoriza apariţia arsurilor gastrice şi a refluxului acid", a precizat ea.


Aceasta ne sfătuieşte să nu consumăm sosuri şi maioneză în exces, întrucât, deşi dressingurile sunt gustoase, sunt şi foarte bogate în grăsimi care pot îngreuna foarte mult stomacul. În plus, susţine nutriţionistul, dacă sunt adăugate în exces, pot altera gustul mâncărurilor.

 

"Carnea de miel şi cea de ied intră în categoria cărnii albe, fiind considerate şi destul de slabe dacă sunt gătite corect. Însă adăugarea de sosuri pe bază de smântână sau de unt le transformă în alimente foarte bogate în grăsimi saturate, nocive pentru organism", a arătat Adina Rusu.


De asemenea, nu ar trebui să consumăm prea multe prăjeli şi ar fi bine să se limiteze consumul alimentelor picante.
 

"Mâncarea prăjită, oricât de gustoasă ne-ar părea, îngreunează stomacul, făcând alimentele greu digerabile. Din acest motiv, mai ales când preparatele sunt numeroase şi abundente, optaţi pentru alte metode de gătit. Condimentele au numeroase proprietăţi benefice pentru organism, dar excesul de piper şi de ardei iute poate creşte riscul apariţiei unor probleme digestive, în special în cazul persoanelor care suferă de anumite afecţiuni, cum ar fi sindromul intestinului iritabil", spune nutriţionistul.


În aceste zile, menţionează Adina Rusu, trebuie să fim atenţi când şi cât desert mâncăm şi să nu exagerăm cu băutul cafelelor. Tot ea ne îndeamnă să profităm de vremea frumoasă şi să facem cât mai multă mişcare.


"Cozonacul şi pasca sunt de nelipsit, dar şi acestea pot pune o presiune suplimentară pe aparatul digestiv, fiind bogate, pe lângă zahăr, şi în foarte multe grăsimi. Prin urmare, este indicat să le consumăm în cantităţi mici, fiind de preferat să le includem în meniu la distanţă de mesele copioase. În plus, chiar dacă, după masă, o cafea ni s-ar părea de neînlocuit, amintiţi-vă că şi aceasta ne poate afecta tensiunea arterială şi poate contribui la disconfortul gastric, favorizând refluxul acid, mai ales dacă, anterior, au fost consumate cantităţi excesive de alimente. Prin urmare, după masă, este mai bine să optaţi pentru ceaiurile din plante cu acţiune digestivă.

Nu trebuie să uităm că, pentru a favoriza digestia, trebuie să înlocuim somnul de după-amiază cu o plimbare în aer liber. Profitaţi de vacanţa de Paşte şi pentru a face mişcare", sunt sfaturile nutriţionistului Adina Rusu. 



Sursa: Agerpres 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu știi cum să decorezi masa festivă de Paște? Iată câteva idei

14 Apr 2023 1158

Drob de miel pentru masa de Paște. Rețeta savuroasă pas cu pas

14 Apr 2023 1204

Friptură de miel pentru Paşte. Rețetă simplă și ușor de preparat

14 Apr 2023 1198

Editorial Paradoxul Paștelui. Te pregătești atât de mult pentru el și trece atât de repede

10 Apr 2023 1769

Sondaj de opinie Masa de Paște, principala atracție a sărbătorii. Care este mâncarea dumneavoastră preferată?

10 Apr 2023 1281

Se apropie Paștele! La ce trebuie să fim atenți atunci când facem cumpărăturile pentru masa de sărbătoare. Recomandările ANPC

09 Apr 2023 994

Ce preparate trebuie să nu lipsească de pe masa de Paşte?

08 Apr 2023 1792

Ce ar trebui să mănânce copiii de Paşte?

26 Mar 2023 1870

Sondaj de opinie 40% dintre respondenți au alocat un buget de peste 500 de lei pentru masa de Paște

02 May 2022 1388

Sondaj de opinie Ce buget aţi alocat anul acesta pentru masa de Paşte?

23 Apr 2022 2163

#ConstantaEsteBine Ziua 113 – 22.04.2022. Astăzi sărbătoresc respectul

22 Apr 2022 1820

Circulația vehiculelor de mare tonaj care nu transportă persoane, interzisă în perioada sărbătorilor pascale

20 Apr 2022 1193

Alimentele de pe Masa de Paște pot conţine până la 152 de E-uri. Cum își pot seta consumatorii preferinţele de consum

19 Apr 2022 1185

Biblioteca Județeană Constanța Masa rotundă cu tema „Însemnătatea spirituală a Patimilor și Învierii Mântuitorului Hristos în viața omului”

15 Apr 2022 2844

ZIUA LIVE. Părintele Marius Moșteanu, paroh la Parohia Sfântul Nicolae Vechi „Postul trebuie să fie un mod de viață în care trebuie să ne bucurăm, că îi dăm organismului și altceva“

29 Apr 2021 5251