Străini în România Patru bărbați din Iran și Tadjikistan lucrau ilegal în țara noastră! Iată cum au reacționat autoritățile

Sursă: Inspectoratul General pentru Imigrări
  • La data de 3 iulie, polițiștii de imigrări din București au depistat patru bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 61 de ani, doi din Iran și doi din Tadjikistan, în timp ce desfășurau activități lucrative la o societate comercială cu domeniul de activitate în construcții.
 
Conform unui comunicat de presă pus la dispoziție de Inspectoratul General pentru Imigrări, trei dintre aceștia se aflau în ședere ilegală, iar unul nu avea contract de muncă.
 
40.000 de lei a fost valoarea sancțiunii contravenționale aplicată persoanei juridice de către polițiștii de imigrări.
 
Din verificări a reieșit că aceștia au intrat legal în țara noastră, în scop de angajare în muncă, însă la momentul depistării trei se aflau în ședere ilegală, iar unul fără forme legale.
 
Ca urmare a celor constatate, pe numele persoanelor în cauză au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15, respectiv 30 de zile de pe teritoriul țării noastre.
 
De asemenea, într-un caz, la ieșirea din țară, pe numele unuia dintre bărbați va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a mai adăugat sursa citată.
 
Totodată, societatea comercială a fost sancționată cu amendă în valoare de 40.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare:
  • primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin fără aviz de angajare sau de detaşare, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru fiecare persoană identificată;
  • primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin cu şedere ilegală, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru fiecare persoană identificată).
Citește și:

Străini în România: Infracțiuni comise de imigranți! Sute de nelegiuri depistate de polițiști

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Israelul va răspunde Iranului pentru atacul de zilele trecute. Va fi o ripostă "clară şi puternică"

15 Apr 2024 983

Atac cu rachete şi drone Iranul lansează o ofensivă diplomatică după atacul asupra Israelului

15 Apr 2024 530

Liderii G7 reuniţi duminică fac apel ca toate părţile implicate în conflictul din Orientul Mijlociu să dea dovadă de reţinere

14 Apr 2024 541

Mesajul Israelului la atac „Vom răspunde Iranului prin acţiune, nu prin cuvinte"

14 Apr 2024 514

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă „România este alături de Israel și poporul israelian și condamnă ferm atacul Iranului asupra acestuia“

14 Apr 2024 444

Iranul a lansat de pe teritoriul său un atac cu drone împotriva Israelului

14 Apr 2024 597

Alertă de călătorie în Israel, Palestina, Liban și Iran. Anunțul MAE

12 Apr 2024 663

Trei militari americani ucişi şi mai mulţi alţii răniţi într-un atac cu dronă!

28 Jan 2024 1034

Iranul a lansat trei sateliți simultan

28 Jan 2024 661

Iranul a sechestrat un petrolier în Golful Oman

11 Jan 2024 980

Gruparea Statul Islamic revendică atentatul din Iran

04 Jan 2024 786

Rusia intenţionează să cumpere rachete balistice cu rază scurtă de acţiune din Iran

04 Jan 2024 689

Atacuri teroriste în Iran! Peste 70 de persoane ucise la o ceremonie de comemorare a asasinării comandantului Forţei Al-Quds

03 Jan 2024 748

Zece combatanţi pro-Iran au fost ucişi în lovituri „probabil americane” în estul Siriei

30 Dec 2023 728

38 de cetăţeni străini, depistați într-un TIR cu textile la PTF Nădlac II

26 Dec 2023 773